Moto G5 va fi lansat în România în parteneriat cu Telekom şi va putea fi achiziţionat din magazinele operatorului de telefonie mobilă începând cu 11 aprilie la preţul de 1 leu, la abonamentul Surf M, la portare.
Moto G are un design metalic şi este disponibil în două culori: Lunar Gray și Fine Gold. Comparativ cu seria precedentă Moto G, dispozitivele G5 vin cu un design finisat din aluminiu, mult mai rezistent la utilizări intense. Bateria dispozitivului este de 2800 mAh, ia acesta primeşte inclusib un senzor de amprentă pentru menţinerea în siguranţă a informaţiilor personale.
Camera principală a telefonului Moto G5 are 13 MP şi o serie de funcţii software precum phase detection autofocus (PDAF). În plus, terminalul dispune de asistentul virtual Google Assistant. Moto G5 mai include și Moto Actions și o nouă experiență: One Button Nav, care permite navigarea rapidă folosind senzorul de amprentă.
Moto G5 are 2GB RAM și 16GB stocare şi a fost lansat în cadrul Mobile World Congress 2017. Preţul întreg al telefonului Moto G5 este de 199 euro, iar despre modelul Moto G5 Plus nu avem pentru moment mai multe informaţii. Cel mai probabil va fi disponibil pentru achiziţionare în România undeva la un moment dat lunile viitoare.