Dacă UNTOLD este o sărbătoare  a întunericului, vreau să o înscriem în calendar

Mădălina Gănescu
de - acum 2 luni în Cultura

Tocmai am ajuns acasă de la UNTOLD, după 6 zile în care am experimentat „sărbătoarea întunericului”. A fost o perioadă în care sute de mii de oameni s-au îmbolnăvit de voie bună, s-au molipsit de zâmbete și au uitat de problemele lor, ba chiar au pierdut noțiunea timpului.

Da, pentru unii e grav când omul conștientizează ce înseamnă să trăiești, dar noroc că mai există și blasfemii ca UNTOLD. Nu o să vorbesc despre activările de la festival, despre câte sute de mii de burgeri s-au mâncat sau câte butoaie de bere au pus în mișcare curajul de a te simți bine. O să vorbesc doar despre ce însemnă pentru mine UNTOLD.

UNTOLD înseamnă magie, UNTOLD înseamnă speranță, UNTOLD înseamnă egalitate, UNTOLD înseamnă prietenie, UNTOLD înseamnă cunoaștere, curaj, poveste și energie.

De câte ori ți s-a întâmplat să ai pielea de găină zeci de minute la rând fără să-ți fie frig? De câte ori ți-a fost dat să privești părinți care își sorb din priviri odraslele, doar pentru a se încarcă încet și sigur cu tinerețea și pofta lor de viață? Festivalurile la care am luat parte alături de părinții mei erau doar cele la care cântau Sofia Vicoveanca, Laura Lavric și în cel mai fericit caz Iris sau Holograf. Dar, anul viitor mi-am propus ca UNTOLD să-mi ofere și alt tip de amintiri vii alături de familia mea.

UNTOLD îmi redă în fiecare an ocazia de a retrăi anii de liceu, de a îmi îmbrățișa o veche prietenă și de a investi zile de concediu și bani în țara mea. Pentru mine, UNTOLD nu este nici festival drăcesc, nici zgomot, nici alcool, tutun, droguri și sex, nici pagubă spirituală, socială, psihică sau energetică.

Mă întreb, cum poți să suferi o pagubă spirituală când inima îți bate pe ritmuri de Armin Van Buuren, Marshmallo, Hodor, Hurts, Ellie Goulding  sau Steve Aoki? Psihic sufăr doar atunci când văd preafericiții nefericiți cum coboară din BORmașini, mânjesc pereții cu trafaletul și îți cer bani pentru liturghie, botez, cununie, aghiazma mică, aghiazma mare, lumânări și Catedrala Mânuirii Neamului.

Sinceră să fiu, mi-ar plăcea să am o viață socială activă cu mai multe festivaluri UNTOLD, motiv pentru care, sunt de părere că n-ar fi o idee rea să facem loc în calendar pentru o astfel de sărbătoare întunecată. La urma urmei, ce mai sunt 4 zile libere de la stat pe lângă alte zeci introduse fără sens?

Mă bucură părinții care-și cresc copiii în spiritul UNTOLD, asta îmi dă siguranța că mai avem o șansă la educație muzicală. Apreciez brandurile care întrețin atmosfera la astfel de festivaluri, indiferent că vorbim de premierea participanților cu diferite produse sau servicii, cu tombole, hairstyling, mâncare sau băutura. Chiar dacă unii au avut bani de bilete, am obsevat destul de des că nu și-au mai permis să dea banii pe apă, consumând apă de la robinetul de lângă toaletă, ca să nu mai spun că preferau să mănânce acasă, pe motiv că „era mai ieftin” sau „mâncarea înăuntru era totuși cam scumpă”.

By the way, dacă ar fi să ilustrez UNTOLD într-o singură fotografie, aceasta ar fi:

În final, chiar dacă biletele la UNTOLD s-au vândut pe categorii, în piept a bătut același ritm muzical și a curs aceeași ploaie de artificii. UNTOLD este un festival pe care ar trebui să îl bifați pe lista „o dată în viață”, sunt sigură că Dumnezeu e de acord cu mine în această privință.

P.S.: Mulțumesc, Telekom România pentru această experiență, ca de altfel și Familiei Netradiționale! UNTOLD, noi ne revedem la anu’!

Foto: Facebook Untold Festival

Comentarii

comentarii