Microsoft şi AMD vor dezvolta cea mai puternică consolă de joc

URMĂREȘTE-NE
16,065FaniÎmi place
1,142CititoriConectați-vă

Microsoft a anunţat lansarea unui proiect major sub numele „Project Scorpio„, care va folosi tehnologie de vârf AMD.

Phil Spencer, şeful Xbox a prezentat în cadrul conferinţei E3 2016, cu foarte mare entuziasm, Project Scorpio: „Aceasta este consola pe care dezvoltatorii ne-au cerut să o construim„.

Această nouă consolă va fi un upgrade al actualului model Xbox One, urmând a fi disponibilă la timp pentru sărbătorile de iarnă a anului 2017. Consola va avea şase teraflopi şi un procesor octa-core.

Video-ul de prezentare nu a dezvăluit multe detalii despre consolă în afară de câteva specificaţii şi conceptul general din spatele proiectului. Pe scurt, această consolă are ca scop să egaleze sau chiar să depăşească aşteptările pentru două cerinţe extrem de populare în momentul actual: rezoluţia 4K şi realitatea virtuală.

Între timp, AMD a dezvăluit, prin intermediul unei declaraţii de presă, că va avea un rol important devoltarea Project Scorpio:

Suntem mândrii că Microsoft a ales să extindă familia de console Xbox One cu două noi console care vor beneficia de tehnologia performantă AMD, care va oferi HDR, 4K şi realitate virtuală pe consolele de viitoare generaţie, pentru o experienţă de joc desăvârşită„.

În acest sens, AMD înregistrează o victorie importantă în războiul consolelor, o confruntare care devine tot mai aprinsă.

Cele mai noi știri

Pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.