Seria Huawei P40 se lansează pe 26 martie la Paris

URMĂREȘTE-NE
16,065FaniÎmi place
1,142CititoriConectați-vă

Seria Huawei P40 se lansează pe 26 martie, în cadrul unui eveniment ce va fi susținut în Paris, potrivit informațiilor oferite de Huawei pentru publicația Android Central.

Seria Huawei P40 se va lansa fără servicii Google

Noua serie flagship formată din telefoanele P40 și P40 Pro nu va avea acces la serviciile Google. Lucru, de altfel, valabil și pentru Mate 30 Pro sau Mate X și Mate X Lite.

Pe fondul acuzațiilor și interdicțiilor aduse de către guvernul american companiei chineze, Huawei vine cu propriile servicii mobile, HMS (Huawei Mobile Services). Însă, utilizatorii noilor telefoane ar putea fi tentați să instaleze serviciile Google de la terți.

Zilele trecute, Google a făcut o declarație prin intermediul Directorului Juridic Android, că nu încurajează sub nicio formă instalarea serviciilor Google de la terți pe noile dispozitive Huawei. Asta pentru că utilizatorii nu vor face decât să se expună unor riscuri grave de securitate.

Ce se știe despre P40 și P40 Pro

Cele 2 telefoane vor avea display-uri de 120Hz. P40 va avea 3 camere, iar modelul P40 Pro va avea 5 camere. Confrom Android Central, ambele telefoane vor veni cu Android 10 și interfață EMUI 10. În ultimul timp au circulat pe internet câteva imagini care arată că P40 va fi disponibil în 6 culori, inclusiv o nuanță mint green.

Capacitatea de stocare a celor 2 terminale este de 128GB memorie internă și memorie RAM de 6GB. Bateria modelului P40 Pro este considerabil mai mare față de P40. Aceasta are o capacitate de 5500 mAh, în timp ce bateria telefonului P40 este de doar 3700 mAh.

Faptul că evenimentul se va desfășura la Paris nu are nicio legătură cu anularea Mobile World Congress din cauza coronavirus. Mai ales că abia pe 24 februarie Huawei a lansat în Barcelona Mate X Lite și o nouă tabletă. De asemenea, este a 3-a oară când gigantul chinez își susține evenimentele de lansare pentru modele P la Paris, în luna martie.

Directorul executiv al Huawei este foarte încrezător în noul dispozitiv P40 Pro ce urmează să fie lansat. Richard Yu a descris acest model ca fiind „cel mai puternic flagship 5G„. Acum, nu putem să îl credem pe curând. Sperăm doar să nu fie o afirmație la fel de fondată ca cea din toamnă, când spunea la IFA Berlin că P40 vine cu Harmony OS.

Cele mai noi știri

Pe același subiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.