Cu Galaxy A41 mi-am recăpătat ambiția de a citi

Mădălina Gănescu
- 31.08.2020, 10:04 în Aplicaţii
2

SHARES

Cu Galaxy A41 mi-am recăpătat ambiția de a citi. Anul acesta am realizat cât îmi lipsește ambiția. Mi-am propus la finalul anului trecut să nu treacă o lună de zile fără să fi citit o carte. Dar ce să vezi, au trecut ele 8 luni și tot ce am apucat să citesc au fost 3 pagini dintr-un tratat de marketing.

Da, citesc mult editoriale, opinii și anchete de pe internet. Însă, nu am mai citit de multă vreme o carte de dezvoltare personală, spre exemplu.

Și, da s-ar putea să aud cârcoteli, că vezi Doamne, guru în dezvoltăre personală nu fac decât să câștige bani pe urma nevoilor oamenilor de a se redescoperi. În contrapondere, eu zic doar să citiți astfel de cărți când simțiți că sunteți în impas și să trageți apoi concluziile.

Ultima carte de dezvoltare personală pe care am citit-o a fost ”Călugărul care și-a vândut Ferrari-ul” de Robin Sharma, acum 7 ani

A fost chiar înainte cu aproximativ o lună să îl cunosc pe Cristi. Aveam 22 de ani, păream lipsită de griji, dar de fapt eram lipsită de orientare.

Aveam un job deja de 3 ani de zile, terminasem facultatea și am intrat la master la buget la Managementul Instituțiilor Mass-Media. Eram tânără (nu că acum n-aș fi) și nu dădeam socoteală la nimeni. Prin asta practic ar fi trebuit să dărâm ziduri. Însă, tot ce făceam era să dezvolt des atacuri de panică și frustrări.

Mă enervam ușor, nu suportam ideea că oamenii sunt leneși, că nu țin pasul cu schimbarea sau că merg la serviciu doar pentru a lua salariul ăla la final de lună. De fapt, nu suport aceste aspecte nici acum. Pe de altă parte, am învățat să nu le mai las să mă afecteze. Cel puțin, când ești pe cont propriu cu business-ul, e ca tine sau deloc și parcă se schimbă percepția asupra lumii.

În urmă cu mai bine de o lună de zile, Samsung a lansat oficial seria Galaxy A în România. În cadrul conferinței de presă ne-a provocat să venim cu idei de abordare a telefoanelor de la A21s la A71. Așa au prins formă filmările ”A de la Antrenament” și ”A de la Aventură” pe care le găsiți pe canal. Însă, cea mai provocatoare abordare pe care am propus-o Samsung a fost ”A de la Ambiție” cu Galaxy A41.

Da, e provocator să faci sport și e provocator să mergi cu motocicleta dacă nu ai mai făcut asta niciodată. Însă, cred că cel mai provocator este să citești. Cărțile înseamnă cunoaștere, descoperire de sine și descoperire a lumii care ne înconjoară.

Galaxy A41

Fac o paranteză care mi se pare că ilustrează foarte bine ce se întâmplă în multe familii din România

La un moment dat, Maria se uita la un interviu cu o tânără din Bârlad care nu avea 30 de ani, dar deja era mamă a 3 copii. Mi-a atras atenția pentru că plângea și spunea că de 17 ani concubinul o bate, iar poliția sau primăria, cu asistența socială nu au intervenit niciodată.

Spunea ea, pentru că asta mi s-a părut incredibil: ”Nu știu unde să mă duc, nu știu la cine să apelez să scap. Eu nu știu ce legi să citesc, nu am citit niciodată și tot ce am putut să fac a fost să iau copiii și să plec la sora mea.”

Iar atunci mi s-a făcut un declic în minte – cât de ușor i-ar fi fost acestei femei dacă ar fi citit legea. Cât de ușor i-ar fi fost dacă ar fi citit cărți în general. Cât de ușor i-ar fi fost ei și copiilor ei dacă ar fi știut că există o lege prin care concubinului ei îi este interzis să aibă acces în casa ei, care e pe numele ei, dacă nu e soț cu acte în regulă și nu are cotă parte la proprietate. Ea nu știa nici că poate oricând să îl scoată în drum și că poate solicita ordin de restricție pentru ea și copiii ei.

Desigur, este extrem de complex acest subiect și, după cum am spus, îl găsim duplicat la mii de alte cazuri din România și din lume. De aceea, e cazul să avem mai multă ambiție să citim.

Azi o pagină, mâine două, poimâine zece

Așa și doar așa ne îmbogățim vocabularul și ne ținem antrenați neuronii. E dureros să ajungi la vârsta de 60+, iar pentru că în ultimii 10 ani te-ai uitat doar la televizor și nu ai citit o carte, să nu poți să exprimi ce gândești. Și, e mai dureros să nu știi ce legi te apără, că parlamentarii fac legi, guvernul dă ordonanțe de urgență sau că sănătatea e asigurată prin lege.

Eu am sesizat că telefonul îmi mănâncă foarte mult din timpul liber. Când nu sunt la PC să editez sau să scriu texte, sunt pe Instagram, Facebook sau YouTube. De asta, sunt sigură că vor mai trece, poate, 8 luni și nu o să citesc o carte în format fizic. Motiv pentru care, mi-am propus să îmi dezvolt un nou obicei. Să citesc cărți online. Să le descarc în telefon, unele gratis, altele contra-cost. Astfel, ori de câte ori îmi vine să pierd vremea pe social media, să deschid o carte pe telefon.

În Google Play Store, spre exemplu, găsești inclusiv ”Bunele Maniere” sau ”Codul Penal și Civil”, apropo de ceea ce spuneam mai devreme despre cazul din Bârlad. Mai mult decât atât, ai ”Constituția României” care e mai presus de toate legile și care întotdeauna te va apăra pe tine, cetățeanul de rând.

Poate nu știi Imnul României

Pe noi ne învățau la școală la ora de muzică și săptămânal îl cântam în școala primară. Ei bine, îl găsești și pe acesta în magazinul de aplicații. Găsești manuale de cultură generală, cum ar fi ”Județele României” sau poți descărca o mulțime de aplicații și cărți pentru educație rutieră.

Desigur, acestea sunt doar câteva exemple dintre sutele de mii din magazinul de aplicații. Aștept cu nerăbdare digitalizarea completă a învățământului românesc. Aștept ca fiecare elev să aibă o bibliotecă în telefonul cu ecran care protejează vederea. Aștept ca cititul a 10 pagini pe zi să fie un obicei cum este să intri zi de zi pe TikTok, Instagram sau Facebook.

Remarc cu stupoare că sunt zeci de oameni zilnic care îmi scriu și fac greșeli gramaticale. Pentru ei, spre exemplu, există aplicații precum ”Gramatica limbii românii”. Poți învăța limbi străine online, cu diferite aplicații. Trebuie doar să vrei.

gramatica limbii romane

Dicția este, din nou, un subiect care nu trebuie neglijat

Nimeni nu își dorește să stea de vorbă cu o persoană care mănâncă consoane, vocale sau nu articulează corect cuvintele. E obositor și frustrant să nu înțelegi ce vrea să spună o persoană, doar pentru că nu știe să respire corect când îți explică ceva.

O aplicație foarte bună prin care poți să îți lucrezi dicția este ”Discție.ro” creată de Carmen Ivanov. Ai aici o serie de quiz-uri prin care te poți testa cât de mult poți greși când vorbești. Cum de altfel, ai câteva exerciții de dicție pe care poți să le faci periodic, să poți pronunța corect cuvintele cu ș, ț, r.

dictie.ro

Și nu ai nevoie de nimic mai mult decât de telefonul tău – Galaxy A41

Nu trebuie să fie un smartphone high-end. Poate să fie și doar un Galaxy A41, pe care noi l-am mai testat la Noobz când s-a lansat. Am testat, de asemenea, A51 și A71, dar și A21s și A31. A, da, iar indiferent de telefonul folosit, protejați-l cu o husă de protecție.

husa de protectie

Prețul Galaxy A41 este de 1150 lei acum, la reducere pe eMAG. Din punct de vedere specificații, ai tot ce-ți trebuie pentru a-ți recăpăta ambiția de a citi măcar o carte pe lună. Și nu trebuie să fie o carte complexă.

Dar să fie o carte cu tâlc. Să fie acea carte care să aducă plus valoare în viața ta. O carte care să te ajute să-ți cunoști drepturile, să începi să ai ceva mai multă încredere în tine sau pur și simplu o carte sau o aplicație care să te ajute să înveți pentru permis. Totul ține de obișnuință și de a reuși să îți creezi un automatism, la fel cum o faci cu orice altă aplicație din telefon.

Eu am exersat asta în ultima săptămână folosind Galaxy A41

Iar dacă nu ai și nu ai timp să citești cărți, poți să asculți audiobook-uri. Decât să dai play la încă un episod din Vulpița, pentru că se pare că încă e în vogă, descarcă audiobook-uri în telefon. Ascultă-le în mașină, ascultă-le când mergi pe stradă, ascultă-le înainte să mergi la somn. Folosește Spotify, Apple Podcasts și Google Podcasts pentru podcast-uri. Profită de ele la maximum și vei fi mai bogat cu fiecare nouă informație pe care o primești.

Pentru că informația înseamnă putere. Iar un popor deștept va fi mult mai greu de manipulat. Ține minte asta, tu cel care vezi acest video și transmite mai departe celor dragi.

Folosiți cu încredere aplicații precum Cărți Play de la Google. În Google Play Store găsiți cărți gratis sau contra cost, trebuie doar să aveți ambiția de a le citi pe telefon. Eu mi-am propus să îmi dezvolt acest obicei și am început cu o serie de cărți pe leadership. Da, știu, nu mă pot desprinde de un domeniu pe care am ales să îl studiez încă de acum peste 7 ani. Îmi place, mă pasionează îmi pare rău că nu am suficient timp să-l aprofundez.

Galaxy A41: Găsiți și voi domenii care vă pasionează

Cu un search pe Google sau cu o serie de aplicații, documentarea o puteți face oriunde vă aflați. Nu ai nevoie de tehnologii scumpe, de telefoane high-end sau de PC-uri pentru a învăța lucruri noi. Un smartphone cu 4GB de RAM, 64GB de RAM și suport pentru card microSD e tot ce vă trebuie.

Un display de 6.1 inch e mai mult decât decent pentru a citi oriunde și oricând. Iar pentru a vă proteja vederea, telefoane cum e A41 vă permite să activați funcția Filtru Albastru. Personal, o folosesc activă inclusiv pe timp de zi, pentru că mi se pare mult mai blândă cu ochii mei.

Bateria de 3500 mAh te ajută să citești destul de mult. Să ai tu chef să termin o carte de câteva sute pagini și să nu te agațe Facebook sau Instagram, că energie este suficientă. Cristi, spre exemplu, a dezinstalat aplicația Facebook de pe telefon.

O mai folosește doar pe desktop, iar pe telefon vorbește strict pe Messenger dacă situația impune. În rest, mai pierde timp pe Instagram când și când, dar spune că nu mai este la fel de nervos cum era înainte din cauza postărilor care îi apăreau în feed.

Ai ambiția să ajungi la cea mai bună versiune a ta

Asta îmi spun zi de zi și îi transmit și lui Cristi mereu. Indiferent ce spune și crede lumea despre tine, important este să fii tu mulțumit cu tine. Să înveți să îți cauți informațiile care să te ajute. Pentru că ele există, așteaptă doar să le găsești. Iar dacă la bibliotecă e greu să ajungi, într-o bibliotecă digitală intri prin doar câteva click-uri.

Sunt bune și jocurile de strategie sau cele de cultură generale. Așa că, le poți alterna cu un podcast ascultat sau cu o carte citită. Personal, mi-am făcut selecția de podcast-uri pe care să le ascult de pe A41 până la finalul acestei luni și cartea pe care să o citesc până se încheie luna.

Pentru septembrie, continui cu acest obicei de pe telefonul personal și chiar vă rog, din când în când să mă întrebați ce am mai făcut, ce mai recomand. În egală măsură, o să aștept de la voi propuneri și recomandări.

Galaxy A41: Telefoanele nu sunt doar pentru a vorbi la ele

Cum nu sunt doar pentru a sta pe Facebook și TikTok. Cei mai mulți dintre utilizatori nu le folosesc la capacitate maximă și e păcat. Avem o mulțime de conținu digital realizat pe care prea puțini români îl folosesc. Poate și de asta se descurajează dezvoltatorii și nu mai vin cu update-uri.

Sunt curioasă care e ultima carte pe care ați citit-o voi? De asemenea, ce recomandări aveți și care este ambiția pe care v-ați setat-o pentru luna septembrie. Pe lângă lista de podcast-uri pe care vreau să le ascult și cartea pe care mi-am propus să o citesc de pe telefon, vreau să revin la sală. Am nevoie să înot din nou, să îmi lucrez mușchii spatelui și să suplinesc orele de stat pe scaun la birou în fiecare zi.

Nu plecați fără să lăsați un feedback în comentarii și dacă vă e util video, dați-l mai departe.

Abonează-te la YouTube Noobz | Urmărește-ne pe Instagram | Dă like la Facebook Noobz
YOUTUBE NOOBZ
Abonează-te pentru a primi conținut video GRATUIT de calitate!
 
COMENTARII

Comentarii

comentarii

YOUTUBE NOOBZ
Abonează-te pentru a primi conținut video GRATUIT de calitate!