Legea gazului în Otopeni: Un ordin ANRE pe care să-l analizați!

Mădălina Gănescu
- 28.04.2020, 15:57 în Servicii
1

SHARES
Legea gazului

În materialul de față tratăm subiectul gazului în Otopeni. De asemenea, vedem ce spune legea gazului. Trebuie să vedem îndeosebi dacă noul administrator de rețea respectă legea gazului așa cum e prezentată ea în Ordinul ANRE.

Live-ul de aseară a fost și despre ORDINUL nr. 29 din 28 iunie 2016 pentru aprobarea Regulamentului privind furnizarea gazelor naturale la clienţii finali emis de ANRE. Pe baza acestui ORDIN își desfășoară activitatea furnizorii de gaze în România și se dezvoltă relații contractuale între clienți casnici, clienți noncasnici și furnizorii de gaze.

Vom încerca să explicăm cât mai simplu posibil, pentru ca toată lumea să înțeleagă la ce trebuie să fim atenți. Dar și cum putem depista un abuz exercitat de un distribuitor / furnizor de gaze naturale, fie el furnizor de ultimă instanță sau un furnizor ales.

În noiembrie 2019, ANRE a desemnat furnizor de gaze de ultimă instanță firma Premier Energy SRL în Otopeni

Anterior, Premier Energy a fost desemnat și pe Voluntari, e prezent și în Snagov. În ultimii ani, tot mai mulți consumatori au semnalat nereguli flagrante în practicile acestei firme.

ORDINUL ANRE îl găsiți pe site-ul ANRE din link-ul de mai sus, dacă doriți să îl studiați cap coadă. În mod normal, nu ar trebui să dureze mai mult de 2 ore să îl citiți. Depinde de ritmul de citire al fiecărei persoane în parte. Noi o să ne oprim îndeosebi pe două teme mari, pe care o să le dezbatem în sub-teme.

CONTRACTUL pentru furnizare gaze și furnizarea gazelor în regim de ultimă instanță

În ordin, găsiți detaliile la Cap. III, Secțiunile 1, 2 și 3. Nu intrăm în detaliile din definiții, ci vorbim aplicat la situația din Otopeni, de la momentul noiembrie 2019, când ANRE a numit Premier Energy SRL furnizor de ultimă instanță (FUI).

Începând cu 02.12.2019, ANRE a decis ca Premier Energy SRL să opereze sistemul de distribuție a gazelor naturale din Otopeni pentru o perioadă de 2 ani de zile.

Însă, dacă Premier este numit furnizor de ultimă instanță, nu înseamnă că e obligatoriu că lucrezi cu această instituție. ORDINUL ANRE permite consumatorilor să încheie un CONTRACT pentru furnizare gaze cu oricare alt furnizor eligibil listat pe site-ul instituției. Cu alte cuvinte, dacă nu vrei să lucrezi cu Premier și vrei cu Enel, Nord Gaz, Eon sau alt furnizor, poți solicita acest lucru în orice moment.

Legea gazului spune că furnizarea gazelor naturale pe piața reglementată se face în 2 moduri

Potrivit Art. 18, aliniatele a și b: În regim reglementat sau în regim de ultimă instanță.

Articolul 19, aliniatul 1, precizează clar că regimul reglementat se aplică în cazul clienților casnici care nu și-au exercitat dreptul la eligibilitate, desfășurată de furnizorul care are această obligaţie în baza licenţei emise de ANRE, până la data eliminării preţurilor reglementate în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Astfel că, mergem la aliniatul 2 din art. 19 care spune că:

”Pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat, clientul casnic încheie cu furnizorul prevăzut la alin. (1) un contract în baza contractului-cadru pentru furnizarea pe piaţa reglementată a gazelor naturale aprobat de ANRE.” Ceea ce înseamnă că, legea îți permite să soliciți oferte de la toți furnizorii de gaze eligibili pentru zona în care te afli. Analizezi ofertele și poți încheia un contract-cadru cu ORICARE FURNIZOR DE GAZE DOREȘTI.

Asta pentru că, mergem la art. 21, aliniatul 1 și vedem că furnizare de gaze în regim de ultimă instanță reprezintă o activitate de furnizare cu CARACTER TEMPORAR.

Furnizorul de ultimă instanță are obligația să asigure furnizare gazelor pentru:

a) clienţilor finali care au rămas fără furnizor de gaze naturale, acestuia fiindu-i retrasă de ANRE licenţa de furnizare, în cursul desfăşurării activităţii;

b) clienţilor finali care nu au asigurată furnizarea de gaze naturale din nicio altă sursă.

După ce Otto Gaz a pierdut licența de furnizor de gaze în Otopeni, ANRE a decis ca Premier să fie furnizor de ultimă instanță și să asigure furnizarea de gaze naturale. Însă, doar până când și dacă decideți să încheiați un contract de furnizare gaze cu un alt furnizor.

Premier Energy SRL a urmărit să încheie contracte cu cât mai mulți consumatori ai Otto Gaz

Premier Energy SRL a emis facturi pe consum estimat vreme de 3 luni de zile. Reprezentanții firmei spun că au emis facturi pe estimat doar în luna martie. Însă, în ianuarie și februarie mai mulți clienți au reclamat că facturile primite sunt pe consumuri care nu reies din datele înregistrate de contorul de gaze.

Faptul că a emis facturi cetățenilor care nu au asigurată furnizarea de gaze naturale din nicio altă sursă, NU e o problemă. E legal!

Faptul că a emis facturi cetățenilor care au încheiat contract cu Premier, din nou, E LEGAL!

Însă, faptul că a emis facturi cetățenilor care au solicitat încheierea unui contract cu ”O ALTĂ SURSĂ”, cum se arată în Capitolul III, Secțiuna 1 din ORDINUL ANRE – Nu este nici legal, nici concurențial. Mai mult decât atât, e un abuz care trebuie sancționat de organele abilitate.

Am fost contactați telefonic de un reprezentant Premier Energy SRL după live-ul de luni, 27.04.2020

Aceasta ne-a transmis că, în cazul contractului lui Victor Gănescu cu Enel, de fapt Enel s-ar găsi vinovat de anulare contractului. Mai exact, aceasta susține că ne va răspunde și în scris și ne va explica de ce nu Premier Energy SRL este vinovat de anularea contractului. De ce Premier Energy SRL nu este vinovat că Enel nu ne-a preluat din luna ianuarie 2020, așa cum am solicitat pe 18 decembrie 2019. Aceasta susține că Enel ar fi trebui să îi solicite lui Victor Gănescu o cerere pe care să o transmită Enel către Premier.

Când am întrebat despre ce tip de cerere este vorba, reprezentanta Premier s-a pierdut în detalii. Nu mi-a spus concret cum se numește această cerere și când trebuia transmisă. A precizat doar că îmi dă detaliile pe email, așa că le aștept în continuare.

Am întrebat și care este situația cu amânarea preluării contractelor de către Nord Gaz și EoN. De asemenea, a refuzat să comenteze. Dânsa spune că fiecare caz în parte se discută separat și nu poate oferi detalii. Deși, știm prea bine că în februarie ANRE s-a întâlnit cu cetățenii Otopeni, apoi cu Premier și Nord Gaz. Ulterior, ANRE a dat ultimatum Premier să dea drumul la contractele Nord Gaz. Fapt care s-a și dovedit începând cu 10 aprilie 2020, când au început clienții să fie informați că au fost preluați.

Legat de citirea contorului de gaze, reprezentanta Premier Energy SRL ne spune că oricum se va face regularizare. Însă, se face că nu mă aude atunci când îi spun că a fost emisă factură pe un consum estimat nejustificat.

Despre cum vom recupera banii, vom afla când vine ultima factură pe aprilie. Se pare că atunci se vor clarifica toate aspectele.

Premier Energy SRL spune că de la 11 mai 2020, Enel preia contractul lui Victor Gănescu

Enel ne-a anunțat încă de acum 2 săptămâni că s-a anulat contractul lui Victor Gănescu. De altfel, contract care are și cod de client atribuit, tot. Apoi, ne comunică faptul că trebuie să solicităm din nou să fim preluați, însă noi nu am apucat să depunem solicitarea și documentația.

Cu toate astea, doamna de la Premier Energy SRL ne asigură că de la 11 mai ne preia Enel. În contextul în care Enel ne spune că e anulat contractul.

Acum, așteptăm să vedem ce ne comunică Enel. Vrem să vedem dacă acel contract anulat acum 2 săptămâni, acum nu mai e anulat, dar noi nu am aflat. Nu am primit suficiente explicații despre cine, cum a greșit și de ce s-a ajuns aici. Aștept să primesc în scris explicațiile de la Premier și de la Enel, iar apoi transmit spre analiză și aplicat măsuri la ANRE

Poți alege Premier Energy sau orice alt furnizor de gaze, așa spune legea gazului

Unii dintre noi încă mai primim telefoane de la reprezentanții Premier să încheim contract. Dar despre asta vorbim un pic mai jos, să vedem cum încalcă premier regulamentul GDPR.

La articolul 13, Cap. 3, Secțiunea 1, veți vedea că puteți alege furnizorul cu care să încheiați contractul de furnizare a gazelor, fie în regim reglementat, fie în regim concurențial. Iar dacă ți-ai exercitat dreptul de eligibilitate, nu mai poți reveni la furnizarea în regim reglementat. Adică, dacă ai ales să lucrez cu Enel pe un anumit cost, în baza unei oferte agreate de comun acord, contractul va respecta furnizarea de gaze în regim concurențial.

Inclusiv Premier Energy SRL, la fel ca oricare alt furnizor de gaze, poate încheia contract fie pentru regim reglementat, unde se aplică tariful impus de ANRE, fie pentru regim concurențial, la un preț ofertat de furnizor.

Însă, atenție la termenii contractului. În cazul regimului reglementat, prețul este dat de ANRE. În cazul celui concurențial, e preț stabilit de furnizor. Prețul poate, în funcție de ce condiții ați semnat cu furnizorul, să fie modificat sau nu pe durata contractului. Așadar, studiați cu atenție termenii contractelor. Asta chiar dacă presupune analiză de o oră. E bine să vă asigurați că nu veți avea surpriza creșterii prețului de către furnizor când vă așteptați mai puțin.

Tot ce v-am spus până acum, nu arată cu degetul spre neregulile Premier Energy SRL. Însă, o să vă dau în continuare câteva exemple prin care acest furnizor de gaze încalcă legea sau este la limita legii, moment în care ANRE trebuie să intervină și să ia măsuri. Premier Energy SRL și niciun alt furnizor de gaze NU TE POATE OBLIGA și NU TE POATE CONSTRÂNGE sau MANIPULA să semnezi contract cu el.

Cum a indus Premier Energy SRL în eroare parte din cetățeni să încheie contract cu această firmă? 

A transmis oamenilor că este furnizor de ultimă instanță numit de ANRE și că pentru a nu rămâne fără gaze, trebuie ca aceștia să încheie contract cu firma Premier. Semnarea contractelor s-a făcut inclusiv din ușă în ușă, prin poșta fizică sau electronică, dar întotdeauna cu mesajul ”trebuie să alegeți sau veți rămâne fără gaze”.

Lupta mare s-a dus între Premier și Nord Gaz. Iar mare parte dintre consumatorii pe care Premier nu a vrut să îi piardă sunt pensionarii din Otopeni, care nu sunt deloc puțini. Vorbim despre peste 1000 de pensionari, parte dintre care au contractul de gaze pe numele lor.

Pentru Premier a fost mult mai greu să controleze mutarea contractelor la Nord Gaz, Enel, Eon sau alt furnizor. Însă, a încercat prin toate mijloacele să intervină și aici.

Cum anume? Păi haideți să vedem. Nu de alta, dar se leagă foarte mult cu situația pe care o experimentează și clientul Victor Gănescu.

Cetățenii au solicitat încheierea contractului cu Nord Gaz, Enel, Eon și alții, însă Premier pare să nu respecte întocmai legea gazului

În cazul nostru, am solicitat să încheiem două contracte cu Enel. Am depus toată documentația necesară în 18 decembrie 2019. Vreme de 3 luni de zile, Premier Energy SRL a tergiversat încheierea acestor contracte. Cel puțin, asta a susținut reprezenta Enel la telefon. Aceasta ne-a sunat să spună că Enel a trebuit să anuleze contractul pentru că Premier nu a trimis coordonatele de citire să poată fi transmisă prima factură.

Mai mulți cetățeni din Otopeni au relatat că au avut parte de aceeași experiență. Au fost semnalate probleme în preluarea contractelor de către Nord Gaz și EoN. De altfel, un aspect de care ANRE nu e străin, de vreme ce a impus Premier un ultimatum să dea drumul la contracte la început de aprilie.

Așadar, noi și alți clienți am respectat termenii din Art. 13, aliniatul 1 și am exercitat eligibilitatea de a alege furnizorul cu care să încheiem contracte aferente furnizării de gaze naturale în regim concurențial.

Ce a făcut Premier Energy SRL? A tergiversat încheierea contractelor și punerea în aplicare a acestora cu alți furnizori. Cel puțin, asta reiese din declarațiile reprezentantei Enel și din măsurile aplicate de ANRE la început de aprilie.

Pe ce a marșat Premier Energy SRL?

Să poată factura în continuare cetățenilor care ”nu și-au exercitat eligibilitatea de a alege furnizorul cu care să încheie contractele”. Pentru că decizia ANRE nr. 1913/14.11.2019 spune că Premier Energy va furniza gaze în regim de ultimă instanță tuturor celor care nu și-au manifestat dreptul de eligibilitate.

Astfel, în mod abuziv și neconcurențial, Premier Energy SRL nu a permis încheierea contractelor între unii dintre consumatori, cum e cazul nostru și alți furnizori, timp de 3 luni de zile. În cazul nostru, deja am intrat în a 4-a lună, pentru că a trebuit să aplicăm pentru încheierea unui nou contract și abia din mari se pare că va prelua contractul Enel.

După cum știți din videoclipul de sâmbătă, Premier Energy SRL nu a transmis coordonatele de citire către Enel pentru clientul Gănescu Victor. Acest lucru a dus la anularea contractului. În vreme ce, anularea contractului duce la imposibilitatea emiterii unei facturi în cele 3 luni de către Enel.

Desigur, Premier Energy susține că nu e nicio problemă – plătim la ei 3 sau 4 luni și apoi trecem la Enel, așa cum e legal. Ei bine, e o problemă. Nu de alta, dar nu am vrut să avem nicio legătură cu Premier, dar totuși avem. Este vorba de principiu și de faptul că nu este concurențial cum se procedează.

Nu am primit primele 2 facturi de la Premier, dar am primit preaviz și a 3-a factură cu consum estimat

Premier Energy SRL a emis o singură factură pe care i-a trimis-o lui Victor Gănescu prin poștă împreună cu un preaviz aferent primei facturi pe care nu am primit-o niciodată. Consumul nu este real, nu coincide cu ceea ce afișează contorul de gaz, iar la telefon și email nu răspunde nimeni. În același timp, la adresa noastră, pe numele lui Cristian Gănescu, contractul cu Enel a intrat în vigoare, iar Premier Energy nu a emis nicio factură în manieră abuzivă.

Da, ni s-a transmis că ne vor fi trimise facturile pe email. Însă, cum poți să fii relaxat când vezi că un consumator semnalează nereguli de livrare a facturilor. Indiferent că e firma de curierat de vină sau furnizorul de gaze, nu consumatorul trebuie să aibă de suferit.

Noi plăteam la timp tot, dacă primeam facturile și consumul detaliat. Însă, nu s-a întâmplat asta și am ajuns în situația de față. Acum trebuie să plătim, chiar dacă s-a emis o factură pe un estimat de 10 ori mai mare. Că ne vom recupera banii, nu am dubii, că se aplică legea. Dar din nou, principial și moral vorbind, nu e în regulă să se desfășoare lucrurile astfel. Nici față de consumator, nici față de furnizorii concurenți.

Se discută în comunitate că Premier Energy SRL a dorit să prindă în manieră abuzivă consumatorii aflați la pensie. Spun unii cetățeni că ”această categorie de persoane se deplasează mai greu, nu cunoaște foarte bine legea și este mai ușor de dus cu manipulat”. Însă, aici trebuie să intervină Consiliul Concurenței și ANRE.

Nu de alta, dar mergem din nou la legea gazului, la Ordinul ANRE

Articolul 23 din Secțiunea 3:

”În situaţia în care deţinerea contractelor pentru prestarea serviciilor reglementate revine furnizorului, acesta asigură legătura între clientul final şi titularii de licenţe de operare.”

Mai mult decât atât, să analizăm Art. 24, punctul 1, aliniatele a, b și c – evidențiate cu ROȘU, care spun clar care sunt etapele de încheiere a contractului și cine, cui trebuie să pună la dispoziție ce anume. Premier Energy a încălcat flagrant mare parte din ce e la Articolul 25, Secțiunea 3 din ORDINUL ANRE. Asta cel puțin în cele zeci de cazuri pe care le avem la cunoștință, cât și în cazul nostru. Motiv pentru care, solicităm încă o dată ANRE și Consiliului Concurenței să intervină, să facă verificări și ia măsuri.

Apoi, o foarte mare problemă a Premier Energy SRL trebuie semnalată și celor de la ANSPDCP – Protecția Datelor

Premier ne solicită să ne înregistrăm pe o platformă, fără să comunice termenii și condițiile cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal. Faptul că, bifezi o căsuță că ești de acord ca Premier Energy SRL să prelucreze datele, nu e suficient.

Trebuie să aflăm cum sunt preluate datele, unde sunt stocate, pentru cât timp, în ce scop sunt folosite, iar lista contină. Așa că, ANSPDCP sper să intervină și să aplice sancțiunile necesare, dacă se impun, iar noi credem că se impun: https://apps.premierenergy.ro/portal/#!/register.

Așa că aveți grijă unde că înscrieți datele. Oricum, Premier Energy SRL a preluat datele cu caracter personal de la Otto Gaz SRL și le-a folosit ilegal și abuziv, cu scop comercial.

ANRE a numit Premier Energy SRL furnizor de gaze de ultimă instanță, ceea ce înseamnă că datele personale trebuie folosite de Premier Energy SRL exclusiv cât există formă contractuală între tine și această firmă.

Dacă tu ți-ai exercitat eligibilitatea pentru un alt furnizor, datele tale personale trebuie transmise acestuia de către tine, conform contractului. Premier NU ARE DREPTUL să folosească datele tale personale cu scop de marketing și vânzări.

Așadar, ANSPDCP, așteptăm să vedem ce sancțiuni se aplică în cazul Premier pentru că a folosit nume, număr de telefon sau istoric contractual în manieră neconcurențială, cu scop de încheiere a unui contract și vânzare, fără acordul persoanei în cauză.

Din ORDINUL ANRE mai vreau să atingem subiectul facturilor

Adică ce găsim la Capitolul V, secțiunile de la 1 la 8. Nu  citim aceste articole în LIVE, dar o puteți face individual. Vreau doar să înțelegem de ce am primit facturi de la Premier Energy SRL și nu de la furnizorii pentru care ne-am exercitat eligibilitatea.

După cum am spus, Premier Energy SRL a tergiversat încheierea contractelor pentru alți furnizori. Cel puțin, asta reiese din declarațiile reprezentanților Enel, Nord Gaz și a cetățenilor afectați. ANRE are la cunoștință situația în cazul Nord Gaz, dar nu și a Enel, cum e cazul nostru. În cazul Nord Gaz, clienții au primit deja în ultimele zile notificare că au fost preluați.

Însă, vreme de 3 luni au plătit facturi către Premier Energy SRL, pe un consum nejustificat, cum e și cazul lui Victor Gănescu.

Noi ne-am exercitat eligibilitatea unui alt furnizor. Și, am făcut asta cum spune legea gazului emisă de ANRE. Însă, Premier Energy trebuia să dea curs solicitării și să transmită furnizorilor de gaze aleși de noi coordonatele de citire pentru a putea fi emise facturile. Noi trebuia să plătim gazul în regim concurențial pe lunile ianuarie, februarie, martie, potrivit contractelor negociate cu ceilalți furnizori, nu în regim reglementat. Premier Energy ne-a supus unor termeni pe care i-am acceptat prin contract. Astfel, nu face decât să încalce toate articolele de la Capitolul V din ORDINUL ANRE.

Mulți dintre cetățeni au fost facturați cu un consum de 10 ori mai mare sau poate chiar și mai mult de atât

A fost facturat consum inclusiv la adrese unde nu locuiește nimeni și nu se consumă nimic de 6 luni sau 4 ani.

Cum recuperează cetățenii banii de la Premier Energy SRL după ce reușeșc să încheie un contract în urma exercitării eligibilității unui alt furnizor?

Articolul 50, Secțiunea 8, Capitolul V din Ordinul ANRE spune clar: Trebuie ca furnizorul să facă un decont de lichidare în termen de 42 de zile calendaristice de la data încetării contractului de furnizare a gazelor natural. Ultima factură trebuie să vă fie livrată cu decontul aferent. Dacă decontul e pozitiv, trebuie să plătiți suma respectivă până la termenul scadent pe factură.

Dacă soldul e negativ, adică Premier Energy v-a facturat suplimentar, din varii motive care oricum sunt discutabile dacă sunt sau nu legale sau la limita legii – furnizorul are obligația în termen de 5 zile calendaristice să returneze suma datorată.

Când va recupera cu adevărat acesta banii luați în plus de Premier?

Cel mai probabil peste 2 luni de acum înainte. Cine îl despăgubește pe acesta pentru că suma de 300 lei i-a fost blocată în conturile Premier. Această firmă s-a folosit de banii lui în tot acest timp, fără să asigure dobândă, la urma urmei.

Vă recomandăm să studiați cu atenție ORDINUL nr. 29 din 28 iunie 2016 ANRE. Doar așa veți ști cum să vă apărați de abuzuri. De asemenea, acționați, depuneți petiții, cereți controale și sancțiuni. Neplata facturilor va duce la sistarea serviciilor. Așa că, nu e o soluție să nu plătiți, chiar dacă facturile sunt de 10 ori mai mari decât normal.

Banii îi veți recupera în termen de 47 zile calendaristice. Ultima factură trebuie să vină cu decontul pentru a ști dacă aveți de luat bani înapoi sau de plătit în plus. Pentru că, vrem, nu vrem, este furnizor de ultimă instanță desemnat de ANRE. Însă, politica sa de lucru nu este concurențială, iar aici trebuie să intervină organele legii, să aplice sancțiuni.

Abonează-te la YouTube Noobz | Urmărește-ne pe Instagram | Dă like la Facebook Noobz
YOUTUBE NOOBZ
Abonează-te pentru a primi conținut video GRATUIT de calitate!
 
COMENTARII

Comentarii

comentarii

YOUTUBE NOOBZ
Abonează-te pentru a primi conținut video GRATUIT de calitate!