More

    Utilizarea intensă a aparatelor a dus la creșterea defecțiunilor

    Utilizarea intensă a aparatelor a dus la creșterea defecțiunilor, potrivit Depanero. Suprasolicitarea aparatelor a dus la cedarea motoarelor și angrenajelor interne. Electrocasnicele mici au avut cea mai mare creștere a intrărilor în service în 2020, față de 2019.

    Utilizarea intensă a aparatelor a dus la creșterea defecțiunilor

    Pe parcursul anului trecut, românii și-au petrecut mai mult timp în casă decât de obicei. Acest lucru a determinat o creștere a incidenței defecțiunilor din cauza utilizării mult mai intense a aparatelor de uz casnic.

    Pe fondul creșterii vânzărilor din categoria electrocasnicelor mici pentru casă, produsul vedetă de anul trecut, mașina de făcut pâine, a cunoscut și o creștere a intrărilor în service, de 50%, față de 2019. Categoria Home Care a înregistrat o creștere de 56% a intrărilor în service anul trecut, față de 2019.

    Cea mai spectaculoasă creștere a fost, a bicicletelor fixe pentru exerciții. O creștere de 192%, pe următorul loc situându-se umidificatoarele/dezumidificatoarele, cu o creștere de 140%.

    „Anul trecut a fost un an altfel, în care am gătit mai mult, am făcut curățenie mai des, am petrecut mai mult timp pe internet, laptop și telefon, am început proiecte DIY sau am urmărit programe și filme la televizor, timp de mai multe ore decât de obicei.

    Nu a fost o surpriză, așadar, că și produsele asociate acestor activități, precum televizoarele și categoriile laptop/desktop și DIY (aparate electrice de bricolaj) au înregistrat creșteri importante ale intrărilor în service, de peste 30% pentru fiecare dintre categoriile menționate.

    La polul opus, cele mai mari scăderi ale intrărilor în service au fost înregistrare la telefoane (-15%) și produsele electrice de îngrijire a părului (-27%). Una dintre cele mai spectaculoase căderi, dar previzibilă în același timp, a fost pe categoria produselor de navigație auto GPS, de -40%.

    Toate aceste creșteri și scăderi au reflectat de altfel și tendințele din vânzări de pe piața locală”, a declarat Irina Mincinopschi, director general Depanero.

    Cele mai frecvente defecțiuni ale produselor din categoria SDA (Small Domestic Appliances) ajunse în service-ul Depanero au fost cauzate de suprasolicitarea aparatelor. Ceea ce a dus la cedarea angrenajelor interne și a motoarelor. Astfel, fiind necesară intervenția specialiștilor.

    Categoriile SDA+Home Care au reprezentat anul trecut 20% din totalul intrărilor în service-ul Depanero, față de aproximativ 15% în 2019.

    Recomandări pentru menținerea electrocasnicelor și echipamentelor electronice

    Pentru mașina de pâine

    • Respectați întocmai rețeta din manualul de utilizare și mai ales aveți grijă să respectați gramajul.
    • Curățați accesoriile și produsul după fiecare utilizare.
    • Nu curățați accesoriile la mașina de spălat vase!

    Pentru aspiratoare

    • Curățați filtrele după fiecare utilizare.
    • Înlocuiți periodic filtrele.
    • A se evita contactul cu lichide (excepție fac modelele în ale căror specificații se precizează că pot aspira lichide)

    Recomandări generale

    • Evitați suprasolicitarea aparatelor. Acestea nu au fost proiectate pentru o utilizare profesională și/sau industrială, cum este cazul, de exemplu al aparatelor destinate utilizării în restaurante, hoteluri etc.). Astfel, este indicat să utilizăm aparatul doar pentru o sesiune de gătit/curățat etc. Dacă este nevoie de reutilizare, vă recomandăm să faceți o pauză între utilizări.
    • Evitați bruscarea aparatelor. Nu le trântiți sau loviți (nu trageți aspiratorul de furtun pe scări, de exemplu). Angrenajele interne sunt principala cauză a defectării aparatelor, care de multe ori apar ca urmare a suprasolicitării și/sau lovirii.

    Pentru a prelungi viața aparatelor electrocasnice, specialiștii Depanero recomandă să respectați de fiecare dată recomandările producătorului. De asemenea, dacă apar probleme sau defecțiuni pentru unul dintre aparatele electrocasnice sau electronice, este recomandat să se solicite ajutorul unui service autorizat.

    URMĂREȘTE-NE

    16,079FaniÎmi place
    1,142CititoriConectați-vă
    12,649AbonațiAbonați-vă

    Cele mai noi știri

    Pe același subiect

    Leave a reply

    Please enter your comment!
    Please enter your name here