Toamna, în statul Utah, pădurile se metamorfozează într-un adevărat spectacol de culori vii, cu mii de aspeni care îmbracă nuanțe de roșu, galben și portocaliu. În mijlocul acestui tablou, se află Pando, o colonie de aproape 50.000 de trunchiuri clonate, unite de un singur și imens sistem rădăcinos, ce se întinde pe mai bine de 42 de hectare în Pădurea Națională Fishlake. Numele Pando provine dintr-un cuvânt latin care înseamnă „eu mă răspândesc”, iar această descriere surprinde perfect felul în care fiecare nou trunchi pornește din aceeași rețea subterană. Deși oferă un peisaj de poveste, Pando este și o sursă de fascinație științifică, deoarece reprezintă, probabil, cel mai vast și mai vechi organism viu cunoscut.
Îmi amintesc discuția cu un prieten care vizitase zona și mi-a povestit că, privită de sus, extinderea rădăcinilor lui Pando seamănă cu o pânză de păianjen, unind mii de tulpini ce dansează în vânt ca un singur corp. O astfel de imagine te face să înțelegi mai clar de ce unii cercetători îl numesc „gigantul tăcut al naturii”.
Pando: „Arborele clonator” și cea mai veche ființă vie de pe Pământ
Noile analize genetice sugerează că Pando are o vârstă cuprinsă între 16.000 și 80.000 de ani. Dacă se confirmă estimările cele mai mari, ar fi cam de 17 ori mai vechi decât cea mai veche piramidă din Giza. Aceste studii arată că organismul a reușit să-și protejeze și să-și adapteze genomul de-a lungul mileniilor, făcând față schimbărilor de climă și altor factori de mediu.
Un model excepțional de reproducere
O caracteristică aparte a lui Pando este triploidia: arborele posedă trei copii ale fiecărui cromozom, ceea ce îl împiedică să se reproducă pe cale sexuală și îl obligă să se cloneze. De fiecare dată când își generează noi tulpini, acestea sunt inițial identice din punct de vedere genetic, dar acumulează în timp mutații specifice. Acest fenomen îi intriga pe biologii care studiază evoluția clonelor și modul în care se produc schimbările genetice pe parcursul a mii de ani.
Explorarea variantelor genetice
Pentru a înțelege mai bine misterele lui Pando, cercetătorii au recoltat probe din diverse părți ale organismului (rădăcini, scoarță, frunze și ramuri) și le-au comparat cu probe prelevate de la alți aspeni neînrudiți. Așa au fost identificați aproximativ 4.000 de variante genetice apărute în lungul proces de clonare, oferind o privire rară asupra modului în care mutațiile se acumulează la plantele ce se reproduc exclusiv vegetativ.
Un amestec genetic surprinzător
Analiza tiparelor mutațiilor a furnizat concluzii neașteptate. Deși arborii situați în apropiere unul de celălalt prezintă mai multe asemănări genetice față de cei aflați la distanțe mai mari, diferențele nu sunt atât de mari pe cât se anticipa. La distanțe de 1 până la 15 metri, corelația este mai evidentă, însă, privit în ansamblu, materialul genetic din toată colonia pare remarcabil de bine amestecat. Această descoperire ridică întrebări despre felul în care se distribuie mutațiile în rețeaua complexă de rădăcini.
Ipoteze despre longevitatea lui Pando
Oamenii de știință presupun că triploidia ar putea fi un factor crucial în supraviețuirea îndelungată a lui Pando. În acest context, celulele mai mari și clonarea repetată pot conferi rezistență sporită față de bolile care ar afecta arborii cu reproducere sexuală. Această caracteristică genetică ar putea fi motivul pentru care Pando a rămas un organizăm-veteran al naturii, capabil să facă față schimbărilor climatice și altor provocări de mediu.
Cercetători și organizații științifice recunoscute la nivel internațional (vezi rapoarte oficiale despre biodiversitate și conservare) continuă să studieze mecanismele care au permis acestui organism să trăiască atât de mult timp. Înțelegerea modului în care funcționează Pando ar putea furniza indicii valoroase despre adaptarea speciilor la schimbările climatice, dar și despre conservarea ecosistemelor unice din întreaga lume.