More

    LG G5: 6 trucuri şi sfaturi pentru utilizatori

    Testăm în continuare LG G5 prin programul Orange Smartphone Tester, iar în doar câteva zile va trebuie să ne despărţim de smartphone-ul modular pe care am avut ocazia să în supunem unor verificări pentru o perioadă de 2 săptămâni.

    În curând, LG va lansa flagship-ul smartphone şi în România, iar deşi nu a fost comunicat până acum un preţ oficial, acesta se pare că va fi undeva în jurul sumei de 575 euro (TVA inclus). Pentru cei care doresc să îşi achiziţioneze primul telefon modular de la LG, iată câteva trucuri şi sfaturi de care este bine să ţină cont.

    » Scurtături pe butoanele de volum

    Poţi plasa diferite scurtături pe butoanele de volum, care sunt menite să funcţioneze chiar şi dacă display-ul telefonului este închis. Poţi seta scurtăturile mergând la meniul de Setări – Shortcut key. Spre exemplu, dacă apeşi de 2 ori pe butonul de volum de sus, vei deschide LG Capture+ care îţi permite să iei notiţe rapide atunci când este necesar. Dacă dai dublu click pe butonul de volum de jos, vei porni aplicaţia de cameră şi poţi schimba, de asemenea, setarea să nu se mai deschidă aplicaţia de cameră.

    » Schimbă tema interfeţei LG

    Dacă nu eşti un fan al interfeţei utilizatorului prestabilite, poţi schimba aspectul descărcând teme suplimentare de pe aplicaţia LG SmartWorld. Poţi face asta apăsând lung pe orice homescreen şi mergând în setările homescreen sau direct via aplicaţia SmartWorld, selectând teme Home pentru personalizare. Poate că opţiunile disponibile nu sunt atât de speciale precum cele de pe smartphone-urile Samsung, dar vei avea suficiente din care să alegi.

    » Smart Settings

    Este o funcţie foarte interesantă care îţi permite să setezi un anumit sunet de profil, iar Bluetooth-ul şi setările Wi-Fi se ajustează automat în funcţie de locaţie. Spre exemplu, dacă eşti acasă, poţi să setezi ca aplicaţia să se deschidă automat când căştile sunt conectate la dispozitiv sau la alte dispozitive prin Bluetooth. Vei găsi o varietate de opţiuni dacă accesezi meniul de Setări.

    » Ascunde aplicaţiile

    Îţi poţi ascunde aplicaţiile astfel încât ecranul să nu se aglomereze şi poţi în acelaşi timp să schimbi dimensiunea grilei. Mergi la setările ecranului principal apăsând pe orice ecran şi va apărea opţiunea care îţi permite să schimbi dimensiunea de la 4×4, 4×5, 5×5, şi poţi să o alegi pe cea care se potriveşte cel mai bine nevoilor tale. Tot de aici, poţi „ascunde aplicaţiile” şi să le selectezi doar pe cele pe care vrei să le vezi pe ecran.

    » Personalizează display-ul Always On

    Nu ai la dispoziţie foarte multe posibilităţi de personalizare a display-ului Always On, dar poţi alege să îţi fie arătată ora, semnătura sau un anumit mesaj. De asemenea, poţi alege dintr-o serie de fonturi, iar toate aceste setări pot fi găsite sub opţiunea Display din meniul de Setări.

    » Schimbă modulele între ele

    Nu avem încă preţurile modulelor LG Friends, dar ştim care sunt şi că la un moment dat vor fi disponibile pe diferite pieţe din lume, iar o serie de utilizatori chiar vor opta pentru ele. Trebuie să menţionăm aici că, indiferent care va fi modulul pe care îl veţi utiliza cel mai des, înainte de a-l schimba cu altul, nu îl scoate din dispozitivul mobil până când nu ai închis telefonul.

    Unii sunt de părere că nu este necesar să opreşti telefonul, că este în regulă să scoţi pur şi simplu bateria şi să introduci modulul LG CAM sau Hi-Fi, dar în termenii de utilizare sunt specificate clar condiţiile, dacă doreşti să nu scurtezi durata de viaţă a dispozitivului modular LG G5 sau a prietenilor săi: închide telefonul, scoate modulul, introdu celălalt modul, deschide telefonul.

    Dacă mai aveţi şi alte trucuri, sfaturi sau întrebări legate de LG G5, lăsaţi-le în secţiunea de comentarii de mai jos!

    URMĂREȘTE-NE

    16,065FaniÎmi place
    1,142CititoriConectați-vă
    12,897AbonațiAbonați-vă

    Cele mai noi știri

    Pe același subiect

    Leave a reply

    Please enter your comment!
    Please enter your name here