Apple se pregăteşte să lanseze cel mai nou sistem de operare pentru dispozitivele mobile: iOS 9.
Apple a deschis un program de testare beta, la care poate participa oricine. Cu alte cuvinte, ai posibilitatea de a vedea şi beneficia de cele mai noi funcţii iOS 9 înaintea tuturor.
Citeşte şi iPhone 6S: Cum va arăta viitorul smartphone Apple
Pe 9 iulie 2015, compania a lansat un test beta destinat publicului pentru cel mai nou sistem de operare mobil. Este o mişcare ieşită din comun pentru Apple, care oferea programele pentru test numai dezvoltatorilor.
Oricine se poate înscrie pentru a avea acces la versiunea beta a iOS 9, pe site-ul Apple. Versiunea de test are un Assistent pentru Feedback, care le permite utilizatorilor să trimită informaţii despre cum se comportă noul sistem de operare.
Citeşte şi De câte iPhone-uri este nevoie pentru a opri un glonţ AK-74?
iOS 9 va fi lansat cel mai probabil în luna septembrie şi va avea o aplicaţie pentru ştiri refăcută, direcţii de tranzit pentru Apple Maps şi o versiune îmbunătăţită a asistentului virtual Siri, printre altele.
Cu toate acestea, cei care doresc să participe la acest proces de testare trebuie să aibă grijă: de vreme ce este o versiune beta de test, în mod sigur va avea foarte multe bug-uri şi probleme. Apple sugerează ca utilizatorii să descarce sistemul de operare pe un al doilea dispozitiv şi să creeze un back-up, înainte de a-l instala.