More

    Lansarea oficială Samsung Galaxy S8 are loc în 28 aprilie 2017

    URMĂREȘTE-NE

    16,065FaniÎmi place
    1,142CititoriConectați-vă
    13,030AbonațiAbonați-vă

    În cadrul conferinţei de presă pre-MWC organizată de Samsung în Barcelona în data de 26 februarie, am aflat de la vicepreşedintele David Lowes că gigantul sud-coreean va susţine un eveniment unboxing Samsung Galaxy S8 în New York şi Londra în data de 29 martie 2017.

    Totuşi, asta nu este unul şi acelaşi lucru cu faptul că Samsung lansează oficial dispozitivul. În 29 martie vom putea doar să vedem cum arată, ce pachet de specificaţii şi ce preţ va avea Samsung Galaxy S8, ca de altfel şi care sunt pieţele lumii în care se va lansa.

    Dar, disponibilitatea în ofertele partenerilor Samsung a smartphone-ului flagship va fi de fapt începând cu 28 aprilie 2017, adică la o lună de zile de la prezentarea produsului publicului larg în cadrul unui eveniment ce va fi transmis live peste tot în lume.

    Până astăzi, se zvonea că lansarea oficială a Samsung Galaxy S8 va avea loc în data de 21 aprilie, dar potrivit lui Evan Blass, care a transmis în urmă cu puţin timp un tweet pe platforma de microblogging Twitter, Samsung amână cu o săptămână disponibilitatea S8.

    Acest lucru se pare că are de-a face cu faptul că nici Qualcomm, nici Samsung nu au reuşit să ajungă la zi cu producţia procesoarelor Snapdragon 835 şi Exynos 8895, care vor fi disponibile pe Samsung Galaxy S8 şi S8 Plus.

    Aşadar, dacă aveai în plan să achiziţionezi Samsung Galaxy S8 de îndată ce va fi anunţat de producător în data de 29 martie, află că acest lucru nu este posibil. Vei putea probabil să precomanzi dispozitivul până în data de 28 aprilie 2017, dar livrările sigur se vor face abia după această dată.

    Vă ţinem la curent cu anunţurile Samsung, ca de altfel şi cu detaliile cu privire la disponibilitatea Galaxy S8 şi S8 Plus pe piaţa din România.

    Cele mai noi știri

    Pe același subiect

    Leave a reply

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.