Se întâmplă în tech joi, 04 iulie 2019

Cristian Gănescu
- 5.07.2019, 16:14 în Se întâmplă în tech
20

SHARES
samsung

Se întâmplă în tech joi, 04 iulie 2019 începe cu cel mai așteptat festival de la malul mării – Neversea. Suntem și noi aici, mulțumită Orange. Ne propunem să ne bucurăm de muzică și de atmosferă, dar mai ales să aflăm cu ce tehnologii noi ne surprinde festivalul anul aceasta. Desigur, în articolul de astăzi vorbim și despre telefoane, sustenabilitate și aplicații periculoase.

Neversea 2019 a început în forță

Suntem și noi aici, ne familiarizăm cu zonele de activare, după care revenim cu impresii într-un video special de la Neversea. Am dat deja o raită pe la scenele Orange și Samsung. Ne-a cucerit o saltea pe care poți să sari în voie în timp ce te joci și slăbești, iar pe scaunul de realitate virtuală de la Samsung sigur trebuie să îl urc pe Cristi.

Utilizatorii Samsung își pot diagnostica telefoanele la cornerul dedicat din cortul Orange. Iar dacă vreți să aveți tatuaje de festival, puteți să vă faceți unele chiar după ce vă diagnosticați telefonul.

Cine este curios să testeze tehnologiile de pe Galaxy S10 de la Samsung, poate să meargă în camera cu iluzii optice amenajată special pe malul mării. Cât timp vă distrați cu realitatea augmentată, lăsați telefonul la încărcat într-una dintre stațiile de încărcare Samsung.

Internetul în perimetrul festivalului este asigurat de Orange. Abonații Orange primesc 4G nelimitat în festival în toate cele 4 zile. Festivalierii care nu sunt abonați Orange se pot bucura de rețeaua wireless a operatorului.

Sunt multe zone atractive în festival, iar numărul festivalierilor pare să fi crescut considerabil față de anul trecut, așa că o să avem ce să vorbim în curând. Tot ce filmăm la Neversea e prin lentila Hero 7 Black Dusk White, o cameră senzațională pentru astfel de evenimente.

Încă mai sunt disponibile bilete de o zi cu acces general și le puteți achiziționa de pe site-ul festivalului sau direct de la intrarea în Neversea.

se întâmplă în tech joi - Neversea

Se întâmplă în tech joi, 04 iulie 2019!

Huawei Mate 30 Pro ar putea avea o cameră cu design circular

Huawei lucrează la un număr diferit de produs, inclusiv la noi variante de flagship-uri din seria Mate. Nu există o confirmare oficială că telefoanele Huawei vor beneficia în continuare de tot sprijinul Android de la Google. Totuși, producătorul chinez pare să aibă planuri mari prin care să surprindă atenția utilizatorilor.

Care este cea mai bună specificație de pe un telefon high-end Huawei? Camera. Atunci, Huawei mizează tot pe set-up-ul de cameră și în cazul viitorului telefon Mate. Rămâne să vedem dacă atât pe Mate 30, cât și pe Mate 30 Pro sau doar pe unul dintre ele.

Mate 30 ar putea avea un design de cameră circular care prezintă 4 camere principale. Ceea ce nu ne-ar surprinde deloc, dacă luăm în calcul designul cu 3 camere de pe Mate 20 Pro, inspirat de la farurile Porsche. Modulul de cameră este semnat tot Leica și are un aspect futuristic.

Când se va lansa viitoarea serie Mate de la Huawei, rămâne să aflăm. De asemenea, și dacă va veni cu sistemul de operare Hongmeng sau va oferi suport Android.

se întâmplă în tech joi mate 30 pro

Profiturile Samsung ar putea să scadă cu 56% de la an la an

Profiturile Samsung pentru trimestru al doilea din 2019 s-ar putea să scadă cu 56% de la an la an. ”Presupunem că veniturile mai slabe pentru afacerea cu telefoane a dus la câștiguri mai slabe decât ne așteptam pentru T2 din 2019.”, spune analistul SK Kim de la Daiwa Capital Markets. ”Deși, presupunem că va exista o creștere a vânzărilor de smartphone-uri (cu 7% de la trimestru la trimestru). De asemenea, vor fi vânzări slabe pentru smartphone-urile premium (Galaxy S10) și promoții agresive pentru modelele mid-range, precum seriile Galaxy A, care este un produs cu marjă redusă.”

Samsung a fost afectată și de interzicerea Huawei în Statele Unite ale Americii. De vreme ce, compania chineză folosește componente de la Samsung. Iar dacă Huawei vinde mai puțin, comenzile de componente scad.

Apple a fost nevoită să plătească Samsung suma de 683 milioane de dolari pentru că nu a reușit să achiziționeze numărul de display-uri iPhone agreat. Inițial, erau estimări de penalizare de 170 de milioane de dolari, dar în final s-a ajuns la 683 de milioane.

Acesta ar putea fi cel mai slab profit întregistrat de Samsung din trimestrul al 3-lea din 2016 până în prezent. Veniturile sunt așteptate să scadă cu aproximativ 4% la 47.89 miliarde de dolari.

samsung

Se întâmplă în tech joi, 04 iulie 2019

10 milioane de utilizatori Android au fost păcăliți de aplicația falsă ”Updates for Samsung”

Aplicația ”Updates for Samsung” promite update-uri firmware, dar în final oferă doar reclame și îți cere bani pentru a te lăsa să descarci ceva. Peste 10 milioane de utilizatori au instalat aplicația falsă care se folosește de numele Samsung pentru a promite update-uri de firmware.

În realitatea, utilizatorii sunt redirecționați către un website cu reclame. Mai mult decât atât, pentru a putea să descarci firmware, trebuie să plătești o taxă de 34,99 dolari. Aplicația profită de utilizatorii care doresc să primească mai repede firmware și să-și facă update la sistemul de operare pe telefoanele Samsung.

”Updates for Samsung” nu are nicio legătură cu producătorul Samsung. Site-ul către care ești direcționat din aplicație oferă update-uri firmware Samsung reale atât gratuit, cât și contracost, dar ești limitat de viteza de descărcare.

Recomandăm să utilizați aplicația Samsung Members. Aceasta vă diagnostichează gratuit telefonul și vă oferă toate informațiile de care aveți nevoie pentru update-ul de software, respectiv firmware. Mai mult decât atât, vine cu informații utile despre produsele Samsung, dar și cu știri din tehnologie furnizate de Noobz.

Se întâmplă în tech joi updates for samsung

KLM încurajează oamenii să nu zboare

KLM Royal Dutch Airlines invită călătorii să ia ”decizii responsabile cu privire la călătoriile cu avionul”. Compania încurajează clienții să investească în schema de compensare a emisiilor de carbon din cadrul companiei, CO2ZERO.

”Suntem cu toții în asta. Lucrăm din greu să facem lucrurile corect. Dar toate părțile implicate trebuie să își unească forțele pentru a crea un viitor sustenabil. Toate părțile implicate din industria aviatică, toate corporațiile din orice industrie. Și, da, de asemenea, toți călătorii. Ce poți să faci, în plus față de planurile tale de călătorie?”, transmite KLM.

Mesajul face parte din campania Fly Responsibly de la KLM. Aceasta include un website cu toate informațiile privind angajamentul său față de combustibil și practici durabile. Un video scurt se adresează direct clienților. ”Ședințele trebuie să aibă întotdeauna loc față în față? Nu poți să călătorești cu trenul mai bine? Ai putea contribui la compensarea emisiilor de dioxid de carbon sau să călătorești cu puține bagaje?”

Cu toții trebuie să mai zburăm din când în când. Dar, data viitoare, ia în considerare să zbor responsabil.”, mai spune compania aeriană.

Se întâmplă în tech joi KLM

Se întâmplă în tech joi, 04 iulie 2019

AMD prezintă Radeon Pro WX 3200, o placă video puternică, de dimensiuni reduse, destinată profesioniștilor

AMD a anunțat Radeon Pro WX 3200, o placă video de înaltă performanță, destinată echipării sistemelor profesionale pentru editare în aplicațiile CAD. Radeon Pro WX 3200 este optimă pentru profesioniști, cu un balans ideal între performanță și stabilitate, la dimensiuni reduse.

Radeon Pro WX 3200 asigura o performanță de top în cele mai populare aplicații profesionale ale momentului. Este o placă video certificată oficial de către AutoDesk, Dassault, Siemens NX și Solid Edge, precum și de alți lideri din industria software dedicată profesioniștilor.

Se întâmplă în tech joi AMD prezintă Radeon Pro WX 3200

Huawei lansează pe piața din România smartphone-ul cu camera frontală retractabilă, HUAWEI P Smart Z

Huawei anunță lansarea noului HUAWEI P Smart Z, un smartphone fără notch. Dispozitivul are o cameră frontală retractabilă în corpul telefonului, cu ecran Full HD. Noul HUAWEI P Smart Z este disponibil din luna iulie, la prețul recomandat de 1.399 lei, la partenerii autorizați Huawei, dar și în Huawei Experience Shop – Afi București sau Huawei Service Center.

HUAWEI P Smart Z se remarcă drept un dispozitiv destinat în special studenților și tinerilor angajați, utilizatori dornici să profite de un smartphone performant la un preț atractiv. Dispozitivul este echipat cu chipsetul Kirin 710F, sistem de operare – EMUI 9, HUAWEI P Smart Z. Beneficiaza de fotografiere asistată de inteligența artificială, durată mare de viață a bateriei.

Se întâmplă în tech joi Huawei P Smart Z

Sistemul de recunoaștere facială din Marea Britanie are o rată de eroare de 81%

Informația a apărut în urma unui studiu al Univerității din Essex, dar oficialii poliției neagă că ar fi adevărat.

Studiul, comandat de Scotland Yard, relevă faptul că 4 din 5 indivizi, considerați suspecți, sunt găsiți ulterior ca fiind nevinovați. Concluzia este că acest sistem, dacă este atacat în instanță, are foarte mari șanse de a fi considerat ilegal.

Oficialii poliției pun la îndoială metodoligia folosită care a dus la concluzia studiului. Cercetătorii au măsurat precizia tehnologiei de la 6 din cele 10 locații și au descoperit că în 42 de cazuri de identificare, numai 8 au fost corecte. De aici a rezultat rata de eroare de 81%.

Poliția, în schimb, măsoară precizia diferit. Compară cazurile de identificare corectă cu cele de identificare eronată, raportat la numărul total al fețelor procesate de sistem. Astfel, rezultă o rată de eroare de 0,1%.

Ca urmare a acestui raport, sistemele de supraveghere continuă să ridice multe semne de întrebare, atât de ordin legal, cât și etic.

Sistemul de recunoaștere facială din Marea Britanie are o rată de eroare de 81%

Franța vrea să amendeze Facebook pentru „discurs de ură”

Legea aprobată de camera inferioară a Parlamentului francez. Aceasta va forța companiile să șteargă conținutul în termen de 24 de ore.

Joi, legislativul francez a adoptat o lege extrem de importantă. Aceasta forțează companii precum Facebook și Google să elimine conținutul considerat de către Guvernul francez ca fiind „discurs de ură”.

Legea nu este încă în vigoare, dar dacă trece și de camera decizională, rețelele de socializare vor trebui să elimine orice conținut marcat ca nefiind corespunzător.

Totul a pornit de la propunerea președintelui Emmanuel Macron.  Asta din cauza creșterii atacurilor anti-semite și a limbajului extremist în mediul online.

Franța vrea să amendeze Facebook pentru „hate speech”

Asta se întâmplă în tech joi, 04 iulie 2019. Dacă ajungeți la Neversea, așteptăm să ne scrieți în comentarii sau în privat. Alte știri interesante din tehnologie ne puteți lăsa în comentarii.

Abonează-te la YouTube Noobz | Urmărește-ne pe Instagram | Dă like la Facebook Noobz

YOUTUBE NOOBZ
Abonează-te pentru a primi conținut video GRATUIT de calitate!
 
COMENTARII

Comentarii

comentarii

YOUTUBE NOOBZ
Abonează-te pentru a primi conținut video GRATUIT de calitate!