More

    (Concurs) Lupta cu sănătatea trebuie câștigată, nu cu kg – Am testat un cântar inteligent

    URMĂREȘTE-NE

    16,065FaniÎmi place
    1,142CititoriConectați-vă
    13,030AbonațiAbonați-vă

    Într-o eră în care suntem sclavii stresului, a oboselii psihice și a mâncatului haotic, lupta cu kg ar trebui să fie cea mai mică problemă a noastră. Ceea ce trebuie mai degrabă să facem este să ne asigurăm că nu pierdem timpuriu lupta cu sănătatea.

    În februarie 2018, am decis de comun acord cu Cristian să renunțăm la carne și să adoptăm un stil de viață lacto ovo pesco vegetarian.

    Această schimbare s-a produs după ce am interacționat cu mai multe persoane care s-au simțit foarte bine după ce au renunțat la carne, iar noi ne simțeam din ce în ce mai obosiți și mai apatici după fiecare masă.

    Pentru mine nu a fost deloc grea sau provocatoare schimbarea. Am renunțat la carne la fel de ușor cum am renunțat la țigări în urmă cu 5 ani de zile. Știu că fac toate aceste modificări în viața mea pentru a-mi fi mai bine, lucru ce îmi oferă echilibrul de care am nevoie să nu dau niciun pas în spate.

    Cristi a avut momente de oftat la vederea burgerilor, a micilor și a ciorbei de burtă, dar cu timpul și-a dat seama că mâncarea lacto ovo pesco chiar are gust și îl ajută să se simtă mai bine.

    Dar, cu orice schimbare de stil de viață, intervin schimbări și în ceea ce privește sănătatea sau kilogramele.

    Aici o să fac o mică paranteză legată de 10 kg pe care le-am dat jos după ce m-am lăsat de fumat (fără vreo legătură între cele 2 decizii, totuși). Acuzam mereu arsuri stomacale și reflux gastric pe fondul stresului și a alimentației inadecvate.

    Astfel, am schimbat vreme de peste 8 luni de zile stilul de viață și dintr-o alimentație haotică, m-am rezumat la 3 mese pe zi, cu un shake dimineața, unul seara și o masă principală la prânz.

    Probabil unii dintre voi ați adoptat un astfel de regim alimentar deja și ați avut succes. Secretul la final este să nu reveniți la stilul alimentar toxic pe care îl aveați anterior. Eu nu am revenit, iar în 4 ani am luat doar 4 kilograme înapoi, iar asta tot pe fondul stresului și al mâncatului impulsiv.

    Stilul de viață lacto ovo pesco vegetarian nu înseamnă că trebuie să mănânci mai multe legume, lactate, mai mult pește sau mai multe fructe pentru a suplini lipsa cărnii. Trebuie să mănânci echilibrat și să înveți cum substitui proteina din carne și alți nutrienți de care organismul tău ar putea avea nevoie.

    Dar, nu o să fac o edicație alimentară acum, pentru că la fel ca fiecare dintre noi – greșesc și eu destul de des.

    O să spun doar că, indiferent de ce alegi să mănânci și ce stil de viață adopți, e indicat să îl monitorizezi constant, pentru a afla din timp când lucrurile încep să o ia razna.

    Spre exemplu, eu îmi monitorizez periodic sănătatea folosind smartwatch-ul Samsung Galaxy Watch, iar greutatea corporală, cu sau fără grăsime, gresimea corporală, grăsimea subcutanată, grăsimea viscerală, musculatura, masa musculară și pe cea osoasă și vârsta metabolică – cu ajutorul unui cântar.

    Până acum o lună de zile aveam un cântar clasic care făcea asta o dată la 4 zile. Dar, apoi a venit în teste cântarul inteligent SmartCare, cu aplicație dedicată, de la Allview, iar așa mi-am dat seama că lucrurile pot fi și mai ușoare, dacă ai acasă produsul potrivit.

    Acum, nu mai funcționează ipoteza ”ești prea tânăr să te îmbolnăvești”. Vedeți și voi, tot mai mulți tineri bolnavi de diferite tipuri de cancer, diabet, boli de piele, obezitate, iar lista poate continua.

    Nu cred că există un secret care să rezolve toate problemele, dar cel puțin e bine să optimizăm stilul de viață cum putem mai bine, asfel încât să reușim să reducem riscurile înainte să fie prea târziu.

    Cu alte cuvinte, să ne facem periodic analizele obligatorii (sunt gratuite o dată pe lună cu trimitere de la medicul de familie, dar puteți să le faceți măcar o dată la 6 luni), să urmărim datele de pe ambalajele alimentelor pe care le consumăm (pe cât posibil), să facem mișcare, să monitorizăm kilogramele sau mai degrabă grăsimea, masa musculară, masa osoasă și să fie în permanență un echilibru între acestea.

    Știu, în teorie sună totul bine, dar cu practica stăm mai slab.

    Nu o să avansez cu informații pe care sigur nu le auziți prima dată de la mine, ci o să vă spun un pic despre ce am făcut eu cu SmartCare de la Allview îl ultima lună. Sau mai bine spus:

    Cum m-a ajutat pe mine cântarul inteligent Allview SmartCare în acest timp

    De cântărit mă cântăream oricum săptămânal, dar încetasem să urmăresc cu atenție masa musculară vs. grăsimea vs. masa osoasă.

    Cum din luna iunie a acestui an lucrez de acasă și mă dedic 100% Noobz, ajung să uit să fac mișcare și uneori nu mă mai ridic de pe scaun câte 3 – 4 ore la rând, ba chiar seara sunt prea extenuată să mă mai mișc și prefer să mă uit la seriale.

    Nu sunt mândră de ce fac și vreau să schimb asta, iar de curând am decis să ne mobilizăm și să facem mișcare cel puțin o oră pe zi. Asta dacă nu ne dorim să dezvoltăm dureri și mai mari de spate, sciatică, mușchi (câți or mai fi, pentru că am neglijat să îi mai lucrăm).

    Pentru că luna aceasta au fost foarte multe proiecte la Noobz – ați văzut și voi review-urile și înregistrările, o să mai vină în curând tot mai multe – am mâncat ceva mai hotic și singura mișcare a fost până la mașină și la locurile de întâlnire programate.

    Nu m-am îngrășat în acest timp, dar am observat că masa musculară pierde teren în fața grăsimii. Iar acest lucru știm foarte bine că afectează în timp masa osoasă, structura osoasă, dar și aspectul fizic.

    Am folosit cântarul SmartCare conectat direct la Allview Soul X5, telefon pe care Allview l-a trimis la test o dată cu acesta și despre care o să facem cât de curând un review, pentru cei care își doresc un telefon accesibil care promite.

    Aplicația are același nume, SmartCare, este disponibilă în Magazin Play, iar asocierea la cântarul inteligent se face simplu. Trebuie să îți faci un cont în aplicație, să te autentifici și să conectezi cântarul cu telefonul mobil.

    Traseul este următorul: Contul meu > Setări > Dispozitivul meu conectat > accesați icon-ul (+) > Înainte > Deschideți capacul de baterie al cântarului și țineți apăsat butonul negru timp de 3 secunde până când semnalul WiFi luminează intermitent.

    Cântarul se alimentează cu 4 baterii AAA (LR03 am folosit noi).

    În cazul în care aplicația nu vede cântarul după ce ați parcurs pașii de mai sus, reîncercați, dar după ce v-ați asigurat că rețeaua wireless are semnalul puternic, iar telefonul este suficient de aproape de cântar.

    Pentru viitor, trebuie să țineți cont că SmartCare nu este compatibil cu rețeaua 5G.

    Aplicația vă oferă inclusiv informații punctuale, pe baza diferitelor scenarii de utilizare ce ar putea avea loc. Acestea le găsiți în secțiunea FAQ.

    Desigur, nu am folosit doar eu cântarul, ci și Cristi. Partea foarte tare la cântarul inteligent de la Allview este că îți permite să creezi conturi separate pentru câți membri vrei. Aveam ceva asemănător și la cântarul meu tradițional, dar era un pic mai complicat și deloc prietenos să înregistrezi utilizatori noi, iar limita era la cel mult 4 persoane.

    Dacă vrei să adaugi un utilizator nou , mergi în aplicație la Contul meu >Adăugare membru >Adăugare prieteni  > Introdu adresa de email a noului abonat > Confirmă.

    În cazul în care vrei să ștergi o înregistrare a monitorizării tale, trebuie să intri în aplicație și să urmezi pașii: Grafic > Istoric > Selectare date > Bifezi înregistrarea > accesezi icon-ul (coș de gunoi) > Confirmă.

    Când vă cântăriți, pe ecranul cântarului sunt afișate doar kilogramele. Restul informațiilor și a parametrilor măsurați o să ajungă la voi printr-un mesaj și se salvează automat în aplicație.

    Legat de parametri măsurați, aveți aici întreaga listă: Greutate, IMC, Grăsime corp, Tip de Corp, Greutate corporală fără grăsime, Grăsime subcutanată, Grasime Viscerală, Nivel hidratare, Mușchi scheletic, Masă musculară, Masă osoasă, Proteină, RMB, Varstă metabolică.

    După cum am spus și mai sus, cântarul inteligent SmartCare de la Allview nu e numai pentru lupta cu kg în plus, ci vă ajută să vă mențineți sănătoși printr-o monitorizare constantă a parametrilor corpului. În urma monitorizării, ține de voi ce decizii luați și cum va arăta monitorizarea de-a lungul timpului.

    Personal, am depistat problemele legate de corpul meu. Grăsimea ia locul mușchilor, iar în spate sunt implicații mai serioase decât mă gândeam. Concluzia este că trebuie să fac mai multă mișcare, să mă hidratez mai bine și să păstrez regimul alimentar adoptat de la începutul anului.

    CONCURS Allview SmartCare

    Pe mine, Allview SmartCare m-a ajutat, dar vreau să vă ajute și pe unul dintre noi, cei care ne urmăriți zilnic la Noobz, atât pe site, cât și pe YouTube Noobz.

    De aceea, avem și un concurs la care puteți câștiga exact cântarul testat de noi, dacă urmați câțiva pași simpli:

    #LIKE la pagina de Facebook Noobz

    #LIKE la pagina de Facebook Allview Mobile

    #COMENTEAZĂ răspunzând la întrebarea: ”Ce contează cel mai mult pentru tine: kilogramele sau sănătatea și de ce?”

    #ABONEAZĂ-te la canalul de YouTube Noobz

    *Extragem câștigătorul pe 21 noiembrie 2018. Baftă!

    Cele mai noi știri

    Pe același subiect

    Leave a reply

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.