Orange lansează Raportul Business Internet Security 2020 | NOOBZ.RO

Orange lansează Raportul Business Internet Security 2020

NoobZ
- 25.11.2020, 14:29 în Cultura
3

SHARES
Orange lansează Raportul Business Internet Security 2020

Orange lansează Raportul Business Internet Security 2020. Acest raport detaliază provocările ultimului an în domeniul securității cibernetice. De asemenea, prezintă soluții pe care companiile le adoptă în noul context de muncă la distanță, în care angajații devin mai vulnerabili online. Și nu în ultimul rând, raportul vine cu predicții pentru anul 2021.

După un proces de transformare digitală accelerată al companiilor, mulți dintre angajați au început să lucreze la distanță. Acest lucru i-a făcut să fie mai vulnerabili din punct de vedere al securității. 

Phishing-ul reprezintă 32% dintre cele mai întâlnite atacuri

Deoarece este transmis prin e-mail sau servicii de mesagerie, iar acestea sunt canale online utilizate intens în ultima perioadă. În multe cazuri, atacatorii îmbracă tentativele de phishing în știri ori informații referitoare la răspândirea virusului COVID-19, pentru a atrage atenția utilizatorilor.

Pe locul doi sunt atacurile de tip ransomware

Acestea reprezintă 28% din total, iar acestea au vizat mai ales autoritățile publice.

Pe măsură ce tehnologiile evoluează, sunt descoperite noi vulnerabilități, dar și noi metode de apărare. La nivel local, Bucureștiul a fost orașul cu cele mai multe atacuri blocate, cu o media lunară de 450.000. Capitala României este urmată de Iași și Timișoara, unde au fost blocate, în medie, în ultimul an, 360.000, respectiv 350.000 de atacuri din partea hackerilor.

Raportul Business Internet Security 2020 este realizat folosind date anonimizate colectate din infrastructura serviciului Business Internet Security (BIS) al Orange Business Services. În procesul de raportare sunt analizate, în fiecare lună, peste 5 milioane de amenințări detectate și blocate la nivelul serviciului.

Soluția Business Internet Security protejează informațiile transmise pe internet, precum și datele companiei, de atacuri cibernetice precum DDoS, phishing, spam sau malware. Traficul de date este analizat în centrele de date Orange. Amenințările cibernetice sunt mitigate, fie că este vorba despre mobil, laptop sau alte dispozitive.

Abonează-te la YouTube Noobz | Urmărește-ne pe Instagram | Dă like la Facebook Noobz
YOUTUBE NOOBZ
Abonează-te pentru a primi conținut video GRATUIT de calitate!
 
COMENTARII

Comentarii

comentarii

YOUTUBE NOOBZ
Abonează-te pentru a primi conținut video GRATUIT de calitate!