More

    Mi-am „blindat” maşina pentru traficul aglomerat din Bucureşti

    URMĂREȘTE-NE

    16,065FaniÎmi place
    1,142CititoriConectați-vă
    13,030AbonațiAbonați-vă

    Dacă locuieşti în Bucureşti sau în împrejurimile capitalei, cu siguranţă experimentezi destul de des traficul aglomerat de la orele dimineţii sau de la terminarea programului, indiferent prin ce zonă intri sau ieşi din deşertul de asfalt.

    Pe vremea când locuiam în Sector 4, Bucureşti, învăţasem toate rutele ocolitoare pe de rost şi nu am întâlnit perioade în care să fie necesar un ajutor precum Waze sau Google Maps pentru a opta pentru un traseu alternativ să ajung mai repede la destinaţie. Dar, de când m-am mutat în Otopeni, chiar dacă traseul Centură – Piaţa Victoriei poate fi parcurs în doar 17 – 20 de minute, există zile în care mă aflu în alte zone ale capitalei şi vreau să ajung cât mai repede acasă.

    Nu doar din acest motiv, am descărcat în sfârşit aplicaţia Waze în telefon. Oricine foloseşte aplicaţii de călătorie ştie că acestea au un cost imens, şi anume afectarea autonomiei bateriei smartphone-ului. De aceea, după doar câteva zile de utilizare a aplicaţiei, am tras concluzia că trebuie să îmi „blindez” maşina şi să fac o serie de investiţii în accesorii auto.

    Astfel, fiind în vizită la prietenii noştri de la Catmobile.ro, am dat iama în rafturile cu accesorii auto şi mi-am ales un suport auto pentru telefon Samsung EE-V200SABEGWW Negru, a cărui preţ este 109 lei, un încărcător auto Samsung EP-N920W 2xUSB 2A + Cablu Date Micro USB alb la un preţ redus de 99 lei şi un cablu de date flat micro USB REMAX Full Speed Series, albastru, la preţul de 25 lei.

    În prima zi de utilizare a produselor am învăţat o lecţie foarte importantă: Nu trebuie să îţi îngreunezi singur viaţa de şofer, doar pentru că ai impresia că le ştii pe toate. În plus, se pare că un mic ajutor nu strică niciodată şi astfel de accesorii auto te pot ajuta mai mult decât te-ai fi gândit vreodată.

    De ce am considerat necesar un suport auto pentru telefon

    Maşina personală nu deţine cotieră, deşi mă aştept de câţiva ani să îmi lase Moş Crăciun una sub pomul de iarnă. În plus, nu am niciun spaţiu unde aş putea să aşez smartphone-ul când trebuie să utilizez aplicaţiile de călătorie, astfel încât să nu aibă loc de fiecare dată un incident, fie să alunece telefonul la pedale, fie să cadă între scaune sau mai rău, să dispară sub scaunul şoferului sau pasagerului.

    Ori de câte ori am nevoie de un traseu alternativ şi apelez la Waze sau Google Maps, trebuie să fiu atent în două locuri, o dată la benzile aglomerate din capitală şi încă o dată la smartphone-ul aşezat între scaunele din faţă ale maşinii. Nu este deloc sigur modul acesta de interacţiunea cu smartphone-ul şi nu recomand nimănui să îl folosească. Iar dacă eu folosesc totuşi ceva mai responsabil smartphone-ul, nu pot spune acelaşi lucru despre Mădălina, care pe tot traseul trebuie să aibă aplicaţia sub ochi şi ţine telefonul în mâna dreaptă, cu care manevrează şi schimbătorul.

    Aşadar, motivele au fost suficiente să decidem că avem nevoie de un suport auto pentru telefon. Întrebarea era, cum alegem suportul auto potrivit pentru telefon? Pentru mine, factorii de decizie au fost simpli, aveam nevoie de un suport auto care să permită încărcarea rapidă a dispozitivelor mobile pe care le deţinem (Samsung Galaxy S3, Galaxy S5, Galaxy S6 Edge+ şi Galaxy S7 Edge) şi să fie reglabil de la 4 inch la 5.7 inch.

    Poziţia suportului auto se poate regla pe verticală sau orizontală, iar dispozitivul se fixează pe parbriz cu ajutorul unei ventuze. Suportul auto ales de mine este optimizat pentru telefoanele Samsung, dar poate fi achiziţionat şi dacă deţineţi alte branduri de telefoane, cu riscul de apăsare accidentală a butoanelor. Mai mult decât atât, suportul auto este creat dintr-un plastic de foarte bună calitate, atent finisat, ce oferă o senzaţie de eleganţă.

    De ce am considerat necesar un încărcător auto

    Nevoia unui încărcător auto a apărut cu mult înainte să simt că era necesar un suport auto pentru smartphone, dar din păcate am tot amânat achiziţia unuia, pentru că deţinând smartphone-uri flagship de la Samsung, am spus clar că nu trebuie să mă joc când aleg încărcătorul pentru maşină, mai ales luând în considerare incidentele dezastruase cu Note 7 din Statele Unite, unde au ars câteva maşini când telefoanele au fost lăsate la încărcat nesupravegheate.

    Cum am ales încărcătorul auto? Ei bine, pentru că telefoanele personale suportă funcţia de încărcare rapidă, în mod clar aveam nevoie de un încărcător care să suporte aceeaşi termeni. În plus, pentru că garanţia producătorului se anulează când foloseşti dispozitive de încărcare neautorizate, am decis că trebuie clar să folosesc mai departe tot un încărcător auto produs de Samsung. Acesta are conector 2xUSB 5V, cu intrare de 12V – 24V şi ieşire 5V – 2000mA şi vine la pachet cu un cablu de încărcare inclus.

    Care e treaba cu cablul de date flat, de ce l-am cumpărat

    Câte cabluri de date aţi rupt până acum de când deţineţi dispozitive mobile? Eu cu siguranţă am sucit, am răsucit şi am distrus două doar în ultimele 2 luni de zile. De aceea, am zis că nu ar fi o idee rea ca cel puţin acasă şi la birou să folosesc un cablu de date flat, mult mai rezistent decât cele produse de Samsung. Accesoriul este produs de Remax, recenziile de pe internet par să arate că acestea sunt bune, iar la primele încărcări ale telefoanelor, trag concluzia că am luat o decizie inspirată.

    Pe viitor, îmi mai rămâne să investesc într-un GPS auto, cel mai probabil într-o versiune de la Mio, deşi încă mai analizez această opţiune. Până una alta, sunt mulţumit de accesoriile achiziţionate şi de „centrul de comandă” pregătit în maşină nu doar pentru traseele din Bucureşti, ci şi pentru călătoriile pe care le mai realizăm periodic prin ţară.

    Cum arată traficul din Bucureşti într-o zi oarecare din săptămână

    Dacă aveţi întrebări sau sugestii de alte tipuri de accesorii auto pe care le-aş mai putea lua în calcul, scrieţi-ne în secţiunea de comentarii de mai jos!

    Cele mai noi știri

    Pe același subiect

    Leave a reply

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.