Se întâmplă în tech sâmbătă, 03 august 2019

URMĂREȘTE-NE
16,065FaniÎmi place
1,142CititoriConectați-vă

Haideți să vedem ce se întâmplă în tech sâmbătă, 03 august 2019. S-ar putea să fiți preocupați cu ploaia de la Untold sau cu furtunile de la marginea mării. Totuși, trebuie să aflați că în iulie 2019 au fost înregistrate cele mai mari temperaturi din istorie. Vorbim și despre Facebook, WhatsApp și Instagram, pe larg, în rândurile ce urmează.

Se întâmplă în tech sâmbătă: Luna iulie a fost cea mai călduroasă din istorie

Până anul acesta, luna iulie din 2016 a fost declarată cea mai călduroasă din istorie. În 2019, se schimbă statistica. Se pare că, cea mai călduroasă lună înregistrată vreodată este acum iulie 2019. În baza datelor înregistrate în primele 29 de zile din iulie, Organizația Mondială de Meteorologie spune că iulie 2019 a fost cu aproximativ 1.2 grade Celsius mai călduroasă decât era pre-industrială.

Cea mai călduroasă lună înregistrată până acum fusese iulie 2019. Temperaturile mari înregistrate s-au datorat fenomenului El Niño care a crescut temperaturile globale.

Anul 2019 nu a avut un El Niño puternic. În schimb, întreaga lună iulie a fost lovită de valuri foarte mari de căldură. Valuri care, de altfel, sunt așteptate să ridice temperaturile globale. S-au înregistrat în ultima perioadă topiri ale gheții dramatice în Groenlanda, în Arctic și ghețarii europeni. La care se adaugă incendii de vegetație sălbatică ”fără precedent”.

Se întâmplă în tech sâmbătă

Se întâmplă în tech sâmbătă: Facebook plănuiește să își pună numele pe Instagram și WhatsApp

The Information anunță că angajații au fost anunțați de companie că Facebook își va adăuga numele pe Instagram și WhatsApp. Serviciile vor fi cunoscute de acum drept ”Instagram de la Facebook” și ”WhatsApp de la Facebook”.

Un reprezentant Facebook a confirmat schimbarea. Acesta spune: ”Vrem să fim clari cu privire la produsele și serviciile care sunt parte din Facebook.”

Schimbarea nu a apărut complet din senin. Jane Manchun Wong a depistat noul branding în martie. Fondatorii Instagram au părăsit Facebook în toamna anului trecut. Asta imediat după ce fondatorii WhatsApp, Brian Acton și Jan Koum și-au făcut ieșirea. De acum, produsele pe care le construiește Facebook vor fi mult mai vizibil legate de brand, la bine și la rău.

Se întâmplă în tech sâmbătă

YouTube pe Android: De acum, poți să faci streaming live din jocurile de pe telefon

E la modă să transmiți live în timp ce te joci. Acum, YouTube oferă suport de transmisiune live din joc inclusiv pe telefoanele Android. Compania a adăugat o opțiune prin care poți să transmiți live conținutul de pe display-ul telefonului tău, atunci când joci jocuri Android.

Vorbim despre actualizarea v14.31.50. Când vei începe să transmiți live din aplicația YouTube de pe telefonul Android, va apărea o interfață care va prezenta noua funcție ”screen broadcast”. O dată ce ai selectat opțiunea, transmisiunea live se schimbă într-o transmisiune concentrată pe gaming. De asemenea, vei avea opțiunea să selectezi un numit titlu pentru joc.

O dată ce începi să transmiți live un joc folosind aplicația YouTube de Android, vei fi întors pe homescreen-ul telefonului să selectezi jocul. Apoi, un overlay va fi afișat deasupra pentru a începe efectiv transmisiunea. Update-ul YouTube rulează acum în Google Play Store.

Se întâmplă în tech sâmbătă transmisiune live youtube

Razer NIO ES6 Night Explorer Limited Edition este SUV-ul de gaming pe care ți-l dorești

Razer NIO ES6 Night Explorer Limited Edition este rezultatul parteneriatului dintre Razer și NIO. Vorbim despre o mașină pentru gamerul din tine. Un SUV electric care prezintă o parte dintre funcțiile pe care te-ai aștepta să le găsești la un produs Razer.

Printre funcțiile SUV-ului electric de la Razer găsim branding neon verde și iluminare Chroma LED. De asemenea, vehiculul vine cu iluminare Hue și sistem audio THX Spatial. Din păcate pentru entuziaști, NIO va ajunge doar la 88 dintre clienții SUV. Cum de altfel, mașina electrică va fi disponibilă doar în China, la prețul de 67.419 dolari.

Se întâmplă în tech sâmbătă masina electrica razer

Google Assistant poate citi cu voce tare mesajele noi de la terțe aplicații Android

Google extinde capacitatea Assistant de a citi mesaje la toate aplicațiile terțe de mesagerie. Android Police a observat vineri că funcția ”Citește-mi mesajele” funcționează acum cu toate serviciile directe de mesagerie. În testarea celor de la 9to5Google, comanda funcționează inclusiv pe aplicații precum WhatsApp și Telegram, dar și pe Google Voice sau Slack.

Mesajele directe Twitter nu primesc încă suport pentru notificări de la Assistant. În timp ce, pe Slack e dificilă distingerea între conversațiile unu la unu și cele de grup.

Comanda Assistant poate fi accesată cu ”Read my messages”, ”What are my messages” sau ”Do I have any notifications”.

google assistant

Se întâmplă în tech sâmbătă: Cum vor arăta câteva dintre accesoriile Samsung Galaxy Note 10

Samsung lansează phablet-ul Galaxy Note 10 pe 07 august. În România, dispozitivul mobil va ajunge, cel mai probabil, spre finalul lunii august. Până atunci, e interesant să aflăm cât mai multe informații despre ceea ce va fi cel mai performant telefon din portofoliul producătorului sud-coreean.

”Aura Red” și ”Aura Blue” sunt două huse de protecție de tip Clear Cover pe care le vei putea cumpăra o dată cu telefonul. Ca de fiecare dată, îți recomandăm să îți protejezi dispozitivul mobil prin toate mijloacele posibile. Da, vei sacrifica designul, dar cel puțin nu vei fi nevoit să scoți foarte mulți bani din buzunar pentru a-l repara. Desigur, o altă alternativă ar fi să plătești o asigurare lunară pentru telefon. Revolut oferă acest serviciu sau poți să optezi pentru serviciul Samsung Mobile Care.

Se întâmplă în tech sâmbătă

Alte huse de protecție sunt cea din silicon și cea din piele. Depinde ce gusturi ai în materie de accesorii pentru telefoane. Ofertele vor fi sigur din belșug.

Se întâmplă în tech sâmbătă husa piele silicon

În afară de protecția exterioară, mai avem și accesoriile pentru căști și încărcare.

casti si incarcare

Asta se întâmplă în tech sâmbătă, 03 iulie 2019. Dacă mai aveți și alte subiecte interesante din tehnologie, ne puteți scrie în comentarii.

Cele mai noi știri

Pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.