5 certificări gratuite pe care să le adaugi în CV-ul personal | NOOBZ.RO

5 certificări gratuite pe care să le adaugi în CV-ul personal

Mădălina Gănescu
- 4.11.2020, 11:30 în Cultura
46

SHARES
5 certificări gratuite

Anul 2020 ne-a ajutat să descoperim tehnologia așa cum ne imaginam, probabil, că aveam să o facem în următorii 5 – 10 ani. Cine s-ar fi gândit că în nici 10 luni de zile școala se va muta în online, locurile de muncă se vor desfășura în online, iar bunicii vor învăța să utilizeze smartphone-urile doar pentru că nu mai rezistă să nu își vadă nepoții? 5 certificări gratuite pe care să le adaugi în CV-ul personal.

Însă, cum fiecare lucru bun vine la pachet și cu dezavantaje, evoluția tehnologică prezintă și numeroase vulnerabilități. Infractorii cibernetici sunt în gardă și așteaptă momentul în care nu ești suficient de atent, să poată profita de pe urma ta.

Când vorbim de infracționalitate cibernetică, ne putem referi la atacuri, la concepte, la tehnici. De altfel, experiențe pentru care trebuie să fii pregătit sau pentru care să lași specialiștii să te pregătească. La începutul acestui an, știți bine că un hacker ne-a spart contul de Gmail și a preluat accesul la contul de YouTube Noobz.

Am trecut prin 10 zile de foc, de frustrare că am căzut în capcana lui. Nu ne-am imaginat că poate fi atât de neplăcut să ți se ia în câteva minute munca de 5 ani de zile. Desigur, am recuperat canalul, dar ce a făcut hackerul ne afectează și în ziua de azi reach-ul și interacțiunea utilizatorilor cu videoclipurile.

Tehnica prin care am fost atacați se numește phishing

Însă, am descoperit asta atunci când am pus cap la cap întreaga experiență. Pentru că, să nu vă imaginați că ne-am dat seama din primul schimb de email-uri că cineva ne face rău.

A durat 3 zile, un schimb de replici deloc deosebit de cel pe care îl aveam cu oricare alt colaborator. Deși am mai scris despre phishing, malware, sau atacuri cibernetice la Noobz, nu am fost atenți la un detaliu care ne-a costat parte din business: adresa de email pe care am purtat corespondența.

Un lucru gratis, dar extrem de prețios

Despre phishing și multe altele legate de securitate cibernetică înveți din cursul gratuit ”Introducere în Securitate Cibernetică” disponibil pe platforma Cisco Networking Academy. De altfel, un curs pe care îl recomandăm tuturor utilizatorilor de internet. Nu contează că ești elev, student, angajat, antreprenor sau pensionar. Ai nevoie să înveți când poți fi victima unui infractor cibernetic.

Hackerul poate să aibă drept țintă criptarea documentelor. Cel mai probabil, în această situație atacul folosit este de tip ransomware. Cum de altfel, infractorul poate să urmărească să îți fure contul de YouTube, ca în cazul nostru, să încaseze banii din reclame.

Spre exemplu, în doar 10 zile, cât a avut acces la canalul nostru, hackerul a generat peste 4000 de dolari din reclame. Acesta a urcat pe canalul nostru episoade din ”Judge Judy” pe care înregistra zeci de mii de vizualizări. Vizualizările înseamnă mai multe reclame accesate de utilizatori, accesări ce se transformă în bani pentru atacatori.

Hackerul poate, la fel de bine, să îți trimită un script prin care să îți viruseze laptopul, telefonul sau PC-ul. Te poate vâna prin WhatsApp, prin Messenger sau prin Instagram. Nici nu-ți imaginezi câte moduri prin care te poate fura au putut inventa acești rău-voitori. De aceea, ai nevoie să înțelegi pericolele la care te expui. Dar mai mult decât atât, ai nevoie să înveți cum să te ferești de ele.

Structura cursului Introducere în Securitate Cibernetică

Un astfel de curs îți poate ajuta familia, dar și afacerea. Cum spuneam, primești informații esențiale despre tipuri de atacuri și despre protejarea datelor. Ai parte de aproximativ 15 ore pe care să le aloci unor informații noi, utile și aplicabile. Nu te costă decât timp personal, pe care îți recomandăm cu căldură să îl investești în tine, în experiențele tale și în protejarea a ceea ce ai mai de preț online.

În prima parte a cursului gratuit, în limba română, înțelegi ce înseamnă ”Securitate Informatică”. Apoi, îți sunt prezentate ”atacuri, concepte și tehnici”. Pentru ca în partea a 3-a a cursului să înveți cum să ”protejezi datele și confidențialitatea”.

Pentru că, deși pare că nu ai nimic important de ascuns, ține cont că și un banal număr de telefon sau o adresă sunt suficiente pentru a face rău. Să ne amintim ”metoda accidentul ”care nu necesita decât numerele de telefon ale persoanelor vulnerabile.

Foarte important este faptul că acest curs este disponibil acum și în limba română. Acesta poate fi accesat la acest link: http://cs.co/IntroSecuritateCibernetica.

Pentru antreprenori sau companii, în partea a 4-a a cursului se discută despre Protejarea Organizației, iar finalul îl reprezintă ”Viitorul dvs. este în Securitatea Cibernetică”.

Acest curs gratuit este interactiv. Nu o să participi la o simplă prezentare. De asemenea, primești link-uri către surse suplimentare de învățare, dacă vrei să aprofundezi dincolo de curs. Ai parte de 8 activități și 7 exerciții de laborator, iar experiența de învățare se încheie cu 4 chestionare și un examen final.

O certificare pe care să o adaugi în Curriculum Vitae

La sustinerea examenului final obțineți ”Certificatul de Finalizare a cursului + Insigna Digitală” pe care le puteți include în portofoliul dvs. de succes și distribui la cerere. Nu știi când ai nevoie de o certificare în plus, mai ales dacă activitatea ta profesională se desfășoară în online.

Atât eu, cât și Cristi și întreaga noastră familie ne vom înscrie la acest curs gratuit al Cisco Networking Academy. Asta pentru că putem învăța despre Securitate Cibernetică pentru noi, pentru ca ulterior să îi ajutăm pe cei din jur, dar și afacerile noastre.

Țineți cont că ”informația costă”. Însă, de asemenea, și lipsa acesteia costă. Așa încât, profitați de oportunitatea de a participa gratuit la acest curs, de unde să aflați lucruri esențiale direct de la specialiști care fac asta din anul 1984.

Cisco Networking Academy oferă 5 certificări gratuite

Toate acestea sunt disponibile gratuit pe NetAcad.com și pot fi parcurse în propriul ritm. Astfel de cursuri, disponibile în limba engleză, te pot ajuta inclusiv pentru a descoperi și ce opțiuni de carieră există în domeniul securității cibernetice. Cele 4 cursuri sunt:

Get Connected

Trăim într-o lume din ce în ce mai digitalizată, pentru care avem nevoie de competențe digitale. Este important, așadar, să înțelegem cum funcționează internetul, calculatoarele și rețelele sociale, cum să ne conectăm la diverse dispozitive, cum avem acces la email și social media. Este un curs foarte prietenos, interactiv și cu multe ilustrații. Nu sunt necesare cunoștințe tehnice pentru a urma acest curs.

Veți învăța cum să creați conturi pentru Facebook, LinkedIn și YouTube. Cum funcționează o rețea, cum să navigați pe internet și să faceți căutări relevante pe Internet. Vă veți familiariza cu Microsoft Windows și veți afla cum să lucrați cu fișierele și folderele.

Introduction to IoT (Internet of Things) – Introducere în IoT (Internetul lucrurilor)

Abilitățile IoT pe care le veți obține după parcurgerea acestui curs vă pot ajuta să contribuiți la transformarea oricărei afaceri din orice industrie, de la producție, până la salvarea speciilor pe cale de dispariție.

Imaginați-vă 26 de miliarde de persoane, sisteme și obiecte fizice care sunt conectate și care partajează date prin intermediul internetului, numai până la finalul acestui an. Iar acesta nu este un scenariu, e chiar realitatea în care trăim acum. Aflați cum schimbă Internetul lucrurilor lumea și abilitățile de care e nevoie pentru a obține un loc de muncă bine plătit în viitor.

Entrepreneurship – Antreprenoriat

E nevoie de mai mult decât de o singură idee genială pentru a deveni un antreprenor de succes. Drumul dintre idee și execuție este sinuos și necesită un simț pentru afaceri. Cum de altfel, necesită abilități financiare și un mod de gândire adecvat. Acest curs vă poate ajuta să dobândiți abilitățile necesare pentru vă dezvolta propria afacere. Și, să nu uităm că vă oferă mai multă încredere în forțele proprii.

Cybersecurity Essentials

O singură breșă de securitate poate avea consecințe uriașe asupra activității unei companii și poate perturba viața de zi cu zi a milioane de oameni. De aceea, cererea pentru profesioniști în domeniul securității este tot mai mare. Acest curs vă ajută să înțelegeți ce este criminalitatea informatică, ce  tehnologii și proceduri sunt utilizate pentru apărarea rețelelor.

De asemenea, vă va ajuta să vă decideți dacă veți urma o carieră în securitate. Acest curs se adresează celor care au parcurs cursul de Introducere în securitatea cibernetică și vor să obțină o certificare CCNA sau CyberOps Associate. Fie că folosești informațiile pe care le înveți pentru o navigare mai sigură în online, fie că le explorezi pentru afacerea personală, oricum vei fi câștigat(-ă).

Dă de veste și în cercul tău de prieteni că sunt disponibile gratuit aceste cursuri de la Cisco Networking Academy. Nu poți ști când o certificare poate face diferența dintre admis sau respins la un interviu de angajare sau poate închide ușa în nas unui hacker. Cursurile vor putea fi accesate pe termen lung, link-urile fiind disponibile până pe 31 iulie 2021.

Abonează-te la YouTube Noobz | Urmărește-ne pe Instagram | Dă like la Facebook Noobz
YOUTUBE NOOBZ
Abonează-te pentru a primi conținut video GRATUIT de calitate!
 
COMENTARII

Comentarii

comentarii

YOUTUBE NOOBZ
Abonează-te pentru a primi conținut video GRATUIT de calitate!