Pare un lucru neobişnuit să acorzi foarte mare atenţie roţilor maşinii, dar designul prezentat pe ultimul concept de BMW pare pur şi simplu ireal.
BMW a dezvăluit, la Show-ul Auto de la Geneva, conceptul de maşină pe care are de gând să îl dezvolte în următorii 100 de ani. Conceptul de maşină care se conduce singură de la BMW sărbătoreşte aniversarea a 100 de ani de existenţă a companiei şi are menirea să prezinte direcţia pe care producătorul auto vrea să o urmeze în următorul secol.
Roţile sunt pur şi simplu una cu maşina, creând o mişcare frumoasă şi netedă atunci când sunt în mişcare. Unde mai pui faptul că volanul se retrage în bordul maşinii atunci când aceasta se conduce singură.
În panoul de comandă, BMW a implementat o tehnologie pe care o numeşte Alive Geometry. Aceasta utilizează 800 de triunghiuri care se mişcă pentru a interacţiona şi pentru a împărtăşi informaţii legate de vehicul direct şoferului.
BMW utilizează, de asemenea, o formă de realitate augmentată pentru a proiecta alte informaţii direct în parbrizul maşinii. Dacă vreodată te vei simţi singur în Vision Next 100 de la BMW, producătorul s-a gândit şi la asta.
Mai exact, funcţia de însoţitor de la BMW îi va permite maşinii să ajungă să îşi cunoască şoferul, ba chiar la un moment dat să aibă capacitatea de a oferi sfaturi acestuia. Însoţitorul poate comunica, de asemenea, vizual cu pietonii, dacă maşina se conduce autonom şi vrea să îi spună cuiva de pe stradă dacă poate trece prin faţa maşinii.
Conceptul Vision Next 100 de la BMW a fost construit folosind diferite tipuri de plastic şi materiale din fibră de carbon, fără să fie necesare piese din metal greu. Chiar dacă aceasta nu va fi produsă niciodată, este bine că avem posibilitatea să aruncăm o privire asupra tehnologiilor pe care producătorul de autoturisme de lux are de gând să le implementeze pe maşinile pe care le va crea în viitor.