More

    Microsoft nu mai participă la GDC 2020 din cauza coronavirus

    URMĂREȘTE-NE

    16,065FaniÎmi place
    1,142CititoriConectați-vă
    13,030AbonațiAbonați-vă

    Microsoft nu mai participă la Game Developers Conference de anul acesta, din cauza epidemiei de coronavirus. Compania nu este singura care își anulează participarea la conferință. Game Developers Conference are loc în San Francisco, în perioada 16 – 20 martie.

    Microsoft nu mai participă la GDC 2020

    Producătorul consolei Xbox Series X anunță decizia de a nu mai participa la conferință printr-o postare pe blogul oficial. „După o reexaminare a sfaturilor primite de la autoritățile globale de sănătate și din dorința de a fi precauți, am luat decizia de a nu mai participa la Game Developers Conference 2020, din San Francisco.”

    Mai mult, compania spune că: „sănătatea și siguranța jucătorilor, dezvoltatorilor, angajaților și partenerilor noștri din întreaga lume este prioritară. Mai ales când lumea se confruntă cu amplificări ale riscurilor sănătății publice din cauza coronavirus (COVID-19).”

    Ca alternativă a participării la conferință, Microsoft va găzdui un eveniment digital pe site-ul Game Stack în perioada 16 – 18 martie. În cadrul evenimentului, dezvoltatorii vor discuta majoritatea subiectelor planificate de Microsoft pentru conferință. Dezbaterile vor fi transmise în direct și vor fi disponibile la cerere.

    Evenimentele „Gaming for Everyone” ale Microsoft, care promovează diversitatea și includerea în industrie, au fost anulate în totalitate. „Din moment ce nu putem aduce în mediul online evenimentele noastre G4E, rămânem dedicați celebrării și amplificării diverselor comunități în gaming pe tot parcursul anului,” scrie Microsoft.

    Ce alte companii au anulat participarea la conferință

    Unity și-a anulat prezența la conferință, de asemenea. Decizia a fost transmisă printr-o postare pe Twitter, iar motivul, după cum era de așteptat e tot legat de epidemia de coronavirus. Compania își va prezenta online linia GDC, urmând să ofere mai multe informații despre aceasta în următoarele săptămâni.

    Am luat decizia de a anula activitatea din cadrul GDC 2020 din cauza condițiilor actuale ale COVID-19. Sănătatea și siguranța angajaților, partenerilor și prietenilor noștri este prioritatea noastră. Vor urma mai multe informații despre ceea ce vă vom prezenta online.” postează compania pe Twitter.

    Companiile Sony, Facebook și Kojima Productions și-au anunțat și ele retragerea din cadrul conferinței. Însă, organizatorii GDC spun că evenimentul se va desfășura în continuare și că nu vor exista rambursări pentru cei care se retrag din cauza coronavirus.

    Virusul Corona a dus la anularea MWC 2020 de la Barcelona, dar și la alte retrageri ale companiilor din cadrul mai multor evenimente. Inclusiv Facebook a anulat conferința pentru dezvoltatori F8, pe fondul epidemiei.

    Cele mai noi știri

    Pe același subiect

    Leave a reply

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.