Luna septembrie a acestui an nu a fost foarte prietenoasă cu divizia de mobile de la Samsung. O parte dintre terminalele gigantului de tehnologie, atât noi, cât şi vechi, au început să explodeze, din diverse cauze.
Astfel, singurul lucru pe care l-a putut face producătorul sud-coreean a fost să retragă de pe piaţă şi să schimbe toate telefoanele Note 7 cu probleme ale bateriilor. Scandalul phablet-urilor Galaxy Note 7 ar putea determina Samsung să lanseze Galaxy S8 mult mai repede, pentru ca oamenii să uite de Note 7 care explodează.
Este de discutat dacă Samsung va lansa sau nu mai devreme de Mobile World Congress 2017 dispozitivul flagship Galaxy S8, dar cert este că zvonurile au început să apară şi, chiar dacă nu sunt confirmate oficial, indică spre un smartphone extrem de puternic, de care Samsung chiar are nevoie pentru a-şi păstra curată reputaţia în urma eşecului experimentat cu Note 7.
» Samsung Galaxy S8 ar putea avea ecran 4K
Telefoanele flagship de la Samsung au fost printre primele care au venit cu HD, apoi cu Full HD şi apoi cu Quad HD. 4K este următoarea mişcare firească, dar toţi aceşti pixeli cu siguranţă nu vor fi utili pentru utilizarea de zi cu zi. Un ecran 4K este mai degrabă extrem de util pentru iubitorii de jocuri pentru smartphone sau de realitate virtuală. O densitate mai mare de pixeli ar face lumile VR să pară mai clare şi mult mai realiste.
» Samsung va oferi performanţe mai rapide
Îmbunătăţirea performanţiei este o caracteristică pe care o primeşte fiecare nou smartphone Samsung. Atât S7, cât şi S7 Edge sau Note 7, vin în două variante: cu procesoare Snapdragon 820 de la Qualcomm şi cu procesoare Exynos de la Samsung, în funcţie de regiunile unde sunt disponibile.
Galaxy S8 ar putea să difere, de asemenea, de la o regiune la alta. Potrivit SamMobile, S8 ar putea veni echipat cu procesor Snapdragon 830, un procesor Exynos 8895 şi procesor grafic Mali-G71. Procesorul grafic se spune că va fi cu 1.8 ori mai puternic decât cel întâlnit pe S7. În plus, acesta va fi 4K şi VR-ready. Cine ştie, poate că Samsung va mai lucra un pic şi la memoria RAM.
» Samsung Galaxy S8 va avea doar display-uri curbate
Atât S7 Edge, cât şi Note 7 de la Samsung au un real succes, iar clienţii au ales preponderent aceste modele. Ecranele curbate nu sunt doar utile, ci au devenit un design de referinţă care diferenţiază telefoanele Samsung de telefoanele competiţiei. Un raport al celor de la Korea Herald spune că, Samsung ar putea renunţa la ecranele flat în cazul Galaxy S8 şi ar rămâne doar la ecranele dual-edge.
» Samsung Galaxy S8 va avea modul de cameră duală
Acest tip de camere sunt în tendinţe în acest moment. Le întâlnim atât pe G5 de la LG, cât şi pe LG V20 sau pe Huawei P9 şi Honor 8, iar acum până şi Apple a lansat o versiune de smartphone cu cameră duală, iPhone 7 Plus. Un patent recent achiziţionat de Samsung sugerează că, gigantul are în vedere modulul de carmeră duală care este asemănător cu ceea ce găsim deja pe iPhone 7 Plus.
» Alte funcţii pe care le va avea Samsung Galaxy S8
Samsung ar putea renunţa la mufa jack şi va opta doar pentru USB-C şi wireless la fel ca seriile Moto Z. Galaxy S8 va avea funcţie de încărcare rapidă şi încărcare rapidă prin wireless, rezistenţă la apă cu certificare IP68 şi expansiune a memoriei prin intermediul unui card microSD.
Ce părere ai despre ceea ce se zvoneşte despre Samsung Galaxy S8? Ce ţi-ai dori să mai primeşti de la acest flagship o dată ce va fi lansat? Foto: PhoneArena