More

    Sistemul de tracking Covid-19 al Apple și Google: Noi detalii!

    Avem noi detalii despre sistemul de tracking Covid-19 al Apple și Google. Cele două companii de tehnologie vin cu noi specificații despre proiectul ambițios de sănătate publică pe care îl dezvoltă împreună.

    Vineri, Apple și Google și-au revizuit propunerea de tracking a contactelor, la doar două săptămâni după ce sistemul a fost anunțat pentru prima dată. Un reprezentant Apple a declarat că modificările au fost rezultatul feedback-ului pe care ambele companii l-a primit cu privire la specificații și la modul în care acest serviciu ar putea fi îmbunătățit. De asemenea, companiile au lansat o pagină de „Întrebări frecvente”, care redă o mare parte din informațiile deja făcute publice.

    Reprezentanții fiecărei companii s-au angajat pentru prima dată să dezactiveze serviciul după ce focarul este adus sub control. Decizia dezactivării va fi luată de la o regiune la alta. Însă, nu este clar modul în care autoritățile de sănătate publică ar ajunge la o astfel de decizie. Cu toate acestea, inginerii au declarat că API-urile nu sunt menite să fie utilizate la nesfârșit.

    Sistemul de tracking Covid-19 al Apple și Google: Ce știm despre criptare

    Unele dintre modificări par concepute pentru a rezolva problemele de confidențialitate apărute după lansarea inițială. Conform noilor specificații de criptare, cheile de tracking zilnic vor fi acum generate aleatoriu.  În primă fază cheile de criptare erau derivate din cheia privată a unui utilizator. Cheia este partajată la baza de date centrală dacă un utilizator decide să raporteze diagnosticul pozitiv. Unii experți în criptare au arătat îngrijorare față de vechiului protocol de criptare. Mai precis, anumite atacuri ar fi putut lega acele chei de un anumit utilizator în cazul în care se păstra vechiul protocol. Anonimitatea unei persoane ar fi mai ușor de păstrat cu cheile generate aleatoriu.

    Ca parte a modificării, cheia zilnică este denumită acum „cheia de urmărire temporară”. De asemenea, cheia de urmărire pe termen lung inclusă în specificația inițială nu mai există.

    Noua specificație de criptare asigură protecții specifice în jurul metadatelor asociate cu transmisiile Bluetooth ale sistemului. Alături de cheile aleatorii, vor exista dispozitive care vor transmite nivelul de putere al bazei (folosit pentru calcularea proximității). Aceste dispozitive vor arăta și pe ce versiune a sistemului sunt rulate cheile. Aceste informații ar putea fi utilizate pentru identificarea anumitor utilizatori. Astfel, inginerii au pus la punct un nou sistem de criptare, pentru a evita decodarea cheilor în tranzit.

    Noi specificații legate de sistemul de tracking Covid-19

    Apple și Google schimbă modalitatea de descriere a proiectul. Protocoalele au fost anunțate inițial ca un sistem de urmărire a contactelor.  Acesta este denumit acum ca sistem de „notificare a expunerii”. Aplicațiile și protocoalele propuse ar putea prezenta anumite funcții de urmărire tradițională a contactelor. Însă, acestea nu pot face munca mai sofisticată de intervievare a subiecților și identificarea grupurilor de infecții.

    Cele din urmă sunt cruciale în eforturile viitoare de sănătate publică. Schimbarea numelui reflectă faptul că noul sistem ar trebui să fie „în serviciul unor eforturi mai ample de urmărire a contactelor de către autoritățile de sănătate publică.”, spun Apple și Google.

    Niciuna dintre modificările de vineri nu se referă la modul în care autoritățile medicale vor verifica diagnosticul pozitiv pentru a preveni falsuri positive. Acest aspect va fi adresat dezvoltatorilor de aplicații specifice. Având în vedere variațiile largi ale sistemelor de sănătate la nivel internațional, inginerii spun că este mai bine ca autoritățile locale să își dezvolte propriul sistem de verificare.

    Va fi sistemul adoptat de sistemele de sănătate?

    Una dintre cele mai mari întrebări persistente în jurul proiectului este dacă va fi adoptat de agențiile de sănătate publică. Însă pentru moment nu avem alte detalii cu privire la parteneriate specifice. Cu toate acestea, Apple și Google au discutat proiectul cu zeci de părți interesate, inclusiv agenții de sănătate publică.

    Prima fază a programului va fi distribuită printr-un API whitelisted. Noile documente oferă câteva detalii despre limitele specifice pentru cine va avea acces. „Aplicațiile vor primi aprobarea pe baza unui set specific de criterii concepute pentru a se asigura că sunt administrate doar împreună cu autoritățile de sănătate publică, să îndeplinească cerințele noastre de confidențialitate și să protejeze datele utilizatorilor.”, se arată în noile documente. Nu este clar dacă aceste criterii ar permite aplicațiile bazate pe Android distribuite în afara magazinului Google Play.

    URMĂREȘTE-NE

    16,065FaniÎmi place
    1,142CititoriConectați-vă
    12,897AbonațiAbonați-vă

    Cele mai noi știri

    Pe același subiect

    Leave a reply

    Please enter your comment!
    Please enter your name here