Allview a înregistrat creșteri ale veniturilor recurente cu peste 55%, în semestrul 1 din 2021. Profitul net a fost de peste 972.000 de euro, în creștere cu 62.74 % față de cel înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut, pe acest segment de business.
Cifra de afaceri realizată din aceste activități recurente (vânzarea de dispozitive electronice) pe primele șase luni a urcat la 13,58 milioane de euro. Pentru 2022, Allview anunță deschiderea unei noi linii de business, care va contribui la creșterea cifrei de afaceri, pe următorii trei ani.
Allview (Visual Fan SA, companie listată la Bursa de Valori București sub simbolul ALW) a înregistrat, în primul semestru al anului 2021 (S1), o cifră de afaceri de peste 13,58 milioane de euro (66,77 milioane de lei), din vânzarea de dispozitive electronice, respectiv un profit net de 972.000 de euro (4,78 milioane lei) pe acest segment de business ce reprezintă activitățile de bază („core activities”) ale companiei.
Atât cifra de afaceri, cât și profitul net se situează peste previziunile bugetare pentru prima jumătate a acestui an, prezentate în memorandumul de listare a acțiunilor la BVB, arătând că producătorul IT&C din Brașov are premise excelente pentru depășirea obiectivelor de venit și profitabilitate anuale.
Față de perioada similară din 2020 și cu referire la linia de business principală a companiei (dispozitive electronice), creșterea cifrei de afaceri în S1 2021 a fost de 55,20%, iar în cazul profitului net, avansul a fost de 62.74%.
În ceea ce privește marja netă de profit, aceasta a urcat la 7,16%, în S1 2021, comparativ cu cea înregistrată în S1 2020 (6,83%).
Allview a înregistrat creșteri ale veniturilor recurente
Creșterea activității de bază a Allview – producția de electronice a companiei (telefoane mobile inteligente, televizoare, sisteme Smart Home, tablete, laptopuri și alte gadgeturi) – înregistrată în S1 2021, confirmă evoluția ascendentă a acesteia, reflectată și la finele anului 2020, când a fost cu 20% mai mare decât în 2019, respectiv cu 36% față de 2018.
În S1 2020, cifra de afaceri totală a companiei s-a situat la 53,57 milioane de euro (263,27 milioane de lei), dar nivelul atins în acel interval s-a datorat unei conjuncturi de business favorabile în afara activității de bază a companiei.
Astfel, pe fondul pandemiei COVID-19, Allview a ajutat, pe baza relațiilor îndelungate cu furnizori din China, la procurarea de echipamente medicale, aflate la mare căutare de către parteneri din sistemul public și privat din România.
Experiența de aproape 20 de ani pe piață a demonstrat încă o dată că Allview are o echipă experimentată, ce poate valorifica rapid oportunitățile nou-apărute, dar previziunile de creștere a rezultatelor financiare ale companiei se referă la linia de business principală, producția de dispozitive electronice.
„Rezultatele pe primele șase luni ale acestui an atestă evoluția excelentă a vânzărilor de produse electronice Allview, pe care le dezvoltăm în permanență, anticipând direcțiile pieței. Ne bucurăm că eforturile noastre în direcția dezvoltării de produse inovatoare și de ultima generatie din punct de vedere tehnologic sunt apreciate de clienții noștri. Pe de altă parte, în 2021, confirmarea performanțelor noastre a venit și dinspre piața de capital. Suma atrasă prin plasamentul privat de acțiuni, din aprilie, ne permite accelerarea proiectelor de dezvoltare sub umbrela conceptului Touchless, fiind convinși că interacțiunea cu dispozitivele electronice fără atingere se va generaliza în următorii ani, îmbunătățind experiența utilizatorilor și conferind noi valențe tehnologiei care ne înconjoară.
În plus, listarea acțiunilor, sub simbolul ALW, va adăuga un capital de imagine demersurilor noastre de a atrage cele mai bune talente în echipă, de a accede pe noi direcții de dezvoltare și de a ne extinde prezența pe piețe externe”, a declarat Lucian Peticilă, fondator și director general al Allview (Visual Fan SA).
Pentru lunile rămase din 2021, Allview continuă să urmărească atingerea statutului de lider pe piața românească de Smart TVs cu Android TV™ și Google Assistant™ integrat și consolidarea poziției pe piața telefoanelor inteligente.
La atingerea acestor obiective vor contribui și lansarea gamei de Smart TV-uri ePlay 7100, cu tehnologia Far Field Voice Control, și a noii game de smartphone-uri Soul X8, care împreună cu căștile wireless și AVI integrează un sistem ce permite controlul vocal în limba română, fără atingere.
Pentru 2022, „dorim să dezvoltăm și să promovăm o nouă gamă de produse și servicii, o nouă linie de business, prin care ne propunem să aducem digitalizarea la un alt nivel în casele utilizatorilor. Premisele pe care se bazează noua gamă sunt:
1. Tendințele actuale ale pieței, în care lumea va fi modelată de conceptul Industry 4.0, care presupune interconectarea tuturor dispozitivelor și a sistemelor smart existente;
2. Necesitatea de a combate efectele încălzirii globale și de a asigura un mod de dezvoltare economică sustenabil, prietenos cu mediul;
3. Preocuparea globală pentru îmbunătățirea sănătății oamenilor, afectați de obezitate și de incertitudinile legate de calitatea hranei intens procesate pe care o consumă. Produsele și servicile Allview vor aduce un răspuns la aceste provocări, consolidând poziția companiei pe piața IT&C”, anunță Lucian Peticilă.
Pe piața de capital, Allview își propune menținerea unui nivel de motivare ridicat pentru investitori, atât prin creșterea performanțelor financiare, cât și prin derularea recurentă de majorări de capital.
Astfel, compania are în vedere operațiuni recurente de capitalizare a profitului prin distribuirea de acțiuni gratuite, dar și majorări viitoare cu aport, prin care vizează susținerea strategiei de dezvoltare, atât la nivel intern cât și internațional.
Este imbucurator faptul ca firmele romanesti reusesc, se fac vazute si se dezvolta frumos pe plan local. Felicitari brasovenilor!