More

    Lansare Galaxy Note 8 şi imagini „accidentale” de la Samsung cu phablet-ul pe Twitter

    URMĂREȘTE-NE

    16,065FaniÎmi place
    1,142CititoriConectați-vă
    13,030AbonațiAbonați-vă

    Preşedintele Diviziei Mobile Samsung, cel al Diviziei de Comunicaţii Samsung şi ai altor divizii, au participat duminică la o conferinţă în Taiwan, în cadrul căreia au anunţat noi tehnologii şi produse Samsung, printre care au vorbit şi despre Galaxy Note 8.

    Potrivit reprezentanţilor Samsung, prezentarea oficială a Note 8 este programată pentru sfârşitul lunii august. Iniţial, Note 8 va fi se pare disponibil doar pe 3 pieţe ale lumii, urmând ca mai târziu gigantul să îl facă disponibil şi în alte ţări.

    Gao Dongzhen a declarat că Note 8 „este aşteptat să fie lansat oficial la finalul lunii august, urmând ca la începutul lunii septembrie până în octombrie să fie anunţate primul şi al doilea val din ţările listate în ordine.”

    Dat fiind că mai avem de aşteptat foarte puţin timp până la lansarea phablet-ului Galaxy Note 8, se pare că nici măcar Samsung nu poate să se abţină să nu facă un teasing „accidental” telefonului.

    Pe pagina de Twitter pentru procesoarele Exynos, Samsung a distribuit în weekend o promoţie pentru Exynos 8895, procesorul pe care îl găsim deja pe Galaxy S8 şi Galaxy S8 Plus. Totuşi, telefonul folosit în promoţie nu este niciunul dintre flagship-urile Samsung disponibile deja pe piaţă.

    Samsung ne oferă posibilitatea de a analiza un nou smartphone cu Infinity Display care are marigini chiar mai mici decât Galaxy S8/Galaxy S8 Plus. Smartphone-ul din imaginile Samsung de pe Twitter se potriveşte cu randările pe care le-am văzut până acum în mediul online, ca de altfel şi schemele, carcasele şi alte zvonuri despre care s-a mai discutat şi care au definit hablet-ul Note 8 care va fi lansat anul acesta.

    Samsung a refuzat până la această oră să comenteze imaginea de pe pagina de Twitter, dar nici nu a şters-o de pe contul Exynos. Desigur, dezvăluirile „accidentale” construiesc interes înainte de lansare, iar tăcerea este şi ea un răspuns.

    Pentru moment, nu ne dăm seama dacă senzorul de amprentă va fi implementat în display sau nu, deşi nu este exclus ca Samsung să urmeze aceeaşi reţetă ca în cazul S8/S8 Plus.

    Cele mai noi știri

    Pe același subiect

    Leave a reply

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.