More

    Suspenzi ratele la bancă, și-apoi ce?

    Suspenzi ratele la bancă, și apoi, ce? Zilele trecute am aflat că băncile din România au primit 21.825 de solicitări pentru suspendarea obligațiilor de plată a ratelor, dobânzilor, comisionanelor. Și culmea, asta s-a întâmplat într-o proporție covârșitoare în rândul persoanelor fizice. Dacă vă întrebați în ce perioadă au fost depuse aceste solicitări, aflați că doar între 01.01.2021 – 15.03.2021.

    Aproximativ 96% dintre aceste solicitări au fost depuse de persoanele fizice. Doar aproximativ 4% au fost înaintate de companii, respectiv 800 de cereri. Cu alte cuvinte, e cam groasă treaba, iar buzunarele au început să se subțieze tot mai mult. Dacă la doar un an de la instalarea pandemiei vorbim despre astfel de cifre, ce se va întâmpla până la finalul acestui an? Nu de alta, dar greul abia începe.

    Aproximativ 83% din totalul cererilor soluționate până la data de 15 martie 2021 au fost soluționate în baza moratoriului legislativ, a prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 227/2020. Restul de 17% în baza măsurilor individuale de sprijin adoptate de bănci. Informațiile vin de la Asociația Română a Băncilor.

    Suspenzi ratele la bancă, dar un plan concret de redresare ai?

    Clienții au beneficiat de o perioadă maximă de suspendare de nouă luni. Asta luând în calcul și suspendările de care au beneficiat pe parcursul anului trecut în baza moratoriilor legislative și non legislative. Cei care au beneficiat deja de această facilitate în limita temporală trasată de reglementarea europeană și care înregistrează în continuare dificultăți financiare temporare au opțiunea să se adreseze băncii creditoare pentru măsuri de restructurare pentru a evita ca împrumutul să devină neperformant.

    În total, băncile au soluționat 686.500 de cereri provenite de la clienți la nivelul întregului an 2020. În această statistică sunt incluse și măsurile de amânare la plată a dobânzilor pentru cardurile de credit.

    Aproximativ 67% din totalul soluționărilor din 2020 s-au realizat în baza măsurilor individuale adoptate de bănci pentru sprijinul clienților. Restul de 33% s-au rezolvat în baza moratoriului legislativ.

    Nu prevăd un 2022 prea roz. Sper să mă înșel!

    În ritmul în care evoluează lucrurile, mă întreb câte case vor fi scoase la vânzare la preț de nimic în 2022? Pe OLX deja e plin de tot felul de echipamente electronice și electrocasnice second hand la vânzare. Însă, câte obiecte vechi poți să vinzi pentru a-ți plăti datoriile sau pentru a trăi de la o zi la alta?

    Mai vinzi o mașină, că oricum stă în parcare. Mai vinzi o bucată de pământ de la bunici, dacă ai noroc să găsești un cumpărător care încă deține lichidități. Însă, cât te vei descurca așa? Cât mai durează până scoți casa la vânzare? Asta dacă nu ți-o ia banca pentru că nu reușești să faci rost de bani nici în al 9-lea ceas să achiți ratele.

    Cred că cea mai greșită alegere este să suspenzi ratele

    O datorie amânată rămâne tot o datorie. O rată la casă tot rată rămâne. La fel rămân și ratele la cardurile de credit, ratele la mașină, la ipotecar, etc. În loc să te fi concentrat pe soluții prin care să generezi venituri pentru a achita datoriile, ai ales să le amâni. Dar ai planuri bine puse la punct să te redresezi pentru a plăti la zi totul când banca nu te mai amână?

    Din păcate, nu suntem un popor care să prea aibă o educație financiară. Ne lipsește asta, iar pe pielea noastră am simțit-o cel mai bine în pandemie. Cine știe dacă ne-om trezi și după dușul ăsta rece. Eu zic că nu!

    URMĂREȘTE-NE

    16,065FaniÎmi place
    1,142CititoriConectați-vă
    12,897AbonațiAbonați-vă

    Cele mai noi știri

    Pe același subiect

    Leave a reply

    Please enter your comment!
    Please enter your name here