More

    Wizz Air vine cu veşti bune pentru cei care călătoresc în Londra

    URMĂREȘTE-NE

    16,065FaniÎmi place
    1,142CititoriConectați-vă
    13,030AbonațiAbonați-vă

    Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi de Est, anunţă astăzi deschiderea pe 18 iunie 2017 a celei de-a 28-a baze la aeroportul Londra Luton din Marea Britanie şi alocarea unei noi aeronave Airbus A320. Wizz Air a început să opereze pe acest aeroport încă de acum 12 ani, iar baza ce se va deschide va fi, de altfel, prima a companiei în Marea Britanie.

    Stabilirea bazei aici va consolida prezenţa operaţională a Wizz Air pe Londra Luton unde este deja al doilea cel mai mare transportator şi va creşte numărul rutelor deservite de la acest aeroport la 42.

    De asemenea, deschiderea va reprezenta şi o investiţie în aeroport şi în regiune prin crearea de 36 de locuri de muncă în cadrul companiei. Operaţiunile vor contribui la economia locală şi vor sprijini locuri de muncă în industriile de aviaţie, transport şi turism.

    Dezvoltarea la Londra Luton

    Cele trei noi rute WIZZ vor conecta Londra Luton cu Tel Aviv în Israel, Pristina, capitala statului Kosovo şi Kutaisi în Georgia. De altfel, ultima dintre rute este singura legătură directă între Georgia şi Marea Britanie. Frecvenţele pe unele dintre cele mai populare rute WIZZ vor creşte odată cu alocarea noii aeronave: Suceava va avea cinci zboruri pe săptămână, Constanţa patru, iar Iaşi va opera zboruri zilnice.

    WIZZ a transportat mai mult de 5 milioane de pasageri de pe London Luton în 2016, fiind al doilea cel mai mare operator. În 2017 Wizz Air va avea aproape 6,3 milioane de locuri la vânzare pe rutele din Londra Luton, reprezentând o creștere cu 13% față de perioada precedentă.

    Angajamentul față de Marea Britanie

    Primul zbor Wizz Air a decolat de la Luton spre Katowice în mai 2004. Astăzi rețeaua WIZZ din Marea Britanie este compusă din 83 de rute spre 42 de destinații din 9 aeroporturi britanice. În 2016, Wizz Air a transportat mai mult de 6,6 milioane de pasageri pe rutele sale cu tarife scăzute din Marea Britanie, în creștere cu 30% față de 2015, și a susținut aproximativ 5.000** de locuri de muncă în domeniile conexe. În februarie 2017 Wizz Air va sărbători 35 de milioane de pasageri din Marea Britanie pe toate rutele, de la începutul operațiunilor. Biletele pentru noile rute sunt deja disponibile și pot fi rezervate la tarife de la GBP 34,99* pe wizzair.com.

    József Váradi, CEO Wizz Air, a zis: “Anunțul de astăzi confirmă încă o dată angajamentul Wizz Air față de Marea Britanie. Primul zbor Wizz Air din Marea Britanie a decolat de la Londra Luton, în 2004, și de atunci am transportat peste 35 de milioane de pasageri pe rutele noastre cu tarife scăzute. WIZZ oferă zboruri directe și oportunități la cele mai mici tarife clienților din Marea Britanie, pentru a explora tot ce are de oferit Europa Centrală și de Est, fie că își vizitează prietenii și familia, aleg un city break, se bucură de farmecul turismului local sau de stațiunile de ski şi de la malul mării. Prin stabilirea acestei baze operaționale la Londra Luton, unde WIZZ este deja al doilea cel mai mare operator și un susținător important al pieței de muncă, alături de partenerii de afaceri, creăm pentru prima dată și locuri de muncă directe în cadrul uneia dintre companiile cu cele mai rapide creșteri din Europa”.

    Cele mai noi știri

    Pe același subiect

    Leave a reply

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.