Peste 1000 de profesori din România și Republica Moldova au discutat, împreună cu experți în educație, reprezentanți ai instituțiilor publice și ai organizațiilor nonguvernamentale active în domeniu, noi abordări ale învățării și soluții didactice în cadrul conferinței „Educația în era digitală”, eveniment deschis al programului Digitaliada.
Evenimentul online a marcat finalul unui semestru plin de provocări și incertitudine pentru școlile din România. De asemnea, a inclus prezentări de proiecte și resurse digitale create de profesori, modele de lecții online și dezbateri aplicate despre lecțiile învățate în această perioadă.
Pe 28 și 29 ianuarie, profesori din România, Republica Moldova, dar și invitați din Franța și Polonia au prezentat soluțiile puse în practică în perioada suspendării cursurilor școlare. De asemenea, au discutat despre felul în care acestea ne vor schimba pe termen lung abordarea față de educație.
Victor Negrescu, Vicepreședinte al Comisiei pentru Educație și Cultură din Parlamentul European
„Am văzut cu toții cât de dificilă a fost această transformare, pentru care ne credeam pregătiți, și am văzut și costurile uriașe în formarea generațiilor următoare generate de lipsa noastră de pregătire.
În Parlamentul European am aprobat un raport care îndeamnă statele membre să aloce pentru educație 10% din resursele oferite în Planul de Redresare și Reziliență, iar recomandarea europeană este ca 20% din aceste resurse să se îndrepte spre digital, cu accent spre zona de formare a competențelor digitale. Este esențial ca aceste resurse să fie alocate și folosite adecvat.”
Peste 25 de profesori, directori și inspectori școlari au prezentat proiecte și resurse educaționale deschise. Mai mult decât atât, au contribuit, alături de specialiști din diferite domenii, la discuții specifice. Aceste discuții au fost inclusiv despre digitalizarea managementului școlilor și formarea profesorilor pentru folosirea metodelor digitale în procesul educațional.
Nu a lipsit nici opinia elevilor, reprezentați în cadrul conferinței de Rareș Voicu, Președinte al Consiliului Național al Elevilor. Ministerul Educației și Cercetării a fost reprezentat prin prezența dlui Sorin Ion.
Președintele Fundației Orange România, dna Dana Deac:
„Noul normal înseamnă să îți formezi gândirea flexibilă, să reînveți meserii sau să înveți altele. Continua schimbare va fi noul normal pentru care trebuie să fie pregătiți tinerii. Abilitățile digitale vor fi învățate repede. Flexibilizarea gândirii, deschiderea spre nou, inovație, spre procesul de învățare continuă – acestea sunt provocările și noile deziderate ale școlii astăzi.”
Rezultatele discuțiilor vor fi sintetizate de Fundația Orange sub forma unui raport. Acesta va analiza și datele transmise de peste o treime dintre profesorii participanți la eveniment, prin intermediul unui chestionar, cu scopul de a extrage o serie de concluzii, recomandări și bune practici pentru viitor. Puteți urmări înregistrările dedicate celor două zile de conferință aici.