More

    Samsung şi George Buhnici m-au determinat să devin gamer

    URMĂREȘTE-NE

    16,065FaniÎmi place
    1,142CititoriConectați-vă
    13,030AbonațiAbonați-vă

    Zilele trecute am participat alături de Samsung şi George Buhnici la primul campionat de Clash Royale din România. Nu sunt un fan al jocurilor pe smartphone, nici a celor pe calculator, dar vreau să spun că provocarea lansată de Samsung a fost piatra de temelie pentru o experienţă pe termen lung pe care o voi avea cu acest joc.

    Cu o seară înainte de workshop-ul de gaming am descărcat Clash Royale pe smartphone-ul meu S7 Edge şi m-am jucat aproximativ 40 de minute. Experienţa a fost una atât de plăcută încât am revenit în joc şi a doua zi, iar distracţia a continuat la competiţia bloggerilor condusă de George Buhnici şi Radu Neagu.

    Nu m-am gândit niciodată că la un moment dat aş putea folosi smartphone-ul pentru a mă juca, pentru că cel mai des îl foloseam în interes de serviciu, pentru a comunica cu cei dragi şi pentru a viziona diferite materiale video pe internet. Mai mult decât atât, atacam în orice moment pe orice persoană pe care o vedeam că îşi petrece timpul jucându-se. Ei bine, pot spune deja că am ajuns să îmi fac un obicei în a petrece cel puţin 30 de minute pe zi jucându-mă pe telefon, iar chestia asta pot spune chiar că a ajuns să îmi placă.

    Samsung Electronics a dezvoltat smartphone-urile Galaxy S7 și S7 Edge, cele mai performante telefoane de gaming disponibile pe piață, pentru a veni în întâmpinarea pasionaților de jocuri pe mobil, în contextul în care jocurile pe dispozitive mobile vor depăși anul acesta, la nivel global, cota de piață a jocurilor pe computer.

    O echipă de experți Samsung Electronics, membri ai departamentelor de cercetare și dezvoltare grafică, au analizat obiceiurile și nevoile pasionaților de jocuri video pentru ca noile Galaxy S7 și Galaxy S7 Edge să ofere cea mai bună experiență de gaming.

    „Pasionații de jocuri video sunt exigenți atunci când vine vorba de hardware-ul dispozitivelor pe care le folosesc pentru gaming. Aceștia își doresc performanță grafică superioră, durată de viață a bateriei extinsă și posibilitatea de a nu mai fi întrerupți în timpul jocului. Astfel am introdus tehnologia Vulkan și funcțiile Game Tools și Game Launcher pe Galaxy S7 și S7 Edge, pentru ca pasionații de jocuri să se bucure de cea mai bună experiență de gaming pe smartphone,” a declarat Alexandru Costache, Head of  Product Management în cadrul diviziei Telecom a Samsung Electronics România.

    Dincolo de specificaţiile tehnice oferite de Samsung, pot spune mai pe înţelesul tuturor că de când utilizez S7 Edge pentru a mă juca, spre deosebire de alte smartphone-uri pe care le-am mai încercat, acestuia nu i se descarcă bateria atât de repede cum m-aş fi aşteptat. Pentru o perioadă de aproximativ 30 – 40 de minute de joc în Clash Royale nu am nevoie de mai mult de 10 – 15% din procentul bateriei. În plus, unde mai pui că deşi la un moment dat telefonul se încălzeşte (nu se încinge), în 3 – 4 minute este rece, mulţumită sistemului de răcire despre care am vorbit încă de la lansarea Galaxy S7 Edge.

    Samsung ne mai spune câteva cuvinte despre tehnologia Vulkan –  pentru performanță îmbunătățită, Game Launcher –  pentru mai multă eficiență şi Game Tools – pentru un joc neîntrerupt.

    Noile smartphone-uri Samsung Galaxy S7 și S7 edge introduc îmbunătățiri majore la nivel de hardware și software pentru a optimiza performanțele. Procesorul puternic Octa Core și capacitatea îmbunătățită a bateriei asigură un timp mai mare de utilizare, iar sistemul intern de răcire, împrumutat de la rachetele spațiale, asigură păstrarea unei temperaturi optime de funcționare a dispozitivului.

    Mai mult, tehnologia Vulkan API, disponibilă în premieră pe Galaxy S7 și S7 edge, le oferă utilizatorilor posibilitatea de a juca jocuri cu cerințe grafice ridicate, păstrând un consum redus al bateriei.

    Funcția Game Launcher, disponibilă pe Samsung Galaxy S7 și Galaxy S7 edge, le permite utilizatorilor să aibă parte de o experiență de gaming superioră, prin gruparea jocurilor preferate într-un singur loc pentru mai multă ușurință în utilizare, și totodată le permite acestora să gestioneze consumul bateriei.

    Notificările primite pe telefonul mobil, fie mesaje, e-mailuri, apeluri sau chiar actualizări de aplicații, distrag atenția și chiar reușesc să întrerupă, să blocheze sau să șteargă o sesiune de gaming. Nu întâmplător, pasionații de gaming au căutat tot timpul modalități de a opri notificările telefonului, fie că vorbim de cele primite de la rețele de socializare sau cele ale sistemului de operare.

    Majoritatea pasionaților de jocuri pe mobil au pierdut o cel puțin o dată pentru că au fost întrerupți de notificări. Tocmai de aceea funcția „Do not disturb”, disponibilă în Game Tools, este apreciată de utilizatori. Aceasta blochează notificările și apelurile și dezactivează anumite comenzi, pentru ca evoluția din timpul jocului să nu fie influențată de niciun factor extern.

    În plus, tot mai mulți pasionați de jocuri urmăresc online finalele campionatelor locale sau internaționale sau participă la turnee online pentru a-și îmbunătăți performanțele și pentru a învăța din tacticile celor mai buni jucători. Astfel, unul dintre cele mai importante avantaje pentru gameri este posibilitatea de a-și înregistrat partidele de joc și a le împărtăși pe rețelele sociale, folosind Game Tools, fără a avea nevoie de alte aplicații.

    De asemenea, Galaxy S7 și S7 Edge dispun de o nouă tehnologie care permite o viteză mai mare de încărcare a bateriei, atât prin cablu, cât și wireless, iar slotul de card SD permite extinderea capacității de stocare până la 200 GB.

    Sunt mulţumită de experienţa de gaming pe care am avut-o şi o am, iar asta cred că se datorează în mare parte şi terminalului pe care îl folosesc pentru a mă relaxa. Am mai vorbit despre Samsung Galaxy S7 Edge şi din alte puncte de vedere, dar până acum nu am avut ocazia să îmi spun punctul de vedere cu privire la componenta de gaming, care este extrem de importantă, mai ales dacă este să luăm în calcul datele unui studiu care ne spune că cei care joacă jocuri video cel puţin 30 de minute pe zi au şanse extrem de mari să îşi îmbunătăţească memoria. 

    Cei care doresc să vadă sau să revadă Primul Campionat de Clash Royale din România, găsesc întreaga filmare pe canalul de YouTube al lui George Buhnici.

    Cele mai noi știri

    Pe același subiect

    Leave a reply

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.