Android Authority prezintă în exclusivitate o serie de imagini cu LG G5, care va avea într-adevăr un SLOT MAGIC care va permite diferitelor tipuri de accesorii sau module să fie inserate în partea din spate-jos a dispozitivului.
UPDATE! Qualcomm confirmă procesorul Snapdragon 820 pentru LG G5 prin intermediul unui tweet animat pe Twitter, cu mesajul „Nu pierde o nouă modalitate de joacă cu @LGUSAMobile şi #Snapdragon820 în 21 februarie.”
Don’t miss a whole new way to play with @LGUSAMobile and #Snapdragon820–coming February 21. ? ? ? ? pic.twitter.com/ynshxqBgKS
— Qualcomm (@Qualcomm) 17 februarie 2016
Aşa cum puteţi vedea în imaginile de mai jos, sursa este protejată de publicaţie, dar putem confirma, potrivit datelor furnizate de Android Authority că fotografia este cu LG G5 real.
Imaginea prezintă partea din spate a LG G5 în variantă Gold, cu un modul destul de mare ataşat pe spate. Marginea de sus a G5 arată acelaşi modul familiar dual pe care l-am tot văzut în ultimele imagini lansate în presa online, completat de senzorul de amprentă şi camera uşor scoasă în relief.
Lipsa butoanelor fizice din partea dreaptă a dispozitivului se potriveşte cu celalalte imagini pe care le mai avem, care prezintă butoanele în partea stângă.
Întrebarea de astăzi este: ce se află în spatele modulului? O baterie externă, alte butoane? Rămâne să primim răspunsul la întrebare în ziua prezentării produsului, 21 februarie 2016, în Barcelona, Spania, la Mobile World Congress.