More

    Apple Watch te răsplătește pentru mersul la sală

    URMĂREȘTE-NE

    16,065FaniÎmi place
    1,142CititoriConectați-vă
    13,030AbonațiAbonați-vă

    Apple lansează un program de parteneriat pentru sălile de gimnastică numit Apple Watch Connected. Potrivit CNBC, Apple Watch te răsplătește cu reduceri la abonamente sau carduri cadou, dacă frecventezi sala în mod regulat.

    Ce trebuie să ofere sala pentru a beneficia de acest parteneriat

    O sală de gimnastică trebuie să îndeplinească câteva criterii înainte de parteneriatul cu brandul Apple Watch Connected.

    • – Să aibă o aplicație pentru iPhone și ceasuri Apple care să ofere informații precum orarul sălii;
    • – Suport pentru Apple Pay pentru a cumpăra lucruri la sală;
    • – Avantaje pentru utilizatori, cum ar fi reducerile pentru abonamente;
    • – Echipamente de fitness care acceptă GymKyt, sistemul Apple pentru sincronizarea unui Apple Watch cu diferitele echipamente ale sălii.

    Există o excepție limitată pentru ultimul criteriu, mai ales pentru sălile cu aparate care nu suportă GymKit. În general, un procentaj nespecificat din totalul echipamentelor pentru sală ar trebui să accepte sistemul.

    În teoretie, parteneriatul este un câștig pentru toți cei implicați. Utilizatorii de Apple Watch beneficiază de o experiență mai bună la sală și eventuale reduceri.

    Pe de altă parte, compania Apple primește săli care nu numai că oferă suport pentru produs, ci și oferă avantaje clienților lor. Avantajul sălilor de gimnastică este acela că obțin clienți ca urmare a parteneriatului.

    De ce Apple Watch te răsplătește  pentru mersul la sală

    Parteneriatul cu sălile este cea mai recentă încercare a companiei Apple pentru a asocia purtarea unui Apple Watch cu un stil de viață sănătos și cu economisirea banilor. De asemenea, acest lucru a funcționat și în trecut, când asigurările de viață ofereau reduceri persoanelor care purtau ceasuri Apple.

    Deși este o inițiativă bună atât pentru companie cât și pentru clienții ei, persoanele care nu-și pot permite un Apple Watch nu vor beneficia de aceste reduceri. Prețul unui Apple Watch începe de la 181 euro, iar pentru unul cu conectare la telefon prețul începe de la 406 euro.

    Programul este gratuit pentru sălile care doresc să se înscrie, deși nu se știe cât de mare este avantajul pentru ele dacă acesta este redus numai  la utilizatorii Apple. În schimb, dacă compania ar promova sălile partenere, acesta ar fi cu adevărat un beneficiu. Însă, nu există nicio informație despre sălile partenere în Apple Maps sau Apple Health.

    Până în momentul de față, Apple are 4 parteneri: YMCA, Crunch Fitness, Basecamp Fitness și Orange Theory. Fiecare sală are diferite avantaje pentru utilizatori.

    Crunch oferă reduceri pentru persoanele care frecventează regulat sala, în timp ce Orange Theory oferă carduri cadou. YMCA oferă cursuri pentru copii, iar Basecamp face publicitate unui program care poate oferi abonaților un Apple Watch gratuit.

    Dacă programul va fi unul de succes, poate vom vedea un astfel de parteneriat extins și în alte regiuni ale lumii.

    Cele mai noi știri

    Pe același subiect

    Leave a reply

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.