More

    Asus ZenFone 3 va fi anunţat cel mai probabil în data de 30 mai

    URMĂREȘTE-NE

    16,065FaniÎmi place
    1,142CititoriConectați-vă
    13,030AbonațiAbonați-vă

    A trecut un an de zile de când Asus a dezvăluit ZenFone 2 original, un smartphone care oferă funcţii atractive la un preţ accesibil. De atunci, Asus a lansat numeroase variante de ZenFone 2, dar nu s-a auzit nimic cu privire la posibilitatea ca compania să lanseze o nouă serie Zenfone.

    Totuşi, acum ştim că Asus suţine un eveniment de presă în data de 30 mai şi, cel mai probabil, va anunţa următoarea generaţie de dispozitive ZenFone.

    Evenimentul din data de 30 mai va fi susţinut la Computex 2016, iar Asus ne invită să luăm şi noi parte prin intermediul transmisiunii live, pentru a fi „martori la Zenvoluţie”, lucru ce indică spre un nou hardware ZenFone.

    zenvolutie

    Luna trecută, am văzut 2 randări care prezentau ZenFone 3 şi ZenFone 3 Deluxe. Aparent, ambele dispozitive sunt create din aluminiu, primul prezentând un display cu diagonala de 5.5 inchi, în vreme ce celălalt de 5.9 inchi, plus un scanner de amprentă pe faţă.

    Sistemul de operare ar trebui să fie Android 6.0 Marshmallow, port USB Type-C, 3 GB de RAM şi camere frontale cu LED flash.

    Zvonurile anterioare sugerau că ZenFone 3 va veni cu procesor de la Qualcomm, dar invitaţia pentru data de 30 mai prezintă clar logo-ul Intel. Desigur, la fel ca anul trecut, Asus ar putea folosi atât Intel, cât şi Qualcomm, când vine vorba de procesoare. Până atunci, nu ne rămâne decât să urmărim informaţiile furnizate de Asus şi să aşteptăm evenimentul ce va avea loc în data de 30 mai.

    Cele mai noi știri

    Pe același subiect

    Leave a reply

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.