More

    Am testat videoproiectorul Xiaomi Smart Compact 120 inchi

    Am testat videoproiectorul Xiaomi Smart Compact 120 inchi în cadrul campaniei #îmiplaceacasă de la Orange. Întrucât ne punem întrebarea cât va mai dura până să mai mergem ca altă dată în cinematografe, ne-am gândit să punem până una alta de un cinema la noi acasă.

    Pentru asta am avut nevoie doar de o suprafață albă de proiecție și de un videoproiector. Desigur, există oricând opțiunea să mergem la următorul nivel și să apelăm la videoproiectoare 4K cu un sistem audio complementar. Cu toate astea, ne rezumăm de data aceasta la un gadget compact, ușor de transportat, de instalat și configurat: Xiaomi Smart Compact 120 inchi.

    Calitatea video a proiecției este Full HD, în vreme ce sunetul este redat prin 2 difuzoare de 5W. Partea interesantă este că proiectorul joacă inclusiv rol de boxă wireless. Dacă nu vrei să proiectezi, dar vrei să asculți playlist-ul preferat de pe Spotify, dispozitivul poate reda muzica online prin Wi-Fi, ori muzica preferată de pe telefon sau computer folosind funcƫia Bluetooth.

    Xiaomi Smart Compact

    Xiaomi Smart Compact cu Android 9

    Xiaomi Smart Compact 120 inchi vine cu Android TV 9.0 și asigură conƫinut divers și aplicaƫii multiple. De asemenea, are Google Assistant integrat, dacă vrei să îl controlezi prin Google Home. Dacă întâmpini dificultăți legate de asistentul virtual, consultă site-ul Google.

    Raportul de proiecƫie de 1.2:1 îți permite să proiectezi pe varii suprafețe. Poƫi ajusta cu ușurinƫă distanƫa pentru a proiecta video pe un ecran de la 60 la 120 inch. Totuși, ține cont că Xiaomi Smart Compact nu suportă proiecƫia ȋn unghi, cum se întâmplă în cazul altor proiectoare.

    Xiaomi Smart Compact utilizează imagini de reflexie difuză, unde lumina de proiecƫie ajunge la ochiul uman prin reflecƫie difuză (spre deosbire de modul de funcƫionare cu lumină directă al televizoarelor LCD convenƫionale). Astfel, vizionarea conținutului o lungă durată de timp nu o să obosească vederea.

    Proiectorul acceptă rezoluƫie Full HD 1920 x 1080 și este compatibil cu redarea rezoluƫiei 4K. Astfel, repet, nu e un proiector 4K. Însă, conținutul 4K de pe Netflix garantez că se vede impecabil. Ai parte de auto-focus pe pornire, așa că nu îți face griji că trebuie să ai tu grijă să se focalizeze imaginea clar.

    Xiaomi Smart Compact

    Proiectorul Xiaomi Smart Compact este echipat cu o cameră foto extrem de sensibilă, care ȋmbunătăƫește ȋn mod eficient exactitatea focalizării automate și asigură claritatea și acurateƫe asupra detaliilor. Focalizarea motorizată este, de asemenea, disponibilă, dacă vreodată simțiți nevoia că trebuie să o folosiți.

    Nu în ultimul rând, Xiaomi Smart Compact oferă suport HDR10 care ȋmbunătăƫește contrastul și ilustrează imaginile mai realist, oferindu-ƫi o experienƫă vizuală inedită.

    Cum ni s-a părut Smart Compact

    Întrucât singura suprafață albă disponibilă din casă e un șifonier, am proiectat pe acesta. Am rulat filme de pe Netflix, dar am folosit proiectorul și pe post de boxă. Utilizarea acestuia este intuitivă. Telecomanda te ajută să ajungi simplu și rapid la conținut, iar configurarea durează doar câteva minute.

    În cazul proiectoarelor clasice, nu ai telecomandă. Mai ales la un preț de 2473,09 lei, cât e produsul Xiaomi la Orange. Astfel, e destul de complicat să le controlezi de la distanță, iar unele momente pot deveni chiar frustrante.

    Am apreciat foarte mult silențiozitatea produsului. Ventilatorul este discret, ceea ce nu perturbă momentele de vizionare și relaxare. Speakerele sunt foarte puternice, iar într-o încăpere de 15 – 20 de metri pătrați, redarea este clară și fără artefacte.

    Xiaomi Smart Compact

    Un astfel de produs poate fi folosit atât acasă, cât și în deplasare. Dacă plecați în vacanță, iar la cazare nu aveți televizor, puteți lua proiectorul cu voi. Ocupă puțin spațiu în bagaj și este foarte simplu de utilizat. În plus, dacă vreți puteți să proiectați inclusiv pe tavan, nu sunt necesari neapărat pereții.

    Merită proiectorul compact Xiaomi aproximativ 2500 lei? Părerea mea este că merită. Și vă spun și de ce. Personal, dețin un proiector Full HD din aceeași categorie de preț, de la un alt brand. E un model lansat acum 3 ani de zile, deci cu tehnologie ceva mai veche. Acesta este mult mai mare, mai zgomotos, sunetul redat nu este cel mai bun, iar focalizarea nu se face automat.

    Dacă la acest moment m-ai pune să aleg între proiectorul Xiaomi și proiectorul meu, nu m-aș gândi nicio secundă. Precizez că prețul proiectorul meu e 2500 lei acum, că nou a costat peste 3500 lei. Consider că Xiaomi a nimerit-o încă o dată la capitolul fiabilitate – preț, inclusiv pe nișa de videoproiectoare.

    URMĂREȘTE-NE

    16,079FaniÎmi place
    1,142CititoriConectați-vă
    12,649AbonațiAbonați-vă

    Cele mai noi știri

    Pe același subiect

    Leave a reply

    Please enter your comment!
    Please enter your name here