Mașinile poluante plătesc vinieta să circule în București

URMĂREȘTE-NE
16,065FaniÎmi place
1,142CititoriConectați-vă

Mașinile poluante plătesc vinieta să circule în București! Calitatea aerului în București a depășit cu până la 9 ori nivelul maxim acceptat de lege în 2018. Cel puțin, asta arăta o analiză a producătorului de electronice Philips, care a folosit 15 senzori de măsurare în București și Ploiești.

În data de 2 decembrie, senzorul localizat pe Bulevardul Barbu Văcărescu din București a înregistrat un nivel record de 7 ori mai mare decât cel permis de lege. Vorbim despre 373,3 micrograme pe metru cub pentru particulele în suspensie PM10. Măsurători înregistrate la orele 20:00. În vreme ce, particulele fine PM2.5 au fost de 231.08 micrograme pe metru cub. De altfel, de 9 ori peste nivelul maxim de poluare admis.

Organizația Mondială a Sănătății recomandă ca nivelurile de particule în suspensie să nu depășească 50 de micrograme pe metru cub. În vreme ce, particulele fine să nu depășească 25 de micrograme pe metru cub. Vorbim despre prag maxim în decurs de 24 de ore.

De ce vorbesc despre asta, o să înțelegeți imediat

Pentru că are de-a face cu vinieta pentru București pe care primarul general al capitalei, Gabriela Firea, vrea să o introducă de la 01 ianuarie 2020. Este vorba despre vinieta care se va numi ”Oxigen-B”. O taxă pe care șoferii cu vehicule care nu sunt înmatriculate în București sau Ilfov și vor să intre în capitală, vor fi nevoiți să o plătească începând de anul viitor.

Aceasta va costa 10 lei/zi, 75 lei/lună și 1900 lei/an. De aceste taxe vor fi scutiți cei care locuiesc în București și în județul Ilfov.

În plus, mașinile sub Euro 3 nu mai au voie să circule prin centrul Bucureștiului. Singurii care vor mai avea voie sunt șoferii peste Euro 3 care trebuie să achite taxa de 75 lei pe lună sau 900 lei pe an.

Autoturismele înmatriculate în alte orașe sau țări care au grad ridicat de poluare, sunt non euro, euro 1 sau euro 2 vor fi complet interzise în Centrul Capitalei. De altfel, o zonă pe care consiliul primăriei București o va defini. Ar fi vorba de Piața Victoriei, Ștefan cel Mare, Șincai, bd. Libertății, strada Presei, str. Mihai Eminescu, bd. Nerva Traian, Calea Șerban Vodă, Calea 13 Septembrie, str. Izvor și alte câteva străzi.

Circulaţia autovehiculelor în zonele restricţionate, fără achiziţionarea vinietei, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.500 la 2.000 lei.  Motocicletele şi scuterele nu sunt afectate de acesta măsuri. Primăria încurajează mijloacele de transport alternative.

Mașinile poluante plătesc vinieta – De unde a luat naștere acest proiect?

Primarul general spune că vrea să combată poluarea în capitală. Asta, îndeosebi pentru că Bucureștiul se află pe locul 6 din 76 în topul celor mai poluate orașe din Europa.

Cel mai puțin poluat oraș din România este Brașov, cu un index de 26.74 micrograme pe metru cub. Cu puțin peste limita recomandată de Organizația Mondială a Sănătății. Cluj-Napoca se află pe locul 46 cu 41.69 micrograme pe metru cub.

De ce ar trebui să intre acest proiect în vigoare cât mai repede?

Simplu! Pentru că sănătatea nu așteaptă. Pentru că, expunerea pe termen lung la particulele în suspensie și cele fine crește riscul cancerului de plămâni, după cum o arată mai multe studii realizate de specialiști. Dar, cancerul la plămâni nu este singurul pericol care s-ar putea naște în urma poluării. Sunt mult mai multe situații care ar trebui să ne alarmeze.

Reducând nivelul de poluare al aerului, autoritățile reduc riscurile deceselor în urma atacului de cord și a altor boli de inimă. Ca să nu mai vorbim despre bolile cronice și acute respiratorii, inclusiv astmul.

În 2016, 91% din populația lumii trăia în locuri unde nivelul de poluare al aerului depășea cu mult limita admisă de lege. Tot atunci, indiferent că vorbim despre zonele rurale sau cele urbane, se estima că 4.2 milioane de morți premature ar fi fost puse pe seama poluării.

Cu alte cuvinte, nu contează din ce categorie socială faci parte. Oricum, respiri același aer poluat cu cel de lângă tine. Pe patul de spital te faci vecin cu cei prezenți în statisticile Organizației Mondiale a Sănătății cu privire la poluarea aerului.

Mașinile poluante plătesc vinieta să circule în București – Povara aerului poluat ar trebui să ne apese mai mult pe umeri

În sensul să ne facă să conștientizăm mai bine pericolul. Să căutăm soluții nu doar legate de condiționarea circulației vehiculelor poluante în anumite zone ale capitalei. Trebuie să conștientizăm pe zi ce trece că dacă nu punem mână de la mână pentru un mediu înconjurător prielnic, toate eforturile zilnice la birou pentru un trai mai bun vor fi în zadar.

Nu o să intru în detalii aici să vorbesc despre industrii și cum este afectată planeta în ansamblu de poluare. Probabil, voi continua o serie despre ”Plămânii Pământului”, dacă vi se pare interesant și credeți că putem folosi informația pentru a schimba împreună ceva.

Dacă în ceea ce privește poluarea din București, proiectul primarului general e de bun augur, trebuie să ne gândim și dacă acesta va fi implementat ca la carte. Dacă se vor lua în considerare toate pistele prin care cei care nu locuiesc în București și Ilfov ar putea încerca să ”fenteze” legea. Este esențială administrarea corectă a proiectelor și supravegherea lor îndeaproape.

Altminteri, ne-am putea trezi ca în cazul parcărilor publice care peste noapte au fost date spre administrare unor firme private, lucru ce creează în prezent reale probleme pentru locuitorii capitalei. Ca să nu mai spunem de înștiințările de interzicere a parcării vehiculelor în anumite zone, fără a se oferi alternative viabile de parcare.

Voi ce părere aveți despre proiectul Primăriei Capitalei care va fi introdus de la 01 ianuarie 2019? Scrieți-ne în comentarii.

Cele mai noi știri

Pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.