Tronsmart Encore Spunky Buds: Căști wireless ieftine

Mădălina Gănescu
- 18.07.2019, 13:05 în Gadgets
1

SHARES

În acest articol vă prezint o pereche de căști wireless cu un raport calitate-preț excepțional. Este vorba despre Tronsmart Encore Spunky Buds. Nu știu dacă ați mai auzit de brand sau de produs. Dacă este prima dată, stați cu ochii pe Noobz pentru că mai avem și alte dispozitive pe care le testăm de la ei.

Tronsmart nu are un retailer partener disponibil în România. Dar puteți comanda produse de pe site-ul oficial al producătorului. Iar produsele vă vin acasă în aproximativ 3 zile.

Iar acum, haideți să vă spun experiența mea cu Tronsmart Encore Spunky Buds, pe care de aici încolo le voi numi doar Spunky Buds. Produsul costă 150 lei, dar în funcție de oferte, puteți să îl cumpărați și la 120 sau 130 lei. El vine disponibil pe negru și alb, iar eu am testat negru.

Tronsmart Encore Spunky Buds: De la exterior la interior

Căștile vin împachetate într-o cutie clasică de produs, de o calitate medie. În interiorul acesteia găsiți carcasa de încărcare, căștile Spunky Buds, certificatul de garanție, cablu de încărcare micro-USB și două perechi de auriculare de schimb. Acestea au dimensiuni mai mici și mai mari.

Am încărcat căștile vreme de o oră și jumătate înainte să le testez, pentru a mă asigura că au autonomia necesară să îmi fac treaba cu ele. Am preferat să nu vizionez niciun filmuleț de prezentare și nici să nu citesc descrierea produsului, pentru a vedea cât de intuitive sunt de utilizat.

Astfel, am aflat că pentru a le conecta prin Bluetooth la smartphone, trebuie să ating de două ori fiecare cască în parte. Ce nu mi-am dat seama din prima este că, aceste căști pot funcționa și independent una de cealaltă. Spre exemplu, dacă vrei să folosești doar o cască, o poți conecta la telefon, iar pe cealaltă o lași în carcasa de încărcare.

Se poate să se defecteze una dintre ele. Ori să fii la volan și să nu ai nevoie de mai mult de o cască. Important este de știut că nu e obligatoriu să le folosești de fiecare dată pe amândouă, dacă nu vrei. Lucrul acesta mi se pare util. Mai ales când ești la birou și vrei să auzi ce se întâmplă în jurul tău, dar să și asculți muzică sau să ai conectat telefonul în permanență pentru apeluri.

Tronsmart Encore Spunky Buds

Cum se conectează Spunky Buds

Dacă vrei să conectezi ambele căști la telefon, trebuie să intri în setările Bluetooth din telefon și să le cuplezi pe ambele. Apoi, să dai dublu-click pe amândouă concomitent pentru a se sincroniza. Am mai auzit păreri de la alte persoane care au testat căștile, cum că sunt o porcărie sau că se deconectează de la telefon. Sincer, cred că n-au fost atenți la produs și la modul în care au atins căștile în timpul utilizării. Eu nu am avut probleme, mi-am dat seama cum se conectează și deconectează, cum funcționează împreună și separat și nu am avut probleme. Mai am o vorbă când vine vorba de produse, de multe ori, nu produsul este problema, ci utilizatorul care nu are răbdare sau nu este atent.

Dar, să trecem mai departe

În materie de design, căștile sunt frumoase, atractive și atrag atenția. Materialul din care e creat suportul de încărcare e un plastic de o calitate mai slabă, dar este destul de bine finisat. Căștile au un design ergonomic, se fixează foarte bine în ureche și izolează acceptabil, aș putea spune.

Spunky Buds sunt rezistente la transpirație și ploaie. Așa că, dacă le porți la sală sau te prinde o ploaie de vară cu ele în urechi, nu ai de ce să îți faci probleme. Nu cad din urechi, nu sunt incomode, nu te dor urechile de la ele. După doar 5 minute de utilizare te înveți cu ele. Acum, ca orice pereche de căști in-ear, trebuie să știți că în funcție de volumul sunetului, puteți să afectați timpanul urechii. Așa că, nu abuzați de volum și utilizați totuși ponderat căștile in-ear.

V-am mai vorbit despre căștile in-ear versus over-ear pe Noobz.ro. Vă spuneam care sunt riscurile la care vă puteți supune pe termen lung. Iar dacă vreți să citiți mai multe, vă las link-uri în descriere.

Calitatea sunetului redat de Tronsmart Encore Spunky Buds este una destul de bună

Se aude clar, atât când asculți muzică, cât și atunci când vorbești la telefon. Dar, de precizat ar fi că vin cu un bas puternic, pe care îl sesizezi cel mai bine pe melodiile rock, pop sau electric. Dar, bas-ul nu lipsește nici în cazul redării melodiilor Budha Bar.

Cât despre cum se aude când vorbești la telefon, dacă folosești o singură cască, se aude ușor înfundat, dar nu deranjant. Dacă le folosești pe amândouă, sunetul se echilibrează. Din partea interlocutorilor am primit feedback că mă aud ”ca din borcan”. Asta atunci când vorbesc cu o cască și mult mai bine dacă vorbesc folosind ambele căști.

Pentru a răspunde la telefon, trebuie doar să atingi una dintre căști. Pentru a respinge apelul, trebuie să apeși de două ori pe una dintre căști. Dacă asculți muzică, dai play și stop apăsând o dată pe una dintre căști și pentru skip apeși de două ori.  Nu e complicat deloc, în câteva zeci de minute te înveți pentru produsul e chiar intuitiv.

Autonomia căștilor ajunge la 12 ore potrivit producătorului. Nu am ajuns încă să le folosesc până la epuizare după prima încărcare. Probabil vor mai trece câteva zile până se va întâmpla asta, poate chiar o săptămână. Dar, ne mai auzim în comentarii pentru update.

Spunky Buds au avantaje și dezavantaje, ca orice produs de pe piață

Desigur, să luăm în calcul și prețul lor. Vorbim, totuși, de puțin peste 30 de euro, iar lista de funcționalități în banii ăștia e chiar ofertantă. Dat fiind că, o pereche de căști wireless premium costă de la 200 euro în sus, eu zic că Tronsmart Encore Spunky Buds își merită banii.

Căștile wireless sunt potrivite pentru copii și adulți deopotrivă. Le puteți cumpăra pentru voi sau pentru a le oferi cadou. Oricum ar fi, repet, raportat calitate-preț sunt foarte bune, nu bune. Dacă mai aveți alte întrebări, le aștept în comentarii.

Abonează-te la YouTube Noobz | Urmărește-ne pe Instagram | Dă like la Facebook Noobz

YOUTUBE NOOBZ
Abonează-te pentru a primi conținut video GRATUIT de calitate!
 
COMENTARII

Comentarii

comentarii

YOUTUBE NOOBZ
Abonează-te pentru a primi conținut video GRATUIT de calitate!