0

SHARES

Facebook Stories îţi permite să vezi cine te urmăreşte

Mădălina Gănescu
- 6.04.2017, 18:37 în Aplicaţii

Noua funcţie Facebook îţi permite să îţi dai seama care dintre prietenii tăi îţi urmăresc update-urile online. La finalul lunii martie, reţeaua socială a introdus Stories, o funcţie care îţi permite să distribui fotografii şi video-uri scurte care dispar automat după 24 de ore.

Facebook Stories este aproape la fel cu Snapchat Stories şi Instagram Stories, permiţându-ţi să personalizezi intens postările cu o selecţie de filtre, texte, desene, stickere, rame şi măşti.

Totuşi, la fel ca la Snapchat, Facebook Stories urmăreşte care dintre prietenii tăi au vizualizat postările tale, adunând numele într-o listă pe care doar tu o poţi vedea.

Este pentru prima dată când site-ul de socializare furnizează asemenea informaţii utilizatorilor. Din păcate, acest serviciu nu se extinde la lucruri precum vizitele pe profil şi fotografii.

„Facebook nu permite oamenilor să urmărească cine le vizionează profilul”, se arată în informarea Facebook din Help Center. „Dacă găseşti o aplicaţie care pretinde că poate oferi asemenea informaţii, te rugăm să raportezi aplicaţia”.

Facebook vrea ca funcţia să devină o parte integrantă din experienţa utilizatorilor şi a plasat Stories exact deasupra News Feed-ului pentru ca utilizatorii să nu piardă informaţiile importante ale prietenilor de pe Facebook, care oricum se şterg automat după 24 de ore.

Atât Instagram, cât şi WhatsApp, aplicaţii deţinute de Facebook, au lansat câte o versiune de Stories în ultimele luni, deşi versiunea aplicaţiei de mesagerie nu a avut cel mai bun răspuns de la utilizatori.

YOUTUBE NOOBZ
Abonează-te pentru a primi conținut video GRATUIT de calitate!
COMENTARII

Comentarii

comentarii

 
YOUTUBE NOOBZ
Abonează-te pentru a primi conținut video GRATUIT de calitate!