More

    LG G6: Primele imagini şi primele zvonuri pe surse

    URMĂREȘTE-NE

    16,065FaniÎmi place
    1,142CititoriConectați-vă
    13,030AbonațiAbonați-vă

    Mai sunt doar trei zile până la finalul anului 2016, iar în scurt timp vor începe evenimentele majore de tehnologie în întreaga lume, CES 2017 şi MWC 2017, iar producătorii de smartphone-uri vor lansa pe piaţă noi dispozitive mobile, fie că vorbim de low-end, mid-range sau high-end.

    Ştim că Samsung are de recuperat teren după eşecul Galaxy Note 7, Huawei se pare că pregăteşte un P10 cu display dual edge, Nokia revine pe piaţă, dar de data aceasta cu smartphone-uri Android, Apple vrea să lanseze un iPhone 8 cu display OLED curbat pe toate marginile, iar astăzi aflăm câte ceva şi despre ce are în plan LG cu LG G6.

    Din păcate LG G5 nu a fost un succes prea mare, iar producătorul de smartphone-uri a mai avut de pierdut pe parte de imagine şi din cauta boot loop-ului prezent pe LG G4 şi Nexus 5X, dar poate că vrea să rupă gura târgului cu LG G6 în 2017.

    Shai Mizrachi ne-a oferit zilele trecute o diagrama a LG G6 şi câteva informaţii care să ne dea de gândit cu privire la dispozitivul flagship. Nu este pentru prima dată când Shai lansează în presa online imagini şi detalii despre telefoanele pe care giganţii din tehnologie precum Samsung şi LG le au în lucru.

    Se pare că LG G6 va avea un design asemănător LG G5, dar va fi mai subţire decât flagship-ul lansat de companie în 2016 (la 72.43mm vs 73.9mm).

    Nu aflăm pentru moment informaţii cu privire la posibilitatea ca LG G6 să fie modular, la fel ca G5 sau dacă va avea doar o baterie detaşabilă ca LG V20. Ne aşteptăm ca LG G6 să măsoare între 5.2 – 5.5 inchi, să vină cu rezoluţie QHD, procesor Snapdragon 821 sau poate chiar Snapdragon 830, 4 GB de RAM şi modul de cameră duală precum cel pe care îl vedem pe LG V20.

    Alte surse au declarat pentru Android Authority că designul ar putea suferi modificări şi că în final LG G6 s-ar putea să nu semene deloc cu ceea ce vedem deja în imagini. Legat de data de lansare, tot ce aflăm este că LG G6 se va lansa înainte de Galaxy S8 de la Samsung.

    Cele mai noi știri

    Pe același subiect

    Leave a reply

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.