More

    Germania lovește piața crypto rusească

    URMĂREȘTE-NE

    16,065FaniÎmi place
    1,142CititoriConectați-vă
    13,030AbonațiAbonați-vă

    Germania a închis serverele pentru piața rusească Hydra din darknet. Autoritățile au confiscat 25,2 milioane de dolari echivalent în Bitcoin, a anunțat marți Biroul Federal al Poliției Criminale din Germania.

    Hydra este o piață mare de pe dark web care servește drept centru pentru tranzacțiile de droguri, informații furate despre carduri de credit, bancnote false, documente false și alte bunuri sau servicii ilegale.

    Piața se adresează în primul rând infractorilor din Rusia și din țările din jur. „Trezorierii„, sau traficanții conectați la site, distribuie droguri în întreaga regiune, ascunzându-le în locații de preluare geo-etichetate.

    Odată cu închiderea serverului cu sediul în Germania, autoritățile lansează acum o investigație asupra „operatorilor și administratorilor necunoscuți” ai Hydra. Aceștia sunt suspectați de vânzare de narcotice și de implicare în spălare de bani. Deși Hydra este cunoscut pentru facilitarea vânzării de narcotice, un raport al organizației Flashpoint indică spălarea de criptomonede ca fiind o alt fenomen în creștere.

    Infractorii cibernetici ar putea cumpăra criptomonede de la alți vânzători în schimbul rublelor, iar apoi să primească banii prin intermediul unor aplicații de plată precum YooMoney, Tinkoff sau QUIWI.

    Alți spălători de criptomonede ar opta pentru o metodă de livrare similară cu cea folosită pentru droguri. Mai exact un curier ar îngropa banii într-un loc discret, pe care clientul l-ar dezgropa ulterior.
    După cum informează Wired, firma de investigare Chainanalysis a găsit 200 de milioane de dolari în criptomonede furate care circulau pe platformă în 2021 și la începutul anului 2022, inclusiv 5 milioane de dolari legate de fraudă, 4 milioane de dolari legate de ransomware și 4 milioane de dolari din surse sancționate.

    Acțiunile noastre trimit astăzi un mesaj infractorilor că nu vă puteți ascunde pe darknet sau pe forumurile lor și că nu vă puteți ascunde în Rusia sau oriunde în lume„, a declarat secretarul Trezoreriei, Janet L. Yellen. „În coordonare cu aliații și partenerii, cum ar fi Germania și Estonia, vom continua să destructurăm aceste rețele„.

    Cu aproximativ 17 milioane de conturi de clienți și 19.000 de reselleri, BKA din Germania și Oficiul Central pentru Combaterea Criminalității Cibernetice spun că Hydra are cea mai mare rată de cifră de afaceri dintre toate piețele ilegale din lume, estimând o cifră de afaceri de aproximativ 1,23 miliarde de euro numai în 2020.

    Autoritățile germane mai notează faptul că tranzacțiile cu criptomonede pe Hydra sunt deosebit de greu de urmărit datorită unui serviciu de ascundere a criptomonedelor numit Bitcoin Bank Mixer.

    Cele mai noi știri

    Pe același subiect

    Leave a reply

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.