More

    Furnizorul de telefonie poate să modifice termenii contractului?

    URMĂREȘTE-NE

    16,065FaniÎmi place
    1,142CititoriConectați-vă
    13,030AbonațiAbonați-vă

    Tot aud discuții legate de faptul că furnizorul de telefonie nu are voie să modifice termenii contractului. Ba da, poate să îi modifice, în anumite situații. Aceasta are obligaţia să-și informeze abonații despre conținutul modificărilor, prin intermediul unei notificări, cu cel puţin 30 de zile înainte de producerea acestora.

    În acest interval, dacă nu sunt de acord cu modificările, abonații pot renunţa la contract fără a plăti despăgubiri.

    Cum poate furnizorul de telefonie să transmită notificarea

    Prin scrisoare, e-mail, SMS, fax sau prin intermediul contului de client al abonatului de pe site-ul furnizorului. Caz în care va fi însoțită de un SMS și/sau e-mail de avertizare cu privire la transmiterea notificării.

    Indiferent de modul în care operatorul transmite notificarea, acesta trebuie să asigure transmiterea integrală a textului notificării, fără a face trimitere la alte surse de informare. De asemenea, notificarea trebuie să fie separată de orice material publicitar.

    Dacă  nu ai fost informat conform legii de frunizorul de telefonie că va face modificări la contract, adresează-te ANCOM. Mai ales, dacă pentru încetarea contractului înainte de termen, operatorul aplică taxe cu o valoare considerată prea mare faţă de posibilele pierderi pe care le-ar avea furnizorul.

    Furnizorii de servicii de telefonie, internet și televiziune de pe piața din România sunt obligați să publice pe site-urile proprii:

    – informații legate de încetarea contractelor încheiate cu utilizatorii, dar și informații privind condițiile de modificare a contractului respectând, astfel, Decizia ANCOM nr.158/2015 privind obligațiile de informare a utilizatorilor finali;
    – informații privind demersurile pe care utilizatorii trebuie să le facă pentru a obține încetarea sau modificarea contractului;
    – adresa de e-mail, adresa poștală și numărul de telefon/fax, la care utilizatorul poate transmite cererea de încetare a contractului;
    – formulare/cereri-tip, dacă se solicită completarea acestora, precum și informații legate de modalitățile prin care utilizatorii pot intra în posesia lor, dacă este cazul;
    – informații legate de penalitățile care pot fi aplicate în cazul încetării anticipate a contractului, dacă astfel de penalități sunt percepute.

    Încetarea contractului cu furnizorul de telefonie are loc în următoarele situații

    În principiu, încetarea unui contract încheiat cu un furnizor de telefonie intră în vigoare în condiţiile prevăzute în respectivul document. Totuşi, este posibil ca furnizorul, în urma unei negocieri directe cu utilizatorul, să accepte încetarea contractului şi în alte condiţii decât cele menţionate în contract.

    Atunci când solicită încetarea contractului încheiat cu un furnizor de servicii de comunicații electronice utilizatorul trebuie să țină cont de câteva aspecte, pe care trebuie să le găsească menționate în contract:

    – dacă a expirat perioada contractuală iniţială;
    – ce penalități se aplică dacă solicită încetarea contractului și perioada inițială nu a expirat;
    – termenul şi modalităţile în care poate depune o cerere de încetare a contractului, precum și termenul în care este operată efectiv încetarea contractului (de exemplu, 30 de zile de la data depunerii cererii de către utilizator).

    Unii furnizori oferă posibilitatea ca solicitarea de încetare a contractului să fie adresată și telefonic. Cu toate acestea, este mai sigur dacă aceasta va fi făcută în scris și transmisă prin poştă, cu confirmare de primire. Sau dacă va fi depusă la un punct de lucru/magazin al furnizorului. Iar utilizatorul va cere și va primi un număr de înregistrare.

    De asemenea, trebuie luat în calcul şi faptul că, de regulă, furnizorii condiţionează procesarea cererii de reziliere de returnarea echipamentelor oferite în custodie/chirie şi de plata unor eventuale datorii.

    Ce obligații are furnizorul de telefonie

    Furnizorii de servicii de telefonie, internet și televiziune de pe piața din România sunt obligați să publice pe site-urile proprii:

    – informații legate de încetarea contractelor încheiate cu utilizatorii, dar și informații privind condițiile de modificare a contractului respectând, astfel, Decizia ANCOM nr.158/2015 privind obligațiile de informare a utilizatorilor finali;
    – informații privind demersurile pe care utilizatorii trebuie să le facă pentru a obține încetarea sau modificarea contractului;
    – adresa de e-mail, adresa poștală și numărul de telefon/fax, la care utilizatorul poate transmite cererea de încetare a contractului;
    – formulare/cereri-tip, dacă se solicită completarea acestora, precum și informații legate de modalitățile prin care utilizatorii pot intra în posesia lor, dacă este cazul;
    – informații legate de penalitățile care pot fi aplicate în cazul încetării anticipate a contractului, dacă astfel de penalități sunt percepute.

    Cele mai noi știri

    Pe același subiect

    Leave a reply

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.