În fiecare fel, Wuthering Heights din 2026 schimbă romanul clasic al lui Emily Brontë

Acest articol conține spoilere majore pentru „Wuthering Heights”.

Adaptarea foarte așteptată a lui Emerald Fennell a lui „Wuthering Heights” este în sfârșit aici, iar g’lawd a făcut ca regizorul „Saltburn” și „Promising Young Woman” să facă câteva modificări masive materialului sursă. Deși cu siguranță nu aș clasifica filmul drept unul dintre cele mai proaste filme bazate pe cărți (aceasta onoare este rezervată „The Electric State”), „Wuthering Heights” va fi cu siguranță unul dintre cele mai controversate și o adaptare condamnată pe bună dreptate a polariza. Interpretarea lui Fennell asupra materialului este îndoielnică, designul de producție luxuriant și luxos al filmului servind ca o distragere a atenției la fel de eficient ca zgomotul cheilor de la mașină în fața unui copil. Este o husă clinch care prinde viață, care, în orice alte circumstanțe, ar fi un vis devenit realitate.

Din păcate, aceasta este o interpretare a romanului clasic cu același nume al lui Emily Brontë, o poveste care a sfidat convențiile literare, refuzând să ofere o poveste morală simplă și, în schimb, a pus accentul pe capacitățile distructive ale emoțiilor umane. Dacă nu ești familiarizat cu cartea lui Brontë, versiunea lui Fennell din „Wuthering Heights” este o încântare pentru ochi cu niște scene moderat de aburi (mai ales dacă nu ai fost falsificat în minele Tumblr sau nu ai fost pus la timp să cucerești AO3), dar cu siguranță vei rata de ce atât de mulți oameni detestă existența filmului. Deci, dacă sunteți în căutarea unei imagini de ansamblu asupra modificărilor aduse romanului original, luați în considerare aceasta o explorare introductivă a tuturor modurilor în care „Wuthering Heights” din 2026 reimaginează un clasic.

Pentru a fi corect cu Emerald Fennell, majoritatea covârșitoare a adaptărilor din „Wuthering Heights” tind să se concentreze pe prima jumătate a romanului – relația dintre Catherine și Heathcliff – mai degrabă decât să încerce să surprindă întreaga sferă a lucrării lui Emily Brontë, care se întinde pe aproximativ 30 de ani și mai multe generații. Reducendu-și atenția, filmul lui Fennell evidențiază multe dintre elementele gotice mai neliniștitoare ale romanului: nu există nicio fantomă a lui Cathy care bântuie pe Heathcliff, iar curentul supranatural care oferă cărții o mare parte din intensitatea ei emoțională este absent. Această alegere înseamnă, de asemenea, că filmul nu explorează a doua generație de personaje, în special copiii lui Cathy și Heathcliff, ale căror vieți sunt profund modelate de ciclul de cruzime și răzbunare moștenit de la părinții lor. Omițând totuși această consecință generațională, adaptarea lui Fennell pierde una dintre temele centrale ale lui Brontë: modul în care obsesia și răzbunarea răsună mult timp după ce au plecat inițiatorii lor.

În plus, filmul abandonează narațiunea încadrată stratificată a romanului. Nu există domnul Lockwood care să medieze povestea, nici Nelly Dean care să o complice cu propriile ei părtiniri și nici perspective de la Isabella sau Zillah care să lărgească lentila emoțională. În schimb, relația dintre Cathy și Heathcliff este prezentată într-o oarecare măsură. Deși aceasta este o alegere creativă interesantă, este mai puțin clar pentru public că Cathy este o naratoare nesigură, atenuând ambiguitatea morală care definește romanul.

Cu toate acestea, poate cea mai controversată schimbare este omiterea scenei iconice pe patul de moarte dintre Heathcliff și Cathy. Deși fragmente din dialog apar în altă parte, absența cererii devastatoare a lui Heathcliff („Îmi iubesc criminalul. Dar pe al tău… cum pot?”) este izbitoare. Libertățile artistice sunt inevitabile, dar eliminarea acestui moment este asemănătoare cu adaptarea „Romeo și Julieta” fără scena de la balcon. Tu poatedar de ce ai face-o?

Una dintre cele mai mari controverse în jurul adaptării lui Emerald Fennell din „Wuthering Heights” este în distribuția lui Jacob Elordi în rolul lui Heathcliff. Pentru cei care nu sunt familiarizați cu romanul lui Emily Brontë, Heathcliff nu este alb. Deși rasa/etnia sa nu este identificată în mod explicit, el este descris ca având pielea mai închisă la culoare, este adesea numit „Lascar” (un termen pentru marinarii din Asia de Sud/indieni) și adesea are insulta care se referă la călătorii romi aruncați asupra lui ca o insultă. O mare parte din raționamentul pentru care Cathy și Heathcliff nu pot fi împreună este că el nu este alb, iar maltratarea rasială cu care se confruntă de-a lungul vieții motivează cruzimea de care dă dovadă pe măsură ce îmbătrânește. Fennell complică acest lucru prin alegerea actorului pakistanez Shazad Latif ca soțul bogat al lui Cathy, Edgar Linton. O parte din gelozia lui Heathcliff față de Edgar nu este doar faptul că se căsătorește cu Cathy, ci și faptul că albul lui îi oferă privilegii pe care Heathcliff nu le va experimenta niciodată. Această tensiune nu există în cadrul turnării.

A nu restricționa deciziile de casting în funcție de rasă este ceva care ar trebui încurajat, dar nu putem ignora modul în care rasă voinţă schimbă în mod inerent sensul poveștii. George A. Romero nu a căutat un actor negru care să joace eroul din „Noaptea morților vii”, dar în distribuția lui Duane Jones în rolul lui Ben, politica filmului s-a schimbat complet din cauza rasei sale. În mod similar, Hong Chau oferă o performanță fantastică în rolul lui Nelly Dean, care este reîncadrată drept antagonistul principal, dar ca unul dintre singurii alți actori non-albi din film, „Wuthering Heights” îi prezintă pe Nelly și Edgar drept cele mai mari obstacole în calea unei fericiri pentru totdeauna. Intenția nu anulează impactul, iar optica acestei alegeri este discutabilă în cel mai bun caz și chiar rasistă în cel mai rău caz.

O altă schimbare masivă a poveștii se referă la bărbații din familia lui Cathy, întrucât amabilul domnul Earnshaw și fratele răzbunător al lui Cathy Hindley – care urăște că tatăl său îl preferă în mod clar pe fiul său surogat, Heathcliff – sunt combinați într-un singur personaj. Acest lucru îl transformă pe domnul Earnshaw (interpretat minunat de Martin Clunes) într-un jucător beat, abuziv. Pe hârtie, nu este o schimbare rea, în niciun caz, dar lipsa unui antagonist de-a lungul vieții pentru Heathcliff diluează tensiunea care îi ține depărtați pe iubitorii condamnați și reduce conflictul la „probleme de comunicare”.

În mod similar, servitorul profund religios, în vârstă și ticălos Joseph este acum o iubită sexy interpretată de răufăcătorul anime „House of the Dragon”, Ewan Mitchell, care este la fel de sucit ca Cathy și Heathcliff. El nu mai reprezintă tradiționalismul rigid al generațiilor precedente, care, din nou, favorizează diluarea conflictului dintre Cathy și Heathcliff cu societatea.

O altă schimbare, care, fără îndoială, va fi controversată, dar este cel puțin suficient de sălbatică pentru a fi distractivă, este schimbarea personalității Isabellei. Acum, secția lui Edgar, în loc de sora lui, Alison Oliver o interpretează pe Isabella ca pe o supusă incomod, imatur și blând, care așteaptă ca o dominantă să-i dea ordine. În ciuda faptului că știe că Heathcliff nu o va iubi niciodată și că vrea doar să o folosească pentru a se întoarce la Cathy, Isabella se supune cu plăcere, mergând până acolo încât să urmeze un rol de joc de animale de companie supus, lătrând și târându-se ca un câine. Asta înseamnă că Heathcliff nu o ucide real câine de companie, așa cum face el în carte, și îi oferă Isabellei autonomie în loc să fie încă o femeie pe care Heathcliff să o brutalizeze. Buuuuuuut, servește din nou la atenuarea cruzimii lui Heathcliff, dezbrăcând ceea ce a făcut cartea atât de fascinantă.

„Wuthering Heights” rulează acum în cinematografe de pretutindeni.