Flanco deschide al 139-lea magazin

SHARES

Flanco deschide al 139-lea magazin în Odobești, Vrancea

NoobZ
- 8.04.2019, 16:08 în Retail
Flanco deschide al 139-lea magazin

Flanco deschide al 139-lea magazin în Odobești, Vrancea. Magazinele Flanco sunt localizate în 100 de orașe din întreaga țară.

“Cu o suprafață totală de 116 mp, magazinul din Odobești și cei patru angajați și-au întâmpinat primii clienți cu oferte speciale. Ca de altfel și cu produse electro-IT și tehnologii de ultimă generație, precum și cu toate serviciile puse la dispoziție de Flanco la nivel național. Soluții de finanțare avantajoase, livrare la domiciliu și garanție extinsă.”, spune Mihai Barbu, Director Vânzări Flanco Retail.

Magazinul este situat pe strada Ștefan cel Mare, nr. 40, bl. G1, la parter. Acesta este deschis de luni până vineri, între orele 9:00-19:00, iar sâmbăta până la ora 14:00.

Retailerul își propune ca până la finalul anului să deschidă aproximativ 20 de magazine. Și să își consolideze, astfel, prezența pe întreg teritoriul tării, în special în orașe mici și mijlocii.

Flanco deschide al 139-lea magazin

“Am început anul în forță, cu deschideri de magazine în Borșa (jud. Maramureș), Vulcan (jud. Hunedoara), Moreni (jud. Dâmbovița) și Toplița (jud. Harghita). Odată cu deschiderea din Odobești, ne-am bucurat să atingem <<jalonul>> de 100 de orașe în care Flanco este prezent, însă nu ne oprim aici. Doar în următoarea lună avem deja planificate alte trei inaugurări de magazine, două dintre ele în premieră pentru orașele respective.”, spune Dragoș Sîrbu, CEO Flanco Retail.

Pe 12 aprilie, Flanco va deschide primele sale magazine din Pucioasa (jud. Dâmbovița) și Gherla (jud. Cluj). Pe 10 mai va inaugura un al doilea magazin în Roman (jud. Neamț).

Noile magazine se înscriu în planul retailerului de a ajunge la o rețea de aproximativ 160 de locații până la finalul anului. Obiectiv pentru care a prevăzut un buget de investiții în valoare de 12 milioane lei.

Cu o echipă de peste 1.500 de angajați, retailerul continuă să investească în creșterea numărului de consultanți de vânzări și în training-ul acestora. Retailerul a dezvoltat programe dedicate de resurse umane, cu scopul îmbunătățirii permanente a serviciilor de consiliere oferite în magazine.

ABONEAZĂ-TE LA YOUTUBE NOOBZ

YOUTUBE NOOBZ
Abonează-te pentru a primi conținut video GRATUIT de calitate!
COMENTARII

Comentarii

comentarii

 
YOUTUBE NOOBZ
Abonează-te pentru a primi conținut video GRATUIT de calitate!