În cea mai mare parte, „Frankenstein” al lui Guillermo del Toro este o adaptare loială a romanului din 1818 al lui Mary Shelley. Da, există o mulțime de schimbări narative – personaje eliminate sau condensate, ajustări ale Creaturii (Jacob Elordi) și ajustări în jurul narațiunii cadru, printre altele. Dar esența poveștii — tonul romantic, gotic, focalizarea tematică asupra vieții și creației etc. — este intactă și poartă filmul prin captură superbă după filmare superbă.
Când adaptezi o operă de ficțiune care are peste 200 de ani, totuși, invitația de a merge meta este greu de ignorat. Au existat atât de multe filme „Frankenstein”, ca să nu mai vorbim de alte cărți, seriale TV, jocuri video, benzi desenate Frankenstein și așa mai departe, toate extrase din aceeași sursă legendară. Și, deși versiunea lui del Toro nu sparge al patrulea perete în vreun fel sclipitor, include un detaliu subtil care recunoaște istoria din lumea reală a poveștii.
În mijlocul filmului, după ce a scăpat de Victor Frankenstein (Oscar Isaac), Creatura se găsește într-o fermă din mediul rural. Când toți, cu excepția bătrânului și orb patriarhul familiei, pleacă pentru o expediție de vânătoare de luni de zile, el și Creatura devin prieteni, bătrânul chiar îl învață să citească. Aproape de sfârșitul acestui montaj, Creatura poate fi auzită citind un poem deosebit de relevant – celebrul sonet „Ozymandias”, care a fost scris de soțul lui Mary Shelley, celebrul poet romantic Percy Shelley. Și în timp ce această includere ar putea părea un simplu semn din cap către autor, îmbinând lumea reală și cea fictivă, poemul ales este, de asemenea, deosebit de emoționant pentru povestea filmului.
Ozymandias este despre orgoliul presupus a unor bărbați mari
Dacă nu ai studiat niciodată poezia romantică sau nu ai fost atent la clasa de engleză de clasa a XI-a, probabil că știi cel mai bine „Ozymandias” pentru episodul omonim din „Breaking Bad” — unul dintre cele mai apreciate emisiuni ale emisiunii și adesea adus ca un punct culminant al erei moderne „televiziunii de prestigiu”. Episodul respectiv, scris și regizat de duo-ul de stele Moira Walley-Beckett și Rian Johnson, detaliază prăbușirea unui imperiu și omul care l-a construit, oglindind perfect temele sonetului lui Shelley.
Poemul în sine descrie o statuie în deșert prăbușită a faraonului egiptean Ramses al II-lea, al cărui nume grecesc este Ozymandias. Natura deshidratată a statuii, combinată cu absența înconjurătoare a oricăror alte semne ale imperiului regelui mort, se ciocnește cu inscripția persistentă, care spune: „Numele meu este Ozymandias, Regele Regilor; Uită-te la lucrările mele, voi Puternic, și disperați!”
Poezia lui Percy a fost publicată pentru prima dată pe 11 ianuarie 1818 — la doar 10 zile după ce soția sa a publicat „Frankenstein”. În timp ce cele două texte au fost scrise ca independente, ele se potrivesc destul de bine, iar del Toro face o paralelă inteligentă între orgoliul oamenilor măreți descris în sonet și tragedia condusă de ego pe care o creează Victor Frankenstein.
Este paradoxal, într-un mod care îndoiește realitatea, să-l aducem pe soțul autorului unei povești în lumea poveștii în sine? Da, dar haide, totul este într-o distracție bună, care sparge al patrulea perete. Și într-adevăr, poemul se potrivește prea bine odată auzit-o în contextul „Frankenstein”.
