Paul Greengrass face filme îngrozitoare. El a stabilit acest lucru prin docudrama captivantă din Irlanda de Nord din 2002, „Bloody Sunday”, care a fost trambulină pentru Hollywood, unde a transformat franciza Jason Bourne într-o clasă de master în cinematograf agitat, portabil, filmat pentru editare. Aceste succese pentru Universal au determinat studioul să-și asume un risc de 15 milioane de dolari pentru „United 93” al lui Greengrass, punerea sa magistrală a evenimentelor eroice care s-au petrecut pe cel de-al patrulea avion deturnat, care din fericire nu și-a atins ținta, pe 11 septembrie. Este cel mai bun film al său de până acum, dar unul care este, de asemenea, mult prea intens pentru ca mulți oameni să-l suporte – ceea ce se poate spune și despre thrillerul său biografic „Captain Phillips”.
Povestea piraților somalezi care au deturnat nava de transport Maersk Alabama în 2009 îl are pe Tom Hanks în rolul comandantului titular care a reușit să-și elaboreze salvarea lui și a echipajului său de pe navă. Este filmat în stilul de docudramă marca Greengrass, ceea ce înseamnă o mulțime de camere tremurate, tăiere rapidă și o senzație generală de tensiune ridicată în care se simte că oricine poate fi ucis în orice moment. Această anxietate este deosebit de supărătoare pentru că te-ai obișnuit ca Hanks să fie o prezență liniștitoare. Chiar și în „Salvarea soldatului Ryan”, el ne poate face să ne simțim în largul nostru, dar în „Captain Phillips” merge pe frânghie timp de două ore în timp ce încearcă să-i liniștească pe pirații somalezi cu arme și să-și pună la cale să scape.
Unul dintre cele mai provocatoare aspecte ale realizării filmului a fost să ne asigurăm că actorii neprofesioniști care joacă rolul atacatorilor nu au fost uimiți în prezența lui Hanks – sau, mai rău, să-l cunoască. La urma urmei, reputația lui Hanks pentru amabilitatea este bine câștigată; tot ce ai nevoie este un minut în prezența lui pentru a te simți special și legat de el pe viață. Deci, Greengrass a făcut singurul lucru pe care a putut: i-a ținut separați.
Importanța demistificării lui Tom Hanks
Într-un interviu din 2013 cu NPR, Greengrass a dezvăluit că l-a ținut pe Hanks, câștigător de două ori al Academiei, departe de cei care debutează în distribuție (care l-a inclus pe Barkhad Abdi, care va fi nominalizat la Premiile Academiei), de teamă că acesta din urmă ar putea fi intimidat de bărbatul care era Gump. A fost, de asemenea, conștient de amabilitatea blestemată a lui Hanks. Potrivit Greengrass, „(Eu) nu am vrut ca ei să devină prieteni, pentru că până la urmă treaba era să treacă pe acea uşă şi să terorizeze, să ameninţe şi să fie credibil”.
Strategia lui Greengrass a dat roade cu un aer de anticipare care i-a încarcat pe toți cei de pe platou. După cum a spus el pentru NPR:
„Când ești regizor,… (încerci) să creezi momente pe care toată lumea le așteaptă cu nerăbdare într-o filmare. Dacă există ceva care este în două, trei săptămâni mai departe în care toată lumea va spune: „Va fi o zi interesantă”. când acele două grupuri se întâlnesc. Și cred că a încântat pe toată lumea și, știi, puteai simți că decorul era – era o tensiune bună în aer.”
Acea electricitate a lucrat probabil mai mult în favoarea lui Abdi, pentru că, nemaivăzându-l până acum într-un singur film, nu aveam idee la ce să ne așteptăm de la el din punct de vedere al performanței. Este o întorsătură uluitoare – un amestec pe jumătate amenințător, pe jumătate simpatic de fizicitate slăbănog și intensitate cu ochii închiși. El nu este intimidat de Hanks și nu încearcă să fie prietenul bărbatului (dacă este ceva, Hanks este cel care face încercarea de legătură). Pariul lui Greengrass a ajuns la jackpot-ul, motiv pentru care „Captain Phillips” (care a făcut lista /Film cu 12 cele mai bune filme Navy SEAL) este la fel de captivantă astăzi ca și în 2013.
