Cărucioarele pentru bebeluşi nu s-au schimbat cu mult odată cu trecerea timpului. De aceea, nişte minţi luminate s-au gândit să creeze Căruciorul Origami, care se pliază la o simplă atingere de buton.
De asemenea, acest cărucior de bebeluş are nişte caracteristici nemaipomenite: îţi încarcă telefonul, îţi numără kilometri parcurşi şi te avertizează printr-un senzor dacă este copilul în scaun sau nu. Origami este, de fapt, acel cărucior de care orice mamă modernă are nevoie.
Citeşte şi: Zgarda inteligentă: smartphone-ul căţelului tău
Cu o simplă atingere de buton, poţi închide sau deschide căruciorul, iar roţile din spate generează energia necesară pentru încărcarea smartphone-ului. În caz de lumină scăzută, căruciorul are încorporate lumini pentru cale, ca de altfel şi lumini de zi, lucru ce te ajută să îţi vezi copilul oricând, indiferent de situaţie.
Atunci când pleci la plimbare cu cel mic, în mod clar trebuie să ai la tine tot ce trebuie, de la scutece, până la apă şi cafea. De aceea, Origami vine cu o mulţime de spaţii de depozitare, de la suporturi pentru pahare, la buzunare de depozitare şi pungi pentru stocare a gunoiului.
Citeşte şi: Difuzorul inteligent care vorbeşte cu tine
Fereastra de vizualizare protejează bebeluşul de intemperii şi îţi permite să îl supraveghezi în fiecare moment.
În funcţie de nevoile şi stilul pe care îl ai, Origami îţi permite să îţi achiziţionezi şi alte accesorii separat: kituri de culoare, sac de ghidon sau încărcător USB pentru dispozitivele mobile.
Preţul unui astfel de gadget este de 929.99 de lire şi este diponibil pe gadgetbaby.co.uk.