More

    IBM va îmbunătăți competențele a 30 de milioane de oameni

    URMĂREȘTE-NE

    16,065FaniÎmi place
    1,142CititoriConectați-vă
    13,030AbonațiAbonați-vă

    IBM va îmbunătăți competențele a 30 de milioane de oameni la nivel global până în 2030. Un număr total de 30 de milioane de oameni de toate vârstele vor avea posibilitatea de a-și îmbunătăți competențele necesare pentru locurile de muncă ale viitorului.

    În sprijinul acestui obiectiv, IBM anunță o foaie de parcurs cu peste 170 de noi parteneriate academice, dar și cu alți jucători din industrie, ceea ce va duce la o valorificare a programelor IBM și platformelor de dezvoltare a carierei pentru a extinde accesul la educație și la cele mai căutate joburi din domeniul tehnologiei.

    „Talentul este pretutindeni; dar oportunitățile de formare nu sunt”, a declarat Arvind Krishna, Președinte și CEO IBM. „Acesta este motivul pentru care trebuie să luăm măsuri importante și îndrăznețe pentru a extinde accesul la competențele digitale și la oportunitățile de angajare, astfel încât mai mulți oameni – indiferent de experiența lor – să poată profita de economia digitală. Astăzi, IBM se angajează să ofere noi competențe pentru 30 de milioane de oameni până în 2030. Acest lucru va ajuta la democratizarea oportunităților, va reduce decalajul competențelor și va oferi noilor generații de lucrători instrumentele de care au nevoie pentru a-și construi un viitor mai bun pentru ei și pentru societate.”

    Angajatorii din întreaga lume subliniază importanța – și dificultatea – de a găsi lucrători calificați, reprezentând un obstacol semnificativ în calea creșterii economice. Potrivit Forumului Economic Mondial, reducerea decalajului global de competențe ar putea adăuga 11,5 trilioane USD la PIB-ul global până în 2028, însă sistemele de educație și formare ar trebui să țină pasul cu cerințele pieței. Pentru a contribui la acest lucru, potrivit FEM, sectoarele publice și private trebuie să colaboreze în ceea ce privește educația și formarea care să țină pasul cu cerințele pieței, schimbările demografice și progresul tehnologic.

    Un program pentru toată lumea

    Portofoliul educațional IBM este unic datorită ofertei diverse și adaptabile. De la școli fizice pentru adolescenți și stagii de ucenicie, până la mentorat de-a lungul carierei și la programe online gratuite și personalizabile, IBM își demonstrează înțelegerea că o abordare unică pentru toți, pur și simplu nu funcționează în educație. Acestea pot varia de la un program educațional tehnic pentru adolescenții din școlile și universitățile publice extinzându-se până la stagii și mentorat plătit. Programele de educație și competențe ale companiei combină mentoratul oferit de IBM alături de cursanți și oferă programe gratuite online personalizabile pentru profesioniștii aspiranți.

    Planul IBM de a educa 30 de milioane de oameni se bazează pe portofoliul său larg de programe și include colaborări cu autorități guvernamentale cheie (inclusiv agenții de ocupare a forței de muncă), universități, ONG-uri (în special cu cele care se concentrează pe tinerii defavorizați, femei, veterani militari, printre alții) și companii private din întreaga lume care vor extinde și deschide noi oportunități pentru comunitățile subreprezentate și dezavantajate din punct de vedere istoric.

    Martin Sundblad, Director de cercetare și Co-Lead, European Skills Practice la IDC, „Transformarea digitală a ajuns la un punct în care ajunge în toate procesele, funcțiile și rolurile de muncă din întreprinderi și organizații, iar nevoia de formare devine imperativă pentru societăți ca să se adapteze. Dezvoltarea competențelor digitale, deși în scară și formă diferite, este acum necesară în întregul sistem educațional, în majoritatea funcțiilor de afaceri și în cadrul comunității profesionale IT pentru a nu pune în pericol investițiile făcute. Programul IBM are dimensiunea și acoperirea care vor sprijini această tranziție.”

    IBM va îmbunătăți competențele a 30 de milioane de oameni

     „Asociația Pro ADC împreună cu IBM România a derulat în ultimii 2 ani programe educaționale de succes adresate elevilor și profesorilor din România. Dedicați educației digitale, ne-am pus laolaltă cunoștințele și experiența pentru a contribui la dezvoltare competențelor digitale ale acestora. Numărul mare de participanți și interesul ridicat față de conținutul educațional de pe platforma SkillsBuild ne-au determinat să continuăm colaborarea. Vom lansa programe la fel de atractive ca Școala Altfel cu IBM sau Tabăra IBM de Antreprenoriat și Freelancing”, a declarat Lucia Panea, Manager de Proiect Pro ADC.

    „Educația este unul dintre pilonii cei mai importanți care contribuie la dezvoltarea durabilă  societății. Programul nostru Eco Provocarea asigură echilibrul dintre teorie și practică, încurajând tinerii spre a fi lideri și spre a prelua inițiativa dezvoltării lor și a mediului din care fac parte. Evident, o astfel de abordare hibridă, adaptată  generațiilor Z și alpha, este cheia spre un impact educațional cât mai mare. Astăzi, ne bucurăm să demarăm un parteneriat cu IBM și să folosim platforme online de e-learning și unelte care facilitează procesul de învățare auto direcționat, dar corelat cu practica în realitatea curentă a tinerilor. Astfel contribuim la formarea unor competențe trans disciplinare indispensabile momentului în care vor deveni adulți.” Tiberiu Andrei, Manager program Eco Provocarea.

    Aflați mai multe despre acest angajament al IBM și despre programele de dezvoltare a competențelor și poveștile participanților aici.

    Cele mai noi știri

    Pe același subiect

    Leave a reply

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.