More

    Allview lansează tableta Viva H1003 LTE

    URMĂREȘTE-NE

    16,065FaniÎmi place
    1,142CititoriConectați-vă
    13,030AbonațiAbonați-vă

    Allview lansează tableta Viva H1003 LTE. Este vorba despre un dispozitiv perfect adaptat contextului actual, în care școala migrează spre mediul online. Cu un display generos de 10.1”, noul device oferă utilizatorilor aplicația AVI, preinstalată.

    Conectivitatea 4G, cel mai nou sistem de operare Android™ 10 ce asigură în mod gratuit acces la numeroase aplicații educaționale, integrarea singurului asistent vocal inteligent în limba română (AVI), îi conferă acesteia prerogativele tabletei perfecte pentru școala viitorului.

    AVI – un ajutor de nădejde atât pentru profesori, cât și pentru elevi

    AVI este singurul asistent vocal în limba română. Acesta este capabil să interacționeze cu utilizatorul prin:

    – oferirea de răspunsuri la întrebări din întreaga programă școlară (povești pentru copii: Redă Capra cu Trei Iezi / literatură: Ce este genul liric? / gramatică: Ce înseamnă pleonasm? / matematică: Ce este triunghiul dreptunghic?),

    – prin generarea testelor de cultură generală cu o simplă comandă vocală (Start tabla înmulțirii, Start Artă plastică).

    Pe de o parte, AVI vine în ajutorul cadrelor didactice prin sugerarea numeroaselor resurse multimedia. Pe de altă parte, AVI îi ajută pe elevii de toate vârstele să acopere întreaga programă școlară. Acesta le furnizează numeroase avantaje:

    – dobândirea și îmbunătățirea cunoștințelor,
    – antrenarea în procesul de învățare,
    – sursă de informare cuprinzătoare și ușor de accesat,
    – generarea de teste pentru verificarea informațiilor asimilate,
    – un partener de joc și învățare.

    Allview lansează tableta Viva H1003 LTE – Caracteristici

    Tableta Viva H1003 LTE oferă conectivitate 4G pentru ca utilizatorii să poată beneficia de conectivitate mobilă oriunde, cu ajutorul unei cartele de Internet. Pe lângă mobilitate, device-ul oferă utilizatorilor și suport pentru multitasking prin folosirea funcției Split Screen.

    Camera principală de 5MP și camera frontală pot fi utilizate în apeluri video prin aplicații dedicate, asigurând libertatea de a interacționa live de oriunde.

    Performanțe optime

    La interior, device-ul este prevăzut cu procesor Quad Core cu frecvență de până la 1,5 GHz susținut de memoria RAM de 2 GB, ce asigură o utilizare eficientă și fără întreruperi. Memoria flash de 16GB poate fi extinsă cu ușurință cu până la 64GB, cu ajutorul unui card microSD.

    Pentru o mai bună experienţă de utilizare, tableta Viva H1003 LTE rulează Android™ 10, asigurând o varietate mare de aplicații cu titlu gratuit, ce se pot accesa direct din magazinul Play și o multitudine de funcționalități (temă întunecată pentru momentele în care tableta este utilizată în lumină slabă, navigare mai ușoară prin gesturi, amplificarea sunetului, modul focus, Family Link).

    Allview lansează tableta Viva H1003 LTE – Display și baterie generoase

    Tableta Viva H1003 LTE dispune de un display IPS de 10.1” și rezoluție de 1280 x 800 pixeli HD, oferind unghiuri largi de vizualizare. Imaginile redate au culori naturale și contraste optime.

    Bateria are capacitate de 5000mAh, asigurând autonomia necesară unei utilizări îndelungate de până la 650 de minute.

    Dată fiind configurația, nu vă așteptați la performanțe senzaționale din partea produsului. Dacă nu sunteți convinși că este ceea ce trebuie pentru copilul dumneavoastră, puteți oricând să achiziționați un smartphone la 800 lei. Spre exemplu, un Galaxy A21S de la Samsung sau un Redmi Note 9 de la Xiaomi. Ambele vin cu memorie RAM mai multă și cu spațiu de stocare internă mai mare. Cum de altfel, au câte un procesor ceva mai puternic decât cel de pe acest model de tabletă. Desigur, totul constă în ce activități desfășoară copilul de pe tabletă pentru școală. Pentru apeluri video pe Zoom nu trebuie cumpărat un dispozitiv mai performant de atât. a

    Preț și disponibilitate

    Tableta Viva H1003 LTE avea prețul recomandat de 649 lei. Aceasta va fi disponibilă începând cu finalul lunii august.

    Cele mai noi știri

    Pe același subiect

    Leave a reply

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.