ViewSonic a lansat videoproiectorul M2e. Este cel mai nou videoproiector portabil Instant Smart 1080p cu LED.
ViewSonic a lansat videoproiectorul M2e
Acest nou membru al gamei M de videoproiectoare inteligente portabile cu LED folosește tehnologie ToF (Time-of-Flight). Tehnologia ToF îi permite modelului M2e să focalizeze automat în numai o secundă.
“ViewSonic este unul dintre cei mai importanti producători de tehnologii vizuale, dedicandu-se în permanenta inovării și îmbunătățirii videoproiectoarelor cu LED, pe care le face în mod mai inteligent si mai ușor de folosit, pentru a îmbunătăți continuu experiența furnizată utilizatorilor”, a spus Dean Tsai, șef al diviziei de videoproiectoare la ViewSonic.
“Prin implementarea tehnologiei ToF, am atins un obiectiv istoric odată cu lansarea lui M2e, care îndeplinește astfel cerințele pentru o utilizare lipsită de griji. În condițiile în care oamenii petrec tot mai mult timp acasă, noul M2e le permite să beneficieze de o experiență audio-vizuală fară precedent, putând savura astfel momentele prețioase alături de familie și fără niciun efort.”
Focalizare automată cu ajutorul tehnologiei ToF
Senzorii ToF reprezintă un tip de tehnologie LIDAR (light detection and ranging) fără scanare. Tehnologia măsoara distanțele prin cronometrarea timpului de care au nevoie fotonii pentru a se deplasa între emițător și suprafață țintă.
În acest fel, distanță este determinată cu precizie, indiferent de caracteristicile acestei suprafețe. De asemenea, prezintă o liniaritate precisă și rază de detecție de până la 3m cu un câmp vizual complet.
Datorită senzorului G integrat, M2e detectează în mod automat schimbările de poziție și declanșează singur focalizarea automată. Focalizarea este în acest fel mai precisă și poate fi realizată în doar o secundă.
M2e a fost proiectat cu precădere pentru conținut de divertisment și muncă de acasă. Videoproiectorul are o greutate de 1kg și este suficient de ușor pentru a fi transportat într-o geantă de mâna sau într-un rucsac.
Cea de-a două generație de echipamente ViewSonic cu tehnologie LED oferă imagini clare, la rezoluție Full HD, cu o acoperire de 125% a spectrului Rec.709, pe ecrane de 80”, de la o distanță de numai 2,1m.
M2e a fost proiectat să asigure o experiență vizuală fără lumina albastră. Astfel, reduce nivelul de solicitare a ochilor pe durata sesiunilor de vizionare prelungite.