More

    Microsoft: Fiecare deţinător de laptop sau PC va fi forţat să utilizeze Windows 10

    URMĂREȘTE-NE

    16,065FaniÎmi place
    1,142CititoriConectați-vă
    13,030AbonațiAbonați-vă

    Windows 7 şi 8.1 nu vor fi actualizate pentru procesoarele viitoare, începând cu platforma Skylake de la Intel.

    În curând, când vei cumpăra un laptop sau un calculator nou, acesta nu va avea suport pentru Windows 7 sau 8.1. Microsoft a anunţat o schimbare a termenilor şi condiţiilor, care arată faptul că în curând versiunile anterioare Windows 10 nu vor mai primi actualizări, iar acest lucru înseamnă că viitorii deţinători de PC-uri cu procesoare ale următoarei generaţii, de la Intel la AMD şi Qualcomm, vor fi nevoiţi să utilizeze numai Windows 10.

    Microsoft şi partenerii săi nu îşi vor mai da silinţa să creeze actualizări pentru versiunile vechi ale Windows. Vechiul sistem de operare s-ar putea chiar să nu mai funcţioeze corespunzător, dacă nu chiar să fie inutil la un moment dat.

    „Mergând mai departe, pe măsură ce noi generaţii de procesoare sunt introduse, acestea vor necesita ultimele platforme Windows pentru a putea funcţiona”, afirmă Microsoft într-o postare de blog publicată vineri.

    „Windows 10 va fi singura platformă Windows careva oferi suport pentru procesoarele „Kaby Lake” de la Intel, „8996” de la Qualcomm şi „Bristol Ridge” de la AMD.”

    Noua politică nu înseamnă că Windows 7 şi 8.1 nu mai primesc actualizările normale. Cele două sistemele de operare vor continua să primească actualizările până la data de 14 ianuarie 2020, respectiv 10 ianuarie, 2023. Dar, acest lucru se va întâmpla doar dacă utilizezi un hardware contemporan cu sistemul de operare.

    Pentru actualii deţinători de PC-uri, trebuie să precizăm că a 6-a generaţie de procesoare de la Intel, cunoscută drept Skylake, este prima care nu va avea suport pentru versiunile mai vechi ale sistemului de operare Windows. (Intel şi Microsoft spun că platforma şi Windows 10 au fost concepute una pentru cealaltă).

    Microsoft oferă 18 luni perioadă de graţie pentru companii

    Pentru companii, Microsoft oferă suport pentru sistemele Skylake până pe data de 17 iulie 2017. Acest lucru înseamnă că organizaţiile vor avea parte de 18 luni de perioadă de graţie pentru a achiziţiona hardware-ul modern pentru angajaţi, înainte să fie necesară implementare sistemului de operare Windows 10, care să înlocuiască 7 sau 8.1.

    Companiile şi clienţii vor putea, desigur, să achiziţioneze în continuare calculatoare care să nu utilizeze platforma Skylake de la Intel, ultima generaţie de procesoare de la Intel care au suport, sunt cunoscute drept Broadwell, iar acestea sunt încă disponibile publicului larg.

    Schimbările termenilor şi condiţiilor Microsoft nu numai că îi bucură pe partenerii hardware ai Microsoft, ci aceştia consideră că Windows 10 este versiunea finală de Windows, un serviciu, nu un produs, iar asta trebuie să se vadă.

    Cele mai noi știri

    Pe același subiect

    Leave a reply

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.