More

    Review Samsung U Level – Căştile Bluetooth de care nu pot să mă dezlipesc

    URMĂREȘTE-NE

    16,065FaniÎmi place
    1,142CititoriConectați-vă
    13,030AbonațiAbonați-vă

    Există acele produse pe care le descoperim în viaţă şi care până să ajungem să le utilizăm zilnic, le considerăm inutile. Am avut până acum câteva luni o mare problemă în a înţelege oamenii care folosesc căştile Bluetooth, dar recunosc că nici nu am avut curiozitatea de a mă pune o perioadă în pielea lor.

    Mi-a plăcut întotdeauna ideea de accesoriu pentru telefon care poate în acelaşi timp să se integreze fără probleme într-o ţinută office, casual sau sport. Mai mult decât atât, am admirat producătorii care au reuşit de-a lungul timpului să aducă pe piaţă acele tipuri de produse care ajung să facă parte din viaţa ta fără ca măcar să conştientizezi acest lucru.

    Nu-mi mai amintesc numărul căştilor pentru telefon pe care le-am schimbat de la primul telefon pe care l-am avut, Nokia 3310, până la Samsung Galaxy S7 Edge pe care îl folosesc astăzi. Dar, recunosc că amintirile cu cablurile încâlcite şi căştile cu sunet spart, nu sunt cele mai plăcute. Folosesc căştile Bluetooth Samsung Level U, varianta auriu, din luna martie, dar nu mi-am imaginat că acest accesoriu va ajunge să fie la fel de indispensabil precum smartphone-ul personal.

    Ştiţi cum îşi pun persoanele cu probleme de vedere ochelarii la ochi în fiecare dimineaţă când se trezesc? Ei bine, aşa sunt şi eu cu căştile Samsung Level U. Am ajuns să le port la gât ca pe un colier de valoare şi partea şi mai frumoasă este că le port cu mândrie şi le recomand tuturor celor care mă întreabă: „ce sunt astea?”.

    Sunt utilizator/client Samsung de foarte mulţi ani, iar aşa cum aţi putut observa în articolele de pe Noobz, au existat suficiente momente în care am criticat, poate mult prea aspru, brandul. Astăzi, am zis să aloc acest material vorbelor „de bine” despre producător. Este poate pentru prima dată când utilizez un accesoriu pe care îl consider perfect.

    Level U au un design elegant, cu o construcţie din plastic de foarte bună calitate şi cauciuc. Căştile se fixează bine în urechi, iar atunci când nu sunt utilizate se lipesc una de alta printr-un magnet. Level U se pornesc şi se opresc de la un buton care se află în partea inferioară a accesoriului, iar atunci când vrei să reduci sau să măreşti volumul, poţi face asta de la butoanele de pe braţul din dreapta. De la primul buton poţi răspunde şi poţi închide apelurile vocale. Atenţie, însă, Level U nu sunt rezistente la apă, aşa că nici să nu vă gândiţi să intraţi cu ele în mare sau în piscină.

    Căştile Samsung Level U se conectează impecabil prin Bluetooth la smartphone, iar partea şi mai interesantă este că au o acoperire de până la 10 – 12 metri. Mai mult decât atât, în apartamentul meu de 50 de metri pătraţi, dacă las telefonul în living şi merg în dormitor (camere despărţite de un perete din cărămidă), apelul nu se întrerupe, iar semnalul este unul foarte bun.

    Folosesc căştile Samsung Level U când merg la plimbare seara, când lucrez şi am telefonul la încărcat sau au mâinile ocupate, pentru că întreprind diferite activităţi casnice, cum de altfel nu mă urc niciodată la volan fără ele.

    Dacă vă întrebaţi cât timp ţine bateria Level U, producătorul spune că 11 ore pentru timpul de operare şi 50 de ore în standby. Personal, pentru că vorbesc la telefon zilnic între 30 de minute şi 2 ore, ajung să încarc căştile Bluetooth undeva la 6 – 7 zile. În plus, pentru încărcarea căştilor, ai nevoie de încărcător clasic Samsung. Dacă are funcţie Fast Charge cu atât mai bine.

    Recomand căştile Samsung Level U pentru uz zilnic. Eu folosesc varianta auriu, disponibilă şi în oferta eMAG la preţul de 219 lei, iar Cristian foloseşte varianta albă la acelaşi preţ. Nu spun că nu veţi găsi alternative mai bine la concurenţă, spun doar că pentru mine căştile Samsung Level U sunt cele mai potrivite în acest moment.

    Cele mai noi știri

    Pe același subiect

    Leave a reply

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.