More

    Samsung lansează Samsung Internet 14.0 Beta

    Samsung lansează Samsung Internet 14.0 Beta. Acesta oferă setări îmbunătățite de confidențialitate și securitate. De asemenea oferă o experiență de vizualizare reînnoită pe dispozitivele pliabile Galaxy și noi inovații privind interfața de utilizare.

    Samsung lansează Samsung Internet 14.0 Beta

    „Samsung caută în permanență noi modalități de a îmbunătăți securitatea serviciilor sale și de a proteja confidențialitatea utilizatorilor. Cu Samsung Internet 14.0 beta ne dorim ca utilizatorii să se bucure de o navigare lipsită de griji, știind că pot avea control deplin și vizibilitate asupra datelor lor cu caracter personal”, spune Du Kim, VP and Head of Web R&D Group, Mobile Communications Business, Samsung Electronics.

    Samsung Internet 14.0 beta oferă o protecție sporită în timpul navigării cu ajutorul funcției Smart Anti Tracking îmbunătățită. Funcția detectează imediat încercările de urmărire și colectare de date ale oricărui site web.

    Samsung Internet 14.0 beta introduce, de asemenea, un nou panou de control de securitate. Panoul este conceput pentru a facilita monitorizarea și controlul setărilor de confidențialitate, dar și vizualizarea statisticilor zilnice utile. Această funcție ajută în luarea unor decizii informate și sigure cu privire la caracteristica de confidențialitate.

    Modul Flex pentru Utilizatorii de dispozitive pliabile Galaxy

    Acesta va permite vizionarea unui videoclip în jumătatea superioară a ecranului, în timp ce comenzile video vor fi afișate în jumătatea inferioară.

    Cu Samsung Internet 14.0, modul Flex va fi activat automat la redarea unui videoclip pe ecran complet. Astfel, nu va mai fi nevoie de activarea funcției Asistent Video în prealabil.

    Samsung Internet 14.0 beta permite funcției App Pair să lanseze în mod simultan mai multe browsere de internet Samsung. Astfel, utilizatorii pot vizualiza conținutul web într-un format de ecran divizat.

    Cu Samsung Internet 14.0 beta, utilizatorii își pot personaliza experiența de navigare online, aplicând fontul preferat. Introducând „Labs” în meniul Samsung Internet Settings, fonturile site-urilor web se vor sincroniza cu cele de pe telefon.

    Alte caracteristici utile ale Samsung Internet 14.0 beta:

    Funcția „S Pen to text” pe seria Galaxy Tab S7: folosind S Pen-ul, utilizatorii pot scrie acum direct în zona casetei de text, iar scrierea de mână va fi transformată automat în text digital.

    Modul Reader: modul Reader îmbunătățit poate fi utilizat pentru a reorganiza automat paginile cu conținut ridicat de text într-un format mai ușor de citit.

    Extensie de traducere: dezvoltată de motorul de traducere Samsung Research, această extensie de browser acceptă 18 limbi, permițând vizualizarea cu ușurință a traducerilor din timpul navigării pe pagina web.

    După perioada de testare beta, Samsung Internet 14.0 va fi lansat oficial în luna aprilie. Utilizatorii care folosesc deja Internet Samsung, vor primi o notificare atunci când noua versiune va fi disponibilă.

    URMĂREȘTE-NE

    16,068FaniÎmi place
    1,142CititoriConectați-vă
    12,649AbonațiAbonați-vă

    Cele mai noi știri

    Pe același subiect

    Leave a reply

    Please enter your comment!
    Please enter your name here