Serialul SOCIAL ME produs de KFC provoacă dependență: ”Doar atât, două sunt?”

Mădălina Gănescu
- 26.07.2018, 15:24 în FILM
8

SHARES

Marți, 10 iulie 2018, am fost invitați la avanpremiera serialului Social Me produs de KFC Social Entertainment Channel. Din păcate, nu am ajuns pentru că au venit altele peste noi ca o avalanșă, apoi am plecat la Electric Castle și, abia astăzi am avut fereastra necesară să urmărim primele două capitole: #CoupleGoals și #BFF.

În primă fază, firul poveștii pare distractiv, scenele te fac să râzi ca la glumele scurte de la stand-up, dar dacă încerci să vezi dincolo de nebunia unei adolescente când vine vorba de social media și faci o paralelă cu ceea ce vezi în conturile de Facebook, Instagram și Snapchat a multor prieteni sau poate chiar a membrilor familiei, ajungi chiar să te alegi cu o lecție de viață.

Inițiativa celor de la KFC Social Entertainment Channel este de aplaudat, iar tipul de conținut pe care începe să îl creeze s-ar putea să prindă la publicul tânăr mai mult decât ne-am aștepta.

Pe cealaltă parte, cred că și părinții, profesorii și mare parte din ceea ce numim azi influenceri ar trebui să își facă timp să vadă episoadele din serialul Social Me.

Venind recent de la unele dintre cele mai mari festivaluri de muzică din România, Neversea și Electric Castle, și pregătindu-ne pentru încă două, Untold și Summer Well, am avut și o să avem în continuare material de analizat când vine vorba de dependenții de social media.

În timpul în care vizionam primele două episoade din Social Me, Cristi avea reacții amuzante, în timp ce eu mă uitam stupefiată și îmi repetam în minte: ”cât de real e totul, parcă îi și văd pe X și Y la festival în căutare de locație perfectă pentru următoarele forografii de instagram”.

Capitolul 1: #CoupleGoals

Capitolul 2: #BFF

Chiar nu cu multe zile în urmă discutam tot cu Cristi despre cum s-au transformat relațiile tradiționale și au devenit mai degrabă relații care cerșesc atenție, inimioare pe Instagram, Reacții pe Facebook și cât mai mulți urmăritori pe canalele de social media.

Acum, nu mai suntem toți utilizatori online, ci ne împărțim în micro și macro incluenceri, iar parte din bugetul pentru care lucrăm lunar se duce în cumpărarea de like-uri și followers, când ar putea fi investit într-un picnic relaxant.

Iar dacă totuși plănuim și un picnic, categoric din el ies fotografii #blanao pentru câteva postări în social media.

Este ușor înfricoșător ceea ce se prevede în materie de utilizare a platformelor sociale. Din păcate, educația în ceea ce privește consumul ponderat de internet este aproape inexistentă și în vreme ce programa școlară ar trebui să cuprindă studii de caz care să aibă la bază inclusiv un serial ca Social Me, prevede în continuare romanul Baltagul, Enigma Otiliei și Plumb.

Nu vreau să fiu înțeleasă greșit, autorii români sau străini trebuie în continuare studiați, dar mai degrabă ca lectură suplimentară, decât ca teme obligatorii.

Pe de altă parte, poate că a venit vremea să discutăm mai mult despre ceea ce ne-a afectat în trecutul apropiat, ce ne influențează în prezent și ce ne-ar putea răni în viitorul apropiat spre mediu, și anume viața online.

Cât despre serialul Social Me de la KFC, îl puteți urmări și voi pe canalul de YouTube KFC Romania, iar reacția după primele două episoade o așteptăm în secțiunea de comentarii de mai jos. A noastră a fost: ”Doar atât, două sunt?”.

Concluzia, trăiți oameni buni mai des #PEBUNE și nu lăsați conturile de Facebook și Instagram să vă dicteze stilul de viață. Alegeți să mergeți la festivaluri pentru că asta vă face să fiți fericiți, nu pentru că aveți un nou loc pentru a crea conținut de social media și nu transformați momentele cu partenerul în ședințe foto pentru paginile sociale.

E drept, am avut și noi câteva momente în care plecam în derivă din acest punct de vedere, dar pentru că suntem mai tradiționaliști de fel, virusul social media nu ne-a acaparat complet și revenim mai des în lumea reală.

YOUTUBE NOOBZ
Abonează-te pentru a primi conținut video GRATUIT de calitate!
 
COMENTARII

Comentarii

comentarii

YOUTUBE NOOBZ
Abonează-te pentru a primi conținut video GRATUIT de calitate!