More

    Mesajele personalizate imprimate direct pe flori

    URMĂREȘTE-NE

    16,065FaniÎmi place
    1,142CititoriConectați-vă
    13,030AbonațiAbonați-vă

    Mesajele personalizate imprimate direct pe flori sunt de acum disponibile și în România. O campanie românească lansează acest tip de serviciu și este disponibil tuturor.

    FlorideLux.ro anunță lansarea serviciului „Trandafiri care vorbesc”, ce oferă posibilitatea imprimării unui mesaj pe flori, în special trandafiri. FlorideLux este prima florărie din România care oferă acest tip de serviciu pe scară largă.

    Compania vizează vânzări de 20.000 de euro generate de acest serviciu în primul an de la lansare. Dar și extinderea în viitorul apropiat a gamei de flori pe care se poate face imprimarea, precum lalale sau cale.

    Mesajele personalizate imprimate direct pe flori

    Clienții care aleg acest serviciu pot imprima pe trandafiri orice tip de mesaj care să nu fie mai mare de 30 de caractere. Pot folosi coduri QR sau fotografii cu puțină informație.

    Astfel, aceștia aleg în pagina de produs mesajul standard, iar dacă doresc unul personalizat îl pot adăuga. Prețul produsului se ajustează automat în funcție de tipul mesajului.

    Ulterior, mesajul clientului este pregătit pentru imprimare conform cerințelor acestuia, utilizându-se o imprimantă dedicată care funcționează independent. Acest lucru permite companiei să răspundă cu rapiditate solicitărilor. Imprimarea se face color, iar pentru o estetică de impact, reprezentanții FlorideLux recomandă alegerea a maximum două culori.

    „Conceptul noului serviciu a pornit de la ideea de a personaliza și mai mult buchetul cu flori, primind multe cereri în acest sens din partea clienților de-a lungul timpului. Astfel am lansat serviciul <Trandafiri care vorbesc>, fiind prima florărie din România care oferă această opțiune la scară largă. Totodată, pentru companii putem imprima logo-ul pe trandafiri, cale, lalele sau alte flori cu suprafață lină care permit imprimarea”, a declarat Marius Dosinescu, CEO și fondator FlorideLux.

    Potrivit reprezentanților companiei, prețul pentru un astfel de serviciu variază între 27 și 47 de lei per fir. Prețul oscilează și în funcție de tipul mesajului ales.

    Noul serviciu se adresează persoanelor care pun accentul mai mult pe gestul de a dărui decât pe volum sau cantitate. Dar își doresc în același timp ca impactul cadoului lor să fie unul puternic pentru destinatar.

    Cele mai noi știri

    Pe același subiect

    Leave a reply

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.